CNA a facut public un raport in care prezinta activitatea pentru anul 2012.
In anul care a trecut, Consiliul Naţional al Audiovizualului a aplicat un număr de 320 de sancţiuni pentru nerespectarea de către radiodifuzori şi distribuitorii de servicii a legislaţiei din domeniul audiovizualului, după cum urmează:
- 115 amenzi, în cuantum de 3.082.500 lei;
- 189 somaţii;
- 7 decizii prin care s-a dispus acordarea dreptului la replică;
- 5 decizii privind obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute numai textul deciziei de sancţionare;
- o decizie privind obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 3 ore numai textul deciziei de sancţionare;
- 3 decizii privind reducerea termenului de valabilitate a licenţei audiovizuale, cumulată cu obligaţia de a difuza, timp de 10 minute, între orele 19.00-19.10, numai textul deciziei de sancţionare.
Din totalul sancţiunilor aplicate în anul 2012, a rezultat că:
- 112 decizii au fost emise pentru nerespectarea prevederilor legale privind
campania electorală pentru alegerea autorităţilor publice locale
- 24 decizii au fost emise pentru nerespectarea prevederilor legale privind reflectarea pe posturile de radio şi de televiziune a referendumului privind demiterea Preşedintelui României
- 21 decizii au fost emise pentru nerespectarea prevederilor legale privind campania electorală pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului
De asemenea, în anul 2012 au fost emise 18 decizii de intrare în legalitate pentru nerespectarea condiţiilor de difuzare a publicităţii, în cazul transmiterii unor spoturi de promovare a produselor sau serviciilor, dintre care 16 pentru spoturi difuzate pe posturile de televiziune şi 2 pentru spoturile transmise pe posturile de radio.
Valoarea celor 115 amenzi, aplicate în anul 2012, a fost de 3.082.500 lei.
Deciziile de amendare au fost transmise la administraţiile finanţelor publice competente în vederea executării silite, conform prevederilor legislaţiei fiscale.
Pentru 21 decizii de amendare, în cuantum total de 863.500 lei, radiodifuzorii sau, după caz, distribuitorii de servicii au făcut dovada achitării voluntare.
Deşi unele dintre amenzile aplicate au fost achitate voluntar de către radiodifuzori, făcând dovada în acest sens, acestea au fost contestate în instanţă, aflându-se pe rol spre soluţionare.
joi, 18 aprilie 2013
Ce sancțiuni a aplicat CNA - Rezumat amenzi, somații și decizii 2012
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Pe 13 decembrie 2024, la ora 13:00 (ora României), sediul FIFA din Zurich, Elveția, va găzdui tragerea la sorți a preliminariilor UEFA pentr...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Primele etape ale sezonului de sărituri cu schiurile sunt în direct pe Eurosport 1 și pe Max în acest weekend. Stefan Kraft, Ryoyu Kobaiashi...
-
Franciza cinematografică de succes Has Fallen se extinde într-un nou format, odată cu lansarea serialului Cod Roșu la Paris ( Paris Has Fa...
SA SE EFECTUEZE CONTROALE la "TOATE" TELEVIZIUNILE PRIN CABLU sa VEDETI AICI FURACIUNE si EVAZIUNE FISCALA
DA.Se schimba programele tv cum vor ei ,nu au nici un grafic.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.