Imediat după finalul ultimei etape din Liga 1, RCS RDS a decis să scoată din grila de programe postul GSPTV. Pe frecvenţa pe care transmitea GSP TV a fost introdus DigiSport. Se pare că astăzi la ora 23:00 s-a încheiat contractul între postul de televiziune şi operatorul de cablu.
În afara sloganului "Petrică, dă-i pe GSP TV", cel mai important mesaj comunicat de postul care în ultimii trei ani a transmis partide din Liga 1 este că "de la 23 mai poţi cere operatorului tău de cablu canalul GSPTV". Asta nu înseamnă că dacă îl ceri celor de la UPC, acolo unde nu se află în grila de programe, îl şi ai a doua zi, dar e foarte probabil ca în perioada următoare să se întîmple acest lucru.
Pentru că relaţiile dintre Antena 1 şi RCS sînt îngheţate, finalul contractului pe care consorţiul format din cele două companii îl are cu LPF pentru drepturile TV ale Ligii 1 va duce şi la ruperea actualelor înţelegeri. Iar prima măsură cu care RCS-RDS ameninţă este scoaterea GSPTV-ului din grila de programe.
Pentru a nu rămîne în aer în cazul RCS-RDS decide expulzarea, GSPTV se află în negocieri avansate cu UPC, DolceSport (platforma TV a Romtelecom) şi cu cabliştii independenţi pentru preluarea postului în grila acestora de programe. Conform cifrelor din piaţa media, apariţia GSPTV-ului în ofertele acestor distribuitori şi ieşirea de pe RCS RDS ar însemna pentru post o răspîndire cu cîteva procente mai mare decît în prezent, undeva spre 48 la sută. Dar prezintă o mare problemă, un public complet nou!
Oamenii care au vrut neapărat să vadă meciurile din Liga 1 şi erau la UPC au migrat în aceşti trei ani la RCS, acolo unde se transmiteau majoritatea partidelor.
Nu este exclus însă ca GSP TV să rămînă şi pe RCS RDS, pentru că şi în această direcţie se duc tratative, iar atunci ar ajunge la aceeaşi răspîndire ca Sport.ro.
Conform hotnews.ro, numărul total de abonaţi la serviciile TV este de aproximativ 5,83 milioane de abonaţi. Doar pe segmentul serviciilor TV prin cablu, numărul abonaţilor era de circa 3,3 milioane.
Toate calculele ar putea fi date peste cap însă de negocierile dintre Sabina Petre, director general Antena TV Group, şi Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, legate de vînzarea postului către LPF, unde ar fi transmise cele şase pachete de meciuri rămase nevîndute la licitaţie.
Sursa: http://www.gsp.ro/gsp-special/media/gsp-tv-a-fost-scos-oficial-din-grila-de-programe-a-rcs-rds-simbata-de-la-ora-23-00-240748.html
duminică, 22 mai 2011
GSP TV a fost scos oficial din grila de programe a RCS-RDS !
Publicat de
HD Satelit România
în categoriile:
Digi,
Digi Tv,
DTH,
RCS-RDS,
Romtelecom,
Stiri,
Telekom,
Telekom Romania,
Telekom Tv,
Tv Cablu
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
Slava Domnului. Ne-am saturat pana peste cap de becalizatii de udrea sau samoila. "Emisiunile" lor constau doar in a propaga grotescul presedintilor de cluburi, scandaluri, manelism si mizerie pura. Inca o data, felicitari RDS! Sa speram ca vom scapa si de gunoiul Spor.ro, un alt pseudopost tv.
cred ca marea problema aici e modul hidos in care se comporta rcs-rds cu abonatii...modifica grila de programe cum vor ei, fara sa pateasca nimic... nu-mi placea de becali, schimbam programul, nu ma obliga nimeni sa-i ascult behaiturile...dar nu e corect fata de abonatii care s-au mutat la rcs-rds special ptr gsptv sa fie scos programul din grila ca asa vor muschii lui rcs-rds....opc-ul ce face? doarme pe banii nostri bineinteles.
Bravo RDS eu am scos oricum canalul din lista mea de canale, iar acum nu voi avea nefericita surpriza sa dau accidental peste acel canal cand utilizez functia search channel la televizor.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.