Iata ca in ultimele zile, cateva stiri au zguduit mass-media din Romania. Schimbările de la Realitatea TV au surprins pe majoritatea românilor. Va citam in continuare informatii oferite de paginademedia.ro, iar pentru continuarea subiectului si mult mai multe alte stiri actualizate legate de acest subiect, va invitam sa intrati pe site-ul amintit, un site creat de profesionisti in media, pe care vi-l recomandam cu mare placere.
Realitatea TV (aripa Elan Schwartzenberg) mizează pe un nume important odată cu noul sediu din cladirea Willbrook.
Sergiu Toader, unul dintre oamenii de bază care au construit Realitatea TV revine la postul de știri după ce, pentru o perioadă, se stabilise în Noua Zeelandă.
Din informațiile paginademedia.ro, Sergiu Toader va reveni odată cu mutarea Realitatea TV în noul sediu din clădirea Willbrook.
De la 1 noiembrie, potrivit declarațiilor lui Elan Schwartzenberg (acționarul Realitatea Media), postul de știri urmează să se mute în clădirea Willbrook.
Reîntoarcerea lui Sergiu Toader vine într-un moment critic pentru Realitatea Media. Managerul Sebastian Ghiță și proprietarul Elan Schwartzenberg își împart resursele Realitatea TV: cea mai mare parte a oamenilor au trecut pe firma lui Sebastian Ghiță (care va dezvolta RTV), contractul de sediul din Casa Presei este spe firma lui Ghiță, în timp ce echipamentele și licența de emisie sunt ale firmei lui Elan Schwartzenberg (care va rămâne cu numele Realitatea TV și va emite din alte studiouri, în clădirea Willbrook).
Mutarea cu Sergiu Toader este cu atât mai importantă cu cât fostul project manager al postului de știri era perceput ca un “catalizator” al echipei de la Realitatea TV în “vremurile bune” ale canalului.
Sergiu Toader nu este la prima “revenire“. În august 2009, Emil Hurezeanu (pe atunci președintele Realitatea Media) anunța întoarcearea lui Sergiu Toader pentru un contract de cinci ani. Nu aveau să fie cinci ani. În martie 2010, Sergiu Toader venea din nou la Realitatea, pentru a se ocupa de proiectul stației din Republica Moldova. Sursa: paginademedia.ro/ 2011/10/exclusiv-bomba-lui-elan-sergiu-toader-revine-la-realitatea-tv/
Update 1
Marea schismă s-a produs: Realitatea TV a început să emită din studiourile de la Willbrook.
ACTUALIZARE 3: Vânzările de publicitate ale Realitatea TV se vor face în continuare prin Media Consulta, firma lui Mihai Craiu, au confirmat pentru paginademedia.ro oficialii postului.
ACTUALIZARE 2: ”Sergiu Toader a venit de vineri seara la Realitatea TV”, a declarat pentru paginademedia.ro Sorin Enache, director general Realitatea TV.
ACTUALIZARE 1: Echipa Corina Drăgotescu și Cătălin Striblea rămâne la televiziunea lui Sebastian Ghiță – RTV. “Rămân la televiziunea lui Sebastian Ghiță“, a declarat Corina Drăgotescu pentru paginademedia.ro. Cei doi au emisiune pe RTV în această seară.
S-a produs marea ruptură în interiorul Realitatea TV. Duminică, 23 octombrie, Realitatea TV (aripa Elan Schwartzenberg) a început să emită din noul sediu de la Willbrook.
Emisia a început la ora 18.00, cu un News Alert prezentat de Diana Enache. Echipa lui Elan este coordonată de Sergiu Toader, după cum paginademedia.ro a anunțat în exclusivitate.
Sursa: paginademedia.ro/ 2011/10/24-octombrie-mutarea-realitatea-tv-s-a-facut-fara-aprobarea-cna/
Informatiile sunt citate din sursa: paginademedia.ro .
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.