sâmbătă, 21 iulie 2012

Patronul clubului CFR Cluj dorește să înființeze o televiziune care să transmită meciuri de fotbal din Liga I

Patronul clubului CFR Cluj, Arpad Paszkany, s-a implicat în piaţa media din România şi şi-a propus ca în viitorul apropiat să transmită partide din Liga I.

Paszkany spune clar că postul TV nu va fi aservit clubului de fotbal. Omul de afaceri explică modul în care televiziunea sa va putea difuza partide din Liga I.

La începutul lui ianuarie, trustul media la care Arpad Paszkany, omul numărul unu de la CFR Cluj, este acţionar lansa al doilea său post TV: Transilvania Look. Televiziunea avea să fie inclusă pe platformele Dolce şi Digi, iar la începutul verii reuşea să pună mâna pe un conţinut important. Partidele amicale pe care echipe ca Steaua sau CFR Cluj le jucau în cantonamentele din Austria urmau să fie transmise de canalul şefului ardelenilor. "Sportul e o chestiune de marketing. Inevitabil, toate studiile arată că lucrul care îţi aduce notorietate, ca post de televiziune, este sportul. Şi în mod special fotbalul", explică Paszkany raţionamentul care a dus la cumpărarea drepturilor. "Interesul pentru fotbal este net superior celui pentru oricare alt sport. Sunt ferm convins că o partidă medie din campionatul intern bate orice transmisie de la Olimpiadă. Un Vaslui - Rapid bate oricând ceva de la JO", continuă patronul CFR-ului.

"Televiziunea nu e CFR TV"

Primul patron de club din fotbal implicat în media susţine că nu suprapune cele două activităţi: "Nici Transilvania Live, nici Transilvania Look nu sunt şi nici nu vor fi vreodată CFR TV. Nu leg între ele cele două lucruri. Dar, sigur, aici e vorba şi de nevoile telespectatorilor. Pentru că pe oamenii din această zonă a ţării îi interesează mai mult de un jucător de la Gaz Metan, CFR Cluj sau Târgu Mureş decât îi interesează de Tănase de la Steaua. Să nu uităm că Ardealul şi Banatul înseamnă, plus sau minus, 8,5 milioane de cetăţeni. Cam cât o ţară medie din Uniunea Europeană. Cât Cehia sau Ungaria, multiplu de Croaţia şi Slovenia".

Viitorul, tot cu fotbal

Planurile de viitor sunt dezvăluite de şeful CFR-ului şi, deloc surprinzător, ţin tot de nişa în care şi-a dobândit notorietatea: fotbalul. Paszkany plănuieşte ca, în viitorul apropiat, trustul său să mai lanseze şi un al treilea post, iar acesta să fie exclusiv de sport: "Am creat două posturi, unul informativ, Transilvania Live, unul de divertisment, Transilvania Look, şi o să vină şi momentul în care o să existe şi un canal de sport, care să se ocupe mai mult de sporturile din această zonă a ţării. O bună parte din echipele campioane la baschet, la handbal, la polo sunt din Ardeal şi Banat", spune Paszkany, care e totuşi conştient că va avea nevoie şi de un conţinut cu priză imediată la public pentru canalul nou-înfiinţat.

Pentru asta e pregătit să mai dea încă o lovitură şi anume transmiterea partidelor din Liga I. Nu de acum, ci de peste doi ani, când va avea loc următoarea licitaţie pentru drepturile TV. "Să facem o înţelegere cu reţelele care deţin drepturile acum. Noi suntem doar un post de televiziune, ei au alte ţinte, îşi câştigă banii de pe urma celor care se abonează la reţelele lor. Noi o să facem o înţelegere cu ei, cu Digi şi cu Dolce, ca anumite opţiuni, la viitoarele licitaţii, să le luăm noi. Ar fi în avantajul tuturor", a conchis Paszkany. Surse din piaţa media susţin însă că mutarea s-ar putea face chiar mai devreme. Mai exact, postul patronului de la CFR Cluj ar putea să înceapă să transmită meciuri din Liga I chiar de sezonul viitor.

Lumea vede postul nostru de televiziune pe toate platformele. Aşa, DigiSport, de exemplu, e recep-ţionat doar pe Digi. Nu dă şi la Dolce sau UPC. Cum, de altfel, nu face nici Dolce
( Arpad Paszkany, patron CFR Cluj )

Noi comentăm orice eveniment naţional şi, în proporţie de 70-80 la sută, punctele de vedere coincid. Dar sunt anumite lucruri pe care, normal, le comentezi din punctul de vedere al comunităţii (Arpad Paszkany, patron CFR Cluj ). Sursa: prosport.ro.


Niciun comentariu despre subiectul „Patronul clubului CFR Cluj dorește să înființeze o televiziune care să transmită meciuri de fotbal din Liga I”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile