vineri, 13 ianuarie 2012

Agro Tv, televiziunea pentru agricultori ce va fi lansată în februarie 2012

CNA a acordat la sfârşitul anului 2010 licenţă audiovizuală pentru televiziunea cu profil agricol Agro TV, care cel mai probabilva începe să emită în februarie 2012. Aceasta nu este probabil aceeasi televiziune cu Agro Channel TV. În noiembrie 2010 a mai luat fiinţă o televiziune cu profil agricol, numită Agro Channel TV, care însă s-a închis în februarie 2011.


La acordarea licentei, Consiliul National al audiovizualului a analizat solicitarea societăţii Someş TV SRL din Dej de acordare a unei licenţe audiovizuale prin satelit şi a unei licenţe audiovizuale prin reţele de comunicaţii electronice pentru televiziunea cu profil agricol Agro TV.

Acţionarii Someş TV SRL sunt: SC Opticrom Comunicaţii SRL - 60% (Adrian Gheorghe Tomşa-70%, Nicolae Filip-15%, Ioan Aurel Mureşan-15%) şi SC Clip Vision SRL - 40%, potrivit dosarului depus la CNA.

La şedinţa CNA a fost prezent Adrian Gheorghe Tomşa şi o delegaţie a noii televiziuni Agro TV.

Potrivit lui Adrian Gheorghe Tomşa, televiziunea Agro TV va difuza programe 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână.

Noua televiziune va difuza programe producţie proprie (90%) şi programe ale altor producători (10%). Grila Agro TV va include programe informative (70%), programe educative, culturale, religioase (25%) şi publicitate şi teleshopping (5%).

"Noi am iniţiat acest proiect având la bază câteva premise. Una dintre ele ar fi faptul că în România există un public consumator de astfel de producţii, care nu are ofertă, decât nişte emisiuni.

Principalul consumator este publicul din mediul rural, dar există o migraţie către canalele cu o abordare pozitivă a oamenilor care vor să consume astfel de producţii TV. Vrem să dăm o mână de ajutor şi consumatorului din mediul rural, care vrea să ofere informare şi să oferim modele. Încercăm să aducem aproape de noi şi instituţii - APIA, direcţiile agricole, Ministerul Agriculturii", a spus Adrian Gheorghe Tomşa.

El a mai spus că cea mai mare parte a grilei Agro TV se va baza pe reportaje pe teren, care prezintă modele, exemple, problemele agricultorilor etc. "O să avem în prima fază patru echipe - cameraman şi reporter. Centrul nostru va fi la Cluj şi o să ne axăm în prima fază pe zona Ardealului, însă echipa va fi mărită ulterior", a mai spus Tomşa.

Potrivit dosarului depus la CNA, investiţia iniţială în televiziunea Agro TV este de 65.000 de euro, din resurse proprii ale societăţii. Având în vedere că societatea Someş TV SRL deţine şi licenţa audiovizuală pentru televiziunea Someş TV, resursele tehnice ale acesteia vor fi utilizate în comun cu Agro TV, se mai spune în proiectul depus la CNA.

Televiziunea Agro TV va emite de la începutul lunii februarie, în prima fază în localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj, urmând ca ulterior distribuţia să fie extinsă la nivel naţional. Sursa: mediafax via http://www.zf.ro/media-advertising/ o-televiziune-dedicata-agricultorilor-va-fi-lansata-in-februarie-2012-9060166


7 comentarii despre subiectul „Agro Tv, televiziunea pentru agricultori ce va fi lansată în februarie 2012”:
Anonim

Agro Tv si-a suspendat emisia in motive tehnice, va reveni probabil in viitor...

Anonim

A revenit.

Anonim

A revenit cu forte proaspete.

Anonim

pe ce satelit emite agro tv

Anonim

Nu mai emite prin satelit. Stirea asta e din 2012, s-au schimbat multe de atunci.

Anonim

cate programe fta romanesti e pe thor

Anonim

Sunt vreo 9 canale romanesti FTA pe acel satelit. Ai aici lista cu toate canalele necodate de la pozitia de la 0,8 grade Vest, inclusiv Thor 6:

http://ro.kingofsat.net/freqs.php?&pos=0.8W&standard=All&ordre=freq&filtre=Clear

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile