vineri, 15 martie 2013

Recepție satelit din ... elicopter !

Mulțumită satelitilor, oamenii au posibilitatea de a receptiona televiziune si de a avea Internet pe mici sau mari ambarcațiuni din oceanele si mările Terrei, in avioane etc.

Iata ca satelitul a dovedit încă o dată că este imbatabil în capacitatea sa de a furniza servicii oriunde te-ai afla, chiar și într-un elicopter, după cum a demonstrat Viasat în Statele Unite ale Americii.

Viasat a asigurat unui elicopter Sikorsky H-3 conexiuni la Internet de 8 Mbps download și în 4 Mbps upload, în ciuda mișcării continue a elicopterului și a rotației elicelor.

Elicopterul a fost echipat cu o antenă ViaSat VR-12, dedicată pentru conexiuni mobile în banda Ka prin satelit.

Viasat a declarat că în timpul testelor conditiile de zbor au fost duse la extrem, efectuîndu-se manevre complicate, în timp ce pasagerii foloseau aplicații ce consumau intensiv lățimea de bandă.

Utilizatorii din elicopter au fost capabili să discute prin cinci apeluri simultane VoIP, sa participe la o videoconferință cu alte trei persoane de la sol și să vizualizeze clipuri de video streaming direct de pe Internet.

Toate solicitările de date prin satelit au fost fără pierderi de pachete.

Asadar, testarea acestei tehnologii a deschis porțile pentru multe aplicații de comunicații civile și militare, dar a si demonstrat încă o dată capacitatea conectivității prin satelit de a furniza servicii de înaltă calitate în situații foarte dificile.


Niciun comentariu despre subiectul „Recepție satelit din ... elicopter !”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile