vineri, 19 aprilie 2013

Prima transmisie Ultra HD în compresia HEVC

SES a anuntat intr-un comunicat de presă că a realizat prima transmisie Ultra HD în noul standard HEVC, pe un satelit Astra la 19,2 grade Est.

In colaborare cu partenerii săi Harmonic și Broadcom Corporation, a fost prezentată o demonstrație la SES Industry Days de la Luxemburg, folosindu-se de transcoderul ProMedia Xpress de la Harmonic și un sistem de decodare HEVC bazat pe cip-ul Broadcom BCM7445.

Astfel, a fost receptionată pentru prima dată o transmisie Ultra-HD HEVC.

High Efficiency Video Coding (HEVC) este o compresie standard, succesoare a H.264/MPEG-4 AVC (Advanced Video Coding). Acum cateva zile ( pe 13 aprilie 2013 ) HEVC/H.265 a fost aprobat ca standard ITU-T.

Semnalul a fost difuzat cu 20 Mbps în DVB-S2.

Demonstratia Ultra HD în HEVC a avut o rezolutie de 3840 × 2160 pixeli si a constat dint-un singur flux video cu rezolutia amintită.

Transmisiile anterioare Ultra HD ale SES fuseseră difuzate cu ajutorul a patru imagini Full HD simultane, folosindu-se un codec MPEG-4 AVC (H.264) standardizat.

Asadar, la testul recent a fost transmis un singur flux 4K, nu patru fluxuri Full HD care combinate creau fluxul Ultra HD.

Comentand cu privire la experiment, Thomas Wrede de la SES a declarat: "Suntem foarte mandri să vă prezentam primul demo Ultra HD în standard HEVC prin satelit.

SES a preluat din nou rolul de lider în industria media, transmițând imaginea Ultra HD într-o lățime de bandă realistă din punct de vedere comercial.

Suntem convinși că standardul HEVC va deveni opțiunea favorita pentru televiziunea cu conținut HD Ultra și se așteaptă ca industria să dezvolte în următoarele luni. prototipuri de receptoare Ultra HD.

Prin această inițiativă SES promovează în mod semnificativ sistemul Ultra HD și va oferi un canal de testare 24/7 pentru partenerii săi din industrie. "

Ian Trow, senior director de la Harmonic, a adăugat: "Această transmisie DVB-S2 demonstrează în mod clar avantajele compresiei HEVC. Îmbunătățiri semnificative de compresie au fost realizate cu ajutorul HEVC, în comparație cu implementările anterioare HD Ultra UD, care au folosit MPEG-4 AVC (H.264). "

Joseph Del Rio de la Broadband Communications Group a completat: "Broadcom colaboreaza la implementarea de tehnologii HEVC, ce vor avea ca rezultat distribuirea de conținut Ultra HD.  HEVC este catalizatorul care va conduce televiziunea cu rezolutie Ultra HD direct la consumatori."


Un comentariu despre subiectul „Prima transmisie Ultra HD în compresia HEVC”:
Anonim

Asa da cu HEVC/H265 e mai realist si practic nu stiu daca si financiar.La un moment dat nu intelegeam de ce placile video au rezolutie (unele) peste cat suporta monitorul acum devine insuficienta.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile