Conform zf.ro, Romtelecom, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii TV de pe piaţă, a trimis scrisori acasă tuturor clienţilor care folosesc gratuit serviciul său de tv prin protocol IP, propunându-le ca începând din luna august să treacă la un abonament cu plată, la tarife care variază între 4,9 şi 9,9 euro pe lună (fără TVA), sau să renunţe la acest pachet de servicii.
Compania pregăteşte astfel terenul pentru lansarea, în august, a unei noi oferte integrate de servicii de voce, net şi televiziune, care presupune şi reîmpachetarea programelor TV, a precizat pentru ZF Ovidiu Ghiman, director executiv strategie şi comercial rezidenţial al operatorului.
Romtelecom nu a precizat câţi dintre cei 35.000 de clienţi tv prin protocol IP nu plătesc în acest moment pentru serviciile TV, însă este posibil ca un procent semnificativ dintre utilizatori, probabil peste 10.000, să se afle în această situaţie. Romtelecom a lansat în decembrie 2009 serviciile TV furnizate prin linia de telefon de cupru şi a avut de atunci mai multe campanii de abonare prin care a oferit gratuit acest serviciu pentru clienţii care cumpărau anumite pachete de telefonie şi net fix.
"Există şi clienţi care şi-au luat serviciul în perioada de testare sau prin oferte promoţionale şi care beneficiau gratuit de acesta pentru o anumită perioadă de timp", a declarat Ghiman.
Oferta comercială tv prin protocol IP lansată în mai 2010 de Romtelecom includea patru abonamente, dintre care unul - denumit iNational, era furnizat gratuit şi includea acces la 24 de canale TV. Celelalte abonamente erau iVariat - 52 de posturi TV (cu tarife între 4,9 şi 5,9 euro pe lună, fără TVA), iStar - 62 de posturi TV (5,9 - 6,9 euro) şi iMax - 88 de posturi TV (13,9 - 15,9 euro). Pe lângă aceste abonamente, clienţii puteau activa şi extraopţiuni cu alte programe TV suplimentare.
De luna viitoare compania va scoate din grilă abonamentul gratuit astfel că utilizatorii trebuie fie să aleagă un abonament cu plată, fie să renunţe la serviciu. "Pentru clienţii care primesc serviciul în mod gratuit, propunerea este de a trece la un pachet plătit cu mai multe canale: iVariat de 4,9 euro / lună (fără TVA), iExtra de 6,9 euro / lună (fără TVA) sau iMaxim de 9,9 euro / lună. Conform cerinţelor legale, clienţii care nu sunt de acord cu modificarea propusă de companie pot rezilia serviciul fără penalităţi, ceea ce s-a şi comunicat clienţilor în scris". Compania nu va modifica preţurile pentru pachetul Maxim (ce va avea canale în plus), iar pachetul Variat nu se modifică pentru clienţii care au contractat deja acest pachet, potrivit Romtelecom.
De ce acest pas, de a renunţa la gratuităţi? "Publicul din România îşi doreşte o mai mare varietate de canale, televiziunea rămâne principalul mijloc de divertisment, dar conţinutul de calitate costă (…)", spune Ghiman. El nu a precizat cât plăteşte Romtelecom pentru conţinutul TV, precizând doar că aceste costuri sunt "semnificative".
Romtelecom plătea taxe către furnizorii de conţinut inclusiv pentru clienţii tv prin protocol IP care foloseau gratuit serviciul.
Cum va arăta noua ofertă de servicii TV a Romtelecom? Ghiman nu a oferit detalii decât despre noua ofertă de servicii tv prin protocol IP. "În cazul iVariat se menţine preţul dar se elimină un număr de canale din pachet - numărul final de canale va fi de 60. În cazul iStar, care devine iExtra, preţul se măreşte cu 1 euro / lună (fără TVA), dar se adaugă un număr de canale în pachet - număr total canale - 91. În cazul iMaxim preţul nu suferă modificări, dar se adaugă canale - număr total de posturi - 119".
Această reîmpachetare reprezintă de fapt o nouă ofertă de conţinut, adaptată "nevoilor reale ale clienţilor", spune Ghiman care susţine că astfel a "crescut calitatea conţinutului inclus în pachete şi numarul de canale". Vor alege clienţii Romtelecom să meargă înainte cu serviciile tv prin protocol IP, trecând de la un abonament care nu îi costa nimic la unul de minim 6,1 euro pe lună (TVA inclusă)? Ghiman se declară optimist: "Vorbim de o reîmpachetare, care este de fapt o nouă ofertă de conţinut ţinând cont de analiza nevoilor clienţilor. (...) suntem încrezători că clienţii vor alege să beneficieze în continuare de acest serviciu inovator".
Romtelecom are peste un milion de clienţi pentru serviciile TV, cea mai mare parte (aproape 900.000) utilizând servicii de televiziune prin satelit. Compania Romtelecom îşi dispută cu UPC poziţia secundă de pe piaţa locală de televiziune. Cel mai mare jucător de pe piaţa locală de servicii TV este RCS&RDS.
Sursa: http://www.zf.ro/business-hi-tech/
- Acasă
- Telekom Tv
- Televiziunea prin protocol IP de la Romtelecom nu va mai fi gratis ?
marți, 26 iulie 2011
Televiziunea prin protocol IP de la Romtelecom nu va mai fi gratis ?
Citește și alte articole din categoriile:
Romtelecom,
Stiri,
Telefoane,
Telefonie,
Telekom,
Telekom Romania,
Telekom Tv
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
În perioada 17-27 noiembrie 2024, AntenaPLAY marchează a doua ediție a campaniei Zilele Ecranelor Deschise , un eveniment dedicat tuturor ro...
-
Netflix a decis să mărească prețurile abonamentelor în România, astfel încât noii utilizatori vor plăti 5,99 euro pentru pachetul Basic (în ...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Meciul România - Kosovo, disputat aseară pe Arena Națională din București și transmis în direct de Antena 1 și AntenaPLAY, a dominat audienț...
Numai romtelecom poate face asa ceva! Semnezi un contract pe 2 ani la internet de ex... (pentru ca astfel ai si serviciul de TV iNational gratuit). Dupa 6 luni iti suspenda gratuitatea, ba mai mult daca nu faci cerere de reziliere a serviciului in 30 zile esti bun de plata restul contractului cate 6,1 euro /luna. Ce se intampla daca scrisoarea se pierde si nu ajunge la destinatar (scrisoarea nu este recomandata!)
Costurile pentru Romtelecom sunt minime in momentul ce furnizeaza IPTV gratuit(si anume grila iNational) catre clientii lor, pentru ca cele 24 de canale sunt free-to-distribute catre toti operatorii de cablu , din cate a declarat CNA-ul de curand , cand a comunicat si alaturarea canalului GSPTV alaturi de cele 24 de mai sus. Acum , nelamurirea mea cea mare e cu plicul primit din partea celor de la Romtelecomi in care sunt anuntat de schimbarea de pe 5 august in legatura cu grila de canale. Nu stau mult si ma apuc sa fac comparatia intre ce am si ce voi avea , si constant cu stupoare ca vor disparea Euro News , GSP Tv , KissTV , Dolce sport 1 si E!Entertainment, dar in plus voi avea 3 canale HD (bineinteles ca am un receiver SD , deasemeni un televizor fara HD) + TCM . Nu mersi, romtelecom . Ori se pastreaza grila cum a fost ori daca nu voi schimba urgent operatorul DTH .
inca un argument : http://www1.gsp.ro/gsp-special/media/decizie-cna-gsp-tv-trebuie-bagat-in-grila-de-toate-retelele-de-cablu-247286.html
Daca voi incercati sa mai trageti de buzunarele romanilor , obligandu-i sa aleaga un pachet mai scump pentru a putea urmari GSP-ul , veti avea de pierdut. Luati exemplu de la UPC unde baietii l-au introdus si pe analogic si pe digital , astfele incat clientii lor vor putea urmari fara emotii GSP-ul indiferent de tipul de abonament pe care-l are. Halal,voua , RTC. Focus Sat e o alternativa foarte buna la serciviul vostru de DTH, astfel ca nu are rost sa o mai lungesc.
In primul rand, clauza contractuala prin care consumatorii ajung sa incheie un contract de furnizare servicii de telefonie sau internet si/sau sunt obligati sa ramana abonati minim 24 de luni, este ilegala si poate fi desfiintata usor in Justitie de catre judecatori .
In legatura cu tentativa Romtelecom-ului de-a impune plata pentru un nou pachet de televiziune: prevederile legale sunt clare in aceasta privinta: Lgea 296/2004 privind Codul Consumului, sanctioneaza VANZAREA FORTATA asa cum puteti citi in textul art. 11, intreaga lege putand fi consultata aici http://www.urbaniulian.ro/2008/07/15/legea-privind-codul-consumului-legea-nr-2962004/
Art. 11
Orice vanzare fortata este interzisa. Expedierea unui produs sau prestarea unui serviciu catre o persoana se face numai in baza unei comenzi prealabile din partea acesteia.
Ca atare, daca refuzati sa continuati un contract, nimeni nu va poate impune acest lucru.
De asemenea, nici un comerciant nu va poate impune sa platiti niste servicii pe care nu le-ati comandat sau de care nu ati beneficiat; astfel incat noile facturi de la Romtelecom pe care oricum nu le-ati semnat de primire nu au nici o valoare in Justitie impotriva dvs.
Daca RTC va vor da in judecata nu au nici o sansa impotriva dvs. mai ales ca dvs. puteti invoca extrem de usor (in favoarea dvs.), exceptia de neexecutare a obligatiilor contractuale (serviciul gratis de televiziune) astfel incat actiunea RTC le va fi respinsa in Justitie.
Legea nr. 296/2004 - Codul Consumului, Art. 78
"O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor".
Art. 79
"O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul, daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv."
Art. 80
"Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor legale pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza preformulata a fost negociata direct cu consumatorul este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens."
Art. 81
"Contractul trebuie sa stipuleze, cu caractere mari si in imediata vecinatate a locului rezervat pentru semnatura consumatorului, clauza expresa despre dreptul de denuntare unilaterala a contractului, dupa caz, precum si numele si adresa comerciantului fata de care consumatorul poate sa isi exercite acest drept, conform dispozitiilor legale."
In situatia in care RTC insista,
puteti sa faceti urmatoarele:
1) faceti reclamatie la ANPC si cereti inspectorilor sa le faca control si sa le dea amenda.
2) faceti sesizare scrisa la ANRCTI impotriva Romtelecom, povestiti acest abuz si cereti sa le retraga licenta de functionare.
3) trimitetii reclamatie la sediul central al ROMTELECOM pentru ca cei de acolo trebuie sa cunoasca aceste lucruri.
4) puteti, de asemenea, sa-i dati in judecata si sa cereti daune pentru ne-respectarea contractului de televiziune gratuita cu care RTC v-a "ademenit" pentru a accepta celelalte doua servicii (de telefonie si internet).
5) pur si simplu, anulati toate serviciile de la RTC. La ora actuala RCS&RDS are o oferta net superioara pentru pachetul de telefonie + internet + televiziune (taxa lunara este mai ieftina, internetul de zeci de ori mai rapid, iar pachetul RCS&RDS de televiziune contine mai multe canale ~ 80).
Ceea ce face Romtelecom cu serviciul IPTV este o magarie fara margini. In octombrie 2010 cand am facut contract la ei, am vrut doar serviciul IPTV pentru ca era gratuit si avea in componenta Dolce Sport. Nu am putut sa iau IPTV decat cu internetul la pachet dar internetul se lua, la randul lui, cu telefonia la pachet. Eu aveam deja cablu de la RCS-RDS dar am profitat de faptul ca puteam lua Dolce Sport gratuit. Internetul este varza, telefonul fix nu l-am folosit niciodata (il am in cutie de cand l-am luat). In contract scria foarte clar ca serviciul IPTV este gratuit pe toata perioada minima contractuala, in cazul meu 24 de luni. In luna august m-am trezit ca trebuie sa platesc pentru toate serviciile 90 de lei, in loc de 45 cat plateam de obicei. I-am sunat pe cei de la Romtelecom pentru a ma lamuri in legatura cu aceasta situatie si nu mica mi-a fost surpriza sa aflu ca serviciul IPTV gratuit s-a transformat in serviciul cu plata. Nu am primit nici o instiintare in acest sens, drept pentru care am solicitat rezilierea contractului (IPTV, internet si telefonie) si ei mi-au reziliat doar IPTV-ul fara taxa de reziliere. Pentru internet si telefonie trebuia sa platesc o taxa de reziliere de 200 de Euro/serviciu. Bineinteles ca nu am fost de acord, mai ales ca rezilierea se producea din cauza lor, pentru nerespectarea termenilor din contract. Ca sa nu mai spun ca exista si legea 161/2010 in care se spune foarte clar ca se poate rezilia orice seviciu oricand daca nu sunt multumit de acesta, fara a plati taxa de reziliere. Am facut reclamatie la ANPC. Acestia mi-au dat dreptate. Am cerut recalcularea facturilor si rezilierea contractului. Cei de la Romtelecom nici nu vor sa auda de reziliere fara taxe. Eu unul nu le platesc nici un serviciu mai ales ca cererea de reziliere am cerut-o in scris. Astept cu nerabdare sa le dau cu telefonul in cap. Intre timp mi-am facut abonament la RDS pentru internet si sunt super multumit. Ce spunea nenea ala de la Romtelecom? ...Ca venim in sprijinul clientilor nostri care vor sa vada la televizor programe de calitate si acestea costa... IPTV nu poate sa-si ia decat unul care are internet. Asta trebuie sa hotarasc eu daca vreau televiziune de la ei, nu trebuie sa ma forteze ei sa fac acest lucru. Cu stilul asta de abordare, vad un mare faliment pentru Romtelecom, mai ales ca la ei preturile sunt in Euro. La RCS-RDS cu 25 de lei am toate programele romanesti, Digi Sport 1-2-3 (nr. 1 in materie de sport la ora actuala) si Eurosport 1-2 (care da Bundesliga). La Romtelecom dai 6 Euro fara tva pentru Dolce Sport 1-2 care e varza cu emisiuni gen ''In Carlig'' si meciuri din Portugalia, Ungaria, Liga 2 etc. Le doresc celor de la Romtelecom ''tot binele'' din lume si faliment rapid.
Buna ziua ! am o intrebare va rog frumos ! daca iau reciverul iptv de la romtelecom dolce si il conectez la alt ISP (care sa aiba conexiune directa) rds sa zicem, merge ? va multumesc !
Teoretic nu. Dar practic, daca nu sunt masuri de acces conditionat ( parola si user de exemplu, activare serviciu la RDS, incompatibilitati tehnice etc ) ar putea sa functioneze.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.