Iată că Realitatea Tv se extinde și pe plan internațional, cu o nouă televiziune.
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a aprobat ieri licența pentru Realitatea Plus, solicitată de Geopol International SRL, firmă deţinută de Cozmin Gușă şi Maricel Păcuraru.
Postul ar urma să emită, potrivit documentației depuse la CNA, în țările din jurul României: Moldova, țările din fosta Iugoslavie, inclusiv Macedonia. În plus, pe hartă se află şi Bruxelles-ul. Programul ar urma să fie în mare parte în în limba engleză, dar va avea subtitrări pentru emisiunile înregistrate în limbile ţărilor în care televiziunea emite.
Coordonatorul Grupului Realitatea Media, Cosmin Guşă, a precizat că se urmăreşte extinderea unui brand românesc în Balcanii de Vest, care, pe model Euronews, se adresează, în parte în limba engleză, audienţei interesate de integrare în UE, propunându-şi să dea cuvântul reprezentanţilor ţărilor din zonă spre Bruxelles.
"Ne dorim un demers al Balcanilor pe o piaţă alternativă de audienţă şi de publicitate, demers care ajută Grupul Realitatea, pentru că am dori să ieşim din insolvenţă", a spus Guşă, precizând că licenţa i-ar ajuta să poarte discuţiile în capitalele balcanice.
Potrivit acestuia, beneficiul pentru brandul Realitatea este creşterea valorii lui pe pieţele vecine, dar mai ales pe piaţa europeană, element care va putea ajuta foarte mult la viitoarele negocieri de parteneriate internaţionale, la posibile vânzări parţiale sau chiar totale.
El a spus că echipa Realitatea Plus va fi preponderent românească, mixtă în oraşele balcanice. Guşă a dat o serie de explicaţii referitoare la sistemul de acţionariat solicitate de Narcisa Iorga (CNA), subliniind că Elan Schwartzenberg nu mai este acţionar la Realitatea Media. "Realitatea Media suntem noi", a spus Cosmin Guşă.
El a arătat că solicitarea de licenţă este pentru România şi a precizat că societatea pe care face investiţia este una profitabilă, Radio Guerrilla având probleme, pe care şi le va rezolva prin păstrarea licenţelor care sunt eficiente.
Realizatorii Realitatea TV Rareş Bogdan şi Andreea Creţulescu, coordonatori editoriali, au subliniat că vor lucra cu analişti din ţările respective, dar şi cu specialişti din mediul universitar.
Republica Moldova şi Croaţia vor fi primele pieţe pe care Guşă intenţionează să le abordeze, "apelând la diligenţele MAE, pentru a fi sprijiniţi".
"Emisia va debuta cât de repede putem, la finalul anului", a declarat, pentru AGERPRES, Cosmin Guşă.
Cu rezervele exprimate de Narcisa Iorga, care a sugerat să fie schimbată denumirea noului post, majoritatea membrilor CNA şi-au exprimat speranţa că proiectul lui Cosmin Guşă este promiţător, fezabil, mergând pe o direcţie europeană, pledând pentru acordarea licenţei.
Geopol International este deţinută în proporţie de 50% de analistul Cosmin Guşă, acţionar şi creditor majoritar la Realitatea Media, şi Maricel Păcurariu (50%).
Realitatea Plus va emite în Republica Moldova şi în ţările din fosta Iugoslavie, inclusiv Macedonia.
Proiectul în care Guşă intenţionează să investească aproximativ 12 -15 milioane de euro, pe o perioadă de 3 - 4 ani, va fi lansat cel mai devreme în 2015.
Realitatea Plus va avea un studio la Bucureşti, unul la Bruxelles şi câte unul în capitalele ţărilor în care va fi prezentă, după modelul Euronews, crawl-ul urmând a fi în limba fiecărei ţări.
Cum au comentat membrii CNA solicitarea:
Cristina Trepcea, membru CNA – Cei care au fost la vremea respectivă în acest consiliu, își aduc aminte de prezentarea domnului Stelian Tănase. Ne-a prezentat un proiect editorial și niște planuri de viitor care mă făceau să sufăr că nu sunt jurnaist și că nu pot participa la o asemenea minune editorială. Mi-ar fi mare drag dacă s-ar întâmpla măcar 10% din ce s-a discutat aici.
Viorel Vasile Buda, vicepreședinte CNA – Și mie mi s-a părut o viziune foarte deosebită. Mi-a plăcut modul în care s-au prezentat.
Narcisa Iorga, membru CNA – Eu aș propune să respingem solicitarea și motivul este brandul. Îmi mențin rezervele cu privire la viitorul apropiat al acestui post. Aș solicita modificarea denumirii.
Laura Georgescu – Am avut aceleași dubii și m-am consultat cu departamentul licențe. Din moment ce OSIM-ul s-a pronunțat, noi nu mai avem ce să facem.
Viorel Vasile Buda – Mie mi s-a părut foarte fezabil acest proiect. Dacă vor să o facă, nu văd niciun impediement.
UPDATE 16 ianuarie 2015, ora 20:30 - Televiziunea Realitatea Plus a fost lansată. Detalii găsiţi AICI.
vineri, 18 ianuarie 2013
Realitatea Plus a primit licența de la CNA
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
alt sarv
Ce inseamna "alt sarv", anonim ?
Sau nu ai scris in romaneste ? :)
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.