Se vor putea monta antene pe proprietatea privată, fără acordul proprietarului ? Stirea mi se pare ca ar aduce in atentie o incalcare grava a dreptului de proprietate, daca se dovedeste reală 100%. Nu credem totusi ca ar fi posibil asa ceva. Probabil se adreseaza mai mult asociatilor de locatari, care vor putea lua decizia cu 50% + 1 dintre voturile locatarilor.
Zf.ro anunță că:
"operatorii de telecom ar putea ajunge în situaţia de a instala antene de telefonie mobilă chiar şi pe terasele clădirilor sau blocurilor în care locatarii nu sunt de acord cu acest lucru, iar instituţiile publice care au acceptat să găzduiască antene sau alte elemente de infrastructură de comunicaţii pe clădirile proprii vor fi nevoite să renegocieze contractele şi să nu mai ceară chirie, ca urmare a intrării în vigoare a Legii 154 / 2012 privind regimul reţelelor de infrastructură, au declarat în cadrul unei întâlniri cu presa reprezentanţii Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM)"
De asemenea, Yahoo.com, citand hotnews.ro, preciza acum o luna detaliat urmatoarele informatii:
Furnizorii de retele publice de comunicatii electronice vor avea acces pe o proprietate privata numai dupa incheierea unui contract in acest scop cu detinatorii drepturilor de proprietate sau administrare, conform noii legi privind regimul infrastructurii telecom, a anuntat miercuri Autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM). Potrivit atributiilor ce-i revin, autoritatea a publicat spre consultare proiectul contractului standard de acces pe proprietatea privata a retelelor telecom. Termenul maxim de negociere a unui astfel de contract este de 2 luni de la data primirii solicitarii, iar daca nu se poate incheia in acest termen, ori in cazul refuzului de acordare a dreptului de acces, oricare dintre parti se poate adresa instantei competente.
Autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM) a publicat miercuri spre consultare proiectul contractului standard de acces pe proprietatea privata in scopul instalarii, intretinerii, inlocuirii sau mutarii retelelor publice de comunicatii electronice ori a elementelor de infrastructura necesare sustinerii acestora, conform atributiilor care ii revin potrivit Legii nr. 154/2012 privind regimul infrastructurii retelelor de comunicatii electronice.
Contractul standard elaborat de ANCOM are caracter de recomandare si urmareste, in principal, structurarea si popularizarea drepturilor si obligatiilor furnizorilor de retele publice de comunicatii electronice in ceea ce priveste accesul pe proprietatea privata, in conditiile respectarii principiilor ce guverneaza dreptul de proprietate privata.
Furnizorii de retele publice de comunicatii electronice vor avea acces pe o proprietate privata numai dupa incheierea unui contract in acest scop, in forma autentica, cu titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu asociatia de proprietari (in cazul proprietatii indivize din cladirile cu mai multe locuinte) sau cu titularii dreptului de folosinta cu titlu gratuit/inchiriere/concesiune asupra imobilului respectiv.
Contractul standard propus de ANCOM reflecta prevederile Legii nr. 154/2012 cu privire la conditiile de acces pe proprietatea privata si cuprinde, printre altele, prevederi legate de drepturile si obligatiile partilor implicate in contract, durata contractului si modalitatile de incetare a acestuia, tarife si modalitatile de plata etc. Contractul standard de acces pe proprietatea privata vine in sprijinul atat al furnizorilor de retele publice de comunicatii electronice, cat si al titularilor dreptului de proprietate/administrare/folosinta cu titlu gratuit/inchiriere/concesiune asupra imobilelor proprietate privata, constituind o garantie legala suplimentara in etapele de negociere a acordurilor de acces pe proprietatea privata in vederea instalarii, intretinerii, inlocuirii sau mutarii retelelor de comunicatii electronice ori a elementelor de infrastructura.
In vederea exercitarii dreptului de acces pe proprietatea privata, solicitantul se va adresa titularilor mentionati anterior, cu o solicitare de incheiere a unui contract, pe baza careia partile vor negocia conditiile contractuale. Solicitarea trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele informatii: datele de identificare si de contact ale solicitantului, elementele de retea si de infrastructura ce urmeaza a fi amplasate pe respectiva proprietate, durata estimativa a lucrarilor si conditiile in care se vor realiza lucrarile de intretinere si reparatii ale elementelor de retea si de infrastructura ce urmeaza a fi instalate.
Termenul maxim de negociere a unui astfel de contract este de 2 luni de la data primirii solicitarii. In cazul in care contractul de acces pe proprietate nu se poate incheia in acest termen, ori in cazul refuzului de acordare a dreptului de acces, oricare dintre parti se poate adresa instantei competente, care poate pronunta o hotarare ce tine loc de contract intre parti. Aceasta hotarare judecatoreasca poate fi atacata cu recurs.
De mentionat este faptul ca legea prevede ca titularul dreptului de proprietate sau de administrare asupra unui imobil proprietate privata nu poate refuza accesul unui furnizor de retele publice de comunicatii electronice, in conditiile in care sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 154/2012, cu exceptia existentei unor motive temeinic justificate.
Contractul-standard de acces pe proprietatea privata propus de ANCOM poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate sa formuleze si sa transmita observatii si propuneri catre autoritate pana la data de 03.04.2013.
Legea nr. 154 din 28 septembrie 2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice publicată in MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 1 octombrie 2012 stabileşte condiţiile în care se realizează accesul pe proprietatea publică sau privată în vederea instalării, întreţinerii, înlocuirii ori mutării reţelelor de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora, modul de utilizare partajată a elementelor de infrastructură, precum şi unele măsuri privind construirea de reţele de comunicaţii electronice.
Din aceasta lege intersant este capitolul 2 in privinta problemei discutate in acest articol.
CAP. II
Dreptul de acces pe proprietăţi
ART. 3
(1) Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice, autorizaţi în condiţiile legislaţiei din domeniul comunicaţiilor electronice, au dreptul de acces pe proprietăţi în condiţiile prezentei legi.
(2) Persoanele care furnizează exclusiv pentru nevoi proprii reţele de comunicaţii electronice, cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia din domeniul comunicaţiilor electronice, au dreptul de acces pe proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, în condiţiile prezentei legi.
(3) Dreptul de acces pe proprietăţi prevăzut la alin. (1) şi (2) asupra unor imobile proprietate publică sau privată este un drept de servitute, care se exercită în condiţiile legii, cu respectarea principiului minimei atingeri aduse proprietăţii.
(4) Dreptul de acces pe o proprietate privată şi condiţiile realizării accesului, de către persoanele care furnizează exclusiv pentru nevoi proprii reţele de comunicaţii electronice, se negociază de către părţi, în condiţiile legii.
(5) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (2), accesul pe proprietăţi pentru realizarea reţelelor de comunicaţii electronice pentru uz propriu ale autorităţilor şi instituţiilor statului, inclusiv cele din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, până la adoptarea unor reglementări speciale, se realizează în baza prezentei legi.
ART. 4
Furnizorii de reţele de comunicaţii electronice beneficiază de dreptul de acces pe proprietăţi pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică, inclusiv pe drumuri, poduri, tuneluri, galerii tehnico-edilitare, pasaje şi viaducte, stâlpi şi piloni, păduri şi terenuri agricole, în condiţiile prezentei legi, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
a) exerciţiul acestui drept nu contravine uzului sau interesului public căruia îi sunt destinate imobilele în cauză;
b) efectuarea lucrărilor în cauză nu este de natură să contravină cerinţelor specifice de urbanism, de amenajare a teritoriului sau privind calitatea în construcţii ori celor privind protecţia mediului, a sănătăţii, apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, pe care trebuie să le respecte activităţile ce se desfăşoară pe, deasupra, în sau sub imobilele în cauză.
ART. 5
(1) Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice beneficiază de dreptul de acces pe proprietăţi pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate privată, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) dreptul de folosinţă asupra imobilelor în cauză nu ar fi afectat sau ar fi afectat într-o măsură nesemnificativă prin efectuarea acestor lucrări ori, dacă un alt furnizor de reţele de comunicaţii electronice, autorizat în condiţiile legislaţiei din domeniul comunicaţiilor electronice, a efectuat deja lucrări de acces pe proprietăţi pe, deasupra, în sau sub imobilele în cauză, dreptul de folosinţă asupra imobilelor nu ar fi afectat în mod permanent de o restrângere suplimentară prin efectuarea unor noi asemenea lucrări;
b) efectuarea lucrărilor de acces pe proprietăţi nu este de natură să contravină cerinţelor specifice de urbanism, de amenajare a teritoriului sau privind calitatea în construcţii ori celor privind protecţia mediului, a sănătăţii sau a ordinii publice, pe care trebuie să le respecte activităţile ce se desfăşoară pe, deasupra, în sau sub imobilele în cauză;
c) să existe acordul titularului dreptului de proprietate privată asupra imobilului afectat de a încheia un contract, prin care să se stabilească condiţiile de exercitare a dreptului de acces pe proprietatea sa privată sau, în cazul refuzului, să existe o hotărâre judecătorească irevocabilă, care să ţină loc de contract între părţi.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul dreptului de acces în spaţiile aflate în proprietate indiviză din clădirile cu mai multe locuinţe, inclusiv în ceea ce priveşte fixarea reţelelor de comunicaţii electronice sau a unor elemente de infrastructură necesare susţinerii acestora pe zidurile ori terasele acestor clădiri.
ART. 6
(1) Regiile autonome şi instituţiile publice, inclusiv autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, precum şi orice alte entităţi care exercită dreptul de administrare asupra imobilelor proprietate publică a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale au obligaţia de a publica, pe pagina proprie de internet, atunci când există, şi prin afişarea în locuri vizibile, la sediul titularului, în termen de 30 de zile de la data primirii primei cereri în vederea exercitării dreptului de acces la un anumit imobil proprietate publică, condiţiile în care se realizează dreptul de acces la acest imobil şi documentele pe care solicitantul urmează să le prezinte în vederea dovedirii îndeplinirii acestor condiţii, cu respectarea prevederilor art. 4.
(2) Publicaţia prevăzută la alin. (1) va cuprinde cel puţin:
a) entitatea care exercită dreptul de administrare, precum şi modalităţile în care aceasta poate fi contactată în vederea depunerii cererilor de acces pe proprietăţi;
b) caracteristicile imobilului pe care se exercită dreptul de acces şi zonele în care se poate realiza dreptul de acces;
c) tarifele maxime pentru exercitarea dreptului de acces şi condiţiile în care acestea se aplică, precum şi criteriile pe baza cărora acestea au fost stabilite, în funcţie de elementele reţelelor de comunicaţii electronice şi de elementele de infrastructură care fac obiectul lucrărilor;
d) orice limitări tehnice cu privire la exercitarea dreptului de acces, care rezultă din caracteristicile de uz sau interes public ale imobilului;
e) procedura detaliată ce trebuie îndeplinită de solicitantul dreptului de acces, inclusiv orice condiţii legate de documentele ce trebuie prezentate de acesta.
(3) Tarifele maxime vor fi stabilite cu respectarea următoarelor principii:
a) să fie justificate şi proporţionale cu afectarea imobilului respectiv;
b) să acopere doar prejudiciile directe şi certe cauzate prin efectuarea lucrărilor, precum şi prin existenţa şi funcţionarea elementelor de infrastructură ale reţelelor de comunicaţii electronice care fac obiectul acestor lucrări;
c) să aibă în vedere, atunci când este cazul, plusul de valoare adus imobilului respectiv, prin instalarea reţelelor de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora.
(4) În cazul imobilelor proprietate publică date în concesiune, închiriate sau date în folosinţă cu titlu gratuit, condiţiile, inclusiv tarifele, în care se exercită dreptul de acces vor fi stabilite şi publicate, în conformitate cu prevederile alin. (1)-(3), de către titularii dreptului de administrare, iar de către titularii dreptului de concesiune, de închiriere sau de folosinţă cu titlu gratuit, numai atunci când se prevede această posibilitate în mod expres, prin actele prin care li s-a acordat dreptul de concesiune, de închiriere ori de folosinţă cu titlu gratuit.
(5) Autorităţile publice centrale sau locale, precum şi orice alte entităţi nu pot stabili impozite, taxe, tarife sau alte sume suplimentare faţă de sumele ce rezultă din contractele încheiate în condiţiile prezentei legi de către părţi, pentru ocuparea şi folosinţa imobilelor proprietate publică de către furnizorii de reţele de comunicaţii electronice ori în considerarea desfăşurării de către aceştia a altor activităţi legate de exercitarea dreptului de acces pe proprietăţi, reglementat prin prezenta lege.
(6) Condiţiile stabilite în vederea exercitării dreptului de acces potrivit prezentului articol vor respecta principiile transparenţei şi obiectivităţii şi vor fi nediscriminatorii faţă de toţi furnizorii de reţele de comunicaţii electronice.
(7) În cazul în care titularul dreptului de administrare ori, după caz, titularul dreptului de concesiune, de închiriere sau de folosinţă cu titlu gratuit intenţionează să modifice ori să completeze condiţiile stabilite în conformitate cu prevederile alin. (1)-(3), acesta are obligaţia de a publica proiectul modificării sau completării cu cel puţin 30 de zile înaintea datei adoptării, prin mijloacele prevăzute la alin. (1).
(8) Furnizorii de reţele de comunicaţii electronice care instalează reţele pe stâlpi, piloni sau pe alte elemente de infrastructură aflate pe proprietate publică, inclusiv pe drumuri, datorează tarife doar persoanei care deţine ori controlează elementele de infrastructură, în condiţiile stabilite cu aceasta.
ART. 7
(1) O copie a publicaţiei cuprinzând condiţiile de acces stabilite în conformitate cu prevederile art. 6, precum şi a oricăror modificări sau completări ale acestor condiţii va fi transmisă Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, denumită în continuare ANCOM, de entităţile care au obligaţia să stabilească şi să publice aceste condiţii.
(2) Pe baza informaţiilor prevăzute la alin. (1), ANCOM va crea, va actualiza şi va pune la dispoziţia publicului, pe propria pagină de internet, o bază de date care va include condiţiile de acces pe proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi entitatea responsabilă cu acordarea dreptului de acces.
ART. 8
(1) În vederea exercitării dreptului de acces pe proprietatea publică, solicitantul va trimite o cerere la titularul dreptului de administrare, de concesiune, de închiriere sau de folosinţă cu titlu gratuit, după caz, asupra imobilului respectiv, însoţită de toate documentele solicitate, arătând îndeplinirea condiţiilor de acces. Entitatea sesizată va reţine cererea spre soluţionare, când se prevede această posibilitate prin actele prin care li s-a acordat dreptul de administrare, de concesiune, de închiriere sau de folosinţă cu titlu gratuit ori, după caz, o va transmite, însoţită de o propunere motivată, titularului dreptului de administrare, stabilit prin lege sau prin act juridic.
(2) Cererea de acces va conţine informaţii cu privire la:
a) datele de identificare şi de contact ale furnizorului de reţele de comunicaţii electronice care intenţionează să realizeze lucrările de acces pe proprietăţi;
b) zona în care se intenţionează să se realizeze dreptul de acces;
c) lucrările ce urmează a fi efectuate;
d) scopul solicitării dreptului de acces în zona respectivă;
e) durata estimativă a realizării lucrărilor.
(3) Titularul dreptului de administrare, stabilit prin lege sau prin act juridic, după caz, ori titularul dreptului de concesiune, de închiriere sau de folosinţă cu titlu gratuit, după caz, atunci când este competent să soluţioneze cererea, va analiza îndeplinirea condiţiilor de acces prevăzute la art. 6 şi va comunica solicitantului soluţia motivată, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii cererii şi a documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor de acces.
(4) Prima cerere transmisă titularului dreptului de administrare, de concesiune, de închiriere sau de folosinţă cu titlu gratuit, după caz, în vederea exercitării accesului pe proprietăţi, se analizează în termen de 30 de zile de la data publicării condiţiilor de acces, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1)-(3), fără a depăşi 60 de zile de la data transmiterii cererii iniţiale. Cererea va conţine cel puţin elementele prevăzute la alin. (2).
(5) Cererile transmise titularului dreptului de administrare, de concesiune, de închiriere sau de folosinţă cu titlu gratuit, în vederea exercitării dreptului de acces pe proprietatea publică, se analizează pe baza principiilor transparenţei, obiectivităţii, proporţionalităţii şi nediscriminării. În cazul transmiterii unei cereri incomplete, se va solicita completarea acesteia în cel mult 10 zile de la primirea cererii, termenul prevăzut la alin. (3) sau (4) prelungindu-se în mod corespunzător cu intervalul de timp în care solicitantul va completa cererea.
(6) Acordarea dreptului de acces poate fi refuzată doar în cazuri obiective şi temeinic justificate. Motivele care au determinat respingerea cererii se comunică solicitantului.
(7) Cererea la care nu s-a răspuns în termenul prevăzut la alin. (3) sau (4) se consideră aprobată tacit.
(8) În cazul prevăzut la alin. (7), solicitantul va transmite o notificare, cu confirmare de primire, privind data de la care urmează să înceapă efectuarea lucrărilor de acces pe proprietatea publică, dată care nu poate fi mai devreme de 10 zile de la data transmiterii notificării. De la această dată se datorează şi tarifele pentru instalarea infrastructurii.
(9) Prevederile alin. (7) nu se aplică în cazul în care nu au fost publicate condiţiile în care se exercită dreptul de acces, conform dispoziţiilor art. 6.
(10) Refuzul acordării dreptului de acces poate fi atacat de către solicitant direct la instanţa competentă, în condiţiile art. 14.
ART. 9
(1) În zonele în care există anumite restricţii, stabilite conform prevederilor unor acte normative, cu privire la executarea lucrărilor de acces pe proprietatea publică, astfel încât alte elemente ale reţelelor de comunicaţii electronice sau alte elemente de infrastructură necesare susţinerii acestora nu mai pot fi instalate, elementele de infrastructură deja instalate, indiferent dacă sunt asociate sau nu unei reţele de comunicaţii electronice, vor fi utilizate în mod partajat, în conformitate cu prevederile art. 20-23.
(2) În măsura în care condiţiile stabilite conform prevederilor art. 6 nu sunt îndeplinite, iar în zona respectivă sunt instalate alte elemente de infrastructură, titularul dreptului de administrare, de concesiune, de închiriere sau de folosinţă cu titlu gratuit, după caz, îl va informa pe solicitant, în vederea utilizării partajate a elementelor de infrastructură. Solicitantul se poate adresa persoanei care deţine sau controlează aceste elemente şi, dacă este cazul, ANCOM, în conformitate cu prevederile art. 20 şi 21.
(3) Titularul dreptului de administrare, de concesiune, de închiriere sau de folosinţă cu titlu gratuit, după caz, asupra imobilelor proprietate publică poate solicita furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice includerea în contracte a unor clauze care limitează exercitarea dreptului de acces în anumite zone, astfel încât să nu fie afectată realizarea altor proiecte de utilitate publică.
(4) Clauzele stabilite în conformitate cu prevederile alin. (3) nu vor afecta funcţionalitatea elementelor de infrastructură şi a reţelelor de comunicaţii electronice şi vor fi obiective, nediscriminatorii, proporţionale şi justificate.
ART. 10
(1) Este interzisă acordarea sau menţinerea unor drepturi speciale ori exclusive în ceea ce priveşte instalarea sau furnizarea de reţele de comunicaţii electronice, inclusiv cu privire la instalarea unor elemente de infrastructură asociată reţelelor de comunicaţii electronice.
(2) În cazul proiectelor de instalare de infrastructură realizate cu participarea sau sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale ori locale sau finanţate, total ori parţial, din fonduri publice, furnizorii de reţele de comunicaţii electronice beneficiază de acces deschis la această infrastructură pentru o perioadă de cel puţin 7 ani, cu respectarea principiilor nediscriminării, proporţionalităţii şi obiectivităţii.
(3) Condiţiile tehnice şi economice în care se realizează accesul la infrastructură al furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice în cazul prevăzut la alin. (2) se stabilesc cu avizul conform al ANCOM.
(4) Instituirea unor drepturi speciale sau exclusive în ceea ce priveşte instalarea ori furnizarea de reţele de comunicaţii electronice sau implementarea unor proiecte de instalare de infrastructură, în condiţiile alin. (2), în lipsa avizului conform al ANCOM prevăzut la alin. (3), poate fi atacată de orice persoană interesată la instanţa de contencios administrativ competentă.
ART. 11
Dacă instituţiile publice prevăzute la art. 6 alin. (1) exercită dreptul de proprietate exclusivă sau controlul asupra unor furnizori de reţele publice de comunicaţii electronice ori de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, acestea au obligaţia de a realiza o separare structurală a activităţilor asociate cu exercitarea drepturilor de proprietate sau control de activităţile asociate cu acordarea dreptului de acces pe proprietăţi, în conformitate cu prevederile prezentei legi.
ART. 12
(1) În vederea exercitării dreptului de acces pe proprietatea privată, în condiţiile art. 5, solicitantul va transmite titularului dreptului de proprietate sau de administrare, după caz, o solicitare privind încheierea unui contract. Solicitarea se va trimite recomandată, cu confirmare de primire.
(2) Solicitarea va conţine în mod obligatoriu următoarele elemente:
a) datele de identificare şi de contact ale furnizorului de reţele publice de comunicaţii electronice care intenţionează să realizeze lucrările de acces pe proprietăţi;
b) elementele de reţea şi de infrastructură ce urmează a fi amplasate pe respectiva proprietate;
c) durata estimativă a realizării lucrărilor;
d) condiţiile în care se vor realiza intervenţiile solicitantului pe proprietatea privată, pentru întreţinerea şi reparaţia elementelor de reţea şi de infrastructură ce urmează a fi amplasate.
(3) Atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (1), titularul dreptului de proprietate sau de administrare nu se poate opune exercitării dreptului de acces decât din motive temeinic justificate, chiar dacă există convenţie contrară.
(4) În cazul imobilelor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale date în concesiune ori închiriate, dispoziţiile prezentului articol se aplică titularilor dreptului de concesiune sau de închiriere numai atunci când responsabilitatea acordării dreptului de acces revine acestora, conform actelor prin care li s-a acordat dreptul de concesiune ori de închiriere, după caz.
ART. 13
(1) Titularii dreptului instituit în condiţiile art. 4 sau 5, cu excepţia cazului prevăzut la art. 8 alin. (8), îşi pot exercita dreptul de acces numai după încheierea unui contract, în formă autentică, cu titularul dreptului de proprietate ori de administrare asupra imobilului respectiv sau, în cazul imobilelor proprietate publică, cu titularul dreptului de administrare, după caz, prin care se stabilesc condiţiile de exercitare a acestui drept, iar în cazul prevăzut la art. 5 alin. (2), cu asociaţia de proprietari.
(2) În cazul exercitării dreptului de acces pe proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, contractul prevăzut la alin. (1) se poate încheia cu titularii dreptului de concesiune, de închiriere sau de folosinţă cu titlu gratuit, după caz, numai atunci când această posibilitate este prevăzută în mod expres prin actele prin care li s-a acordat dreptul de concesiune, închiriere ori folosinţă cu titlu gratuit.
(3) Condiţiile stabilite prin contractul încheiat potrivit prevederilor alin. (1) trebuie să fie nediscriminatorii faţă de toţi furnizorii de reţele de comunicaţii electronice.
(4) Dacă în urma negocierii într-un contract se oferă condiţii mai favorabile unui furnizor de reţele de comunicaţii electronice, inclusiv în ceea ce priveşte tariful, decât cele prevăzute în condiţiile publicate în conformitate cu dispoziţiile art. 6 sau prevăzute în contractele încheiate cu alţi furnizori de reţele de comunicaţii electronice, atunci aceste condiţii vor fi oferite tuturor celorlalţi furnizori, pe baze nediscriminatorii.
(5) În termen de 15 zile de la data încheierii contractului în vederea exercitării dreptului de acces pe proprietatea publică, titularul dreptului de administrare, de concesiune, de închiriere sau de folosinţă cu titlu gratuit, după caz, are obligaţia de a publica acest contract pe pagina sa de internet.
(6) Furnizorii de reţele de comunicaţii electronice care exercită dreptul de acces pe proprietatea publică au obligaţia de a transmite o copie de pe aceste contracte ANCOM, care are obligaţia de a o pune la dispoziţia oricărei persoane interesate.
(7) Contractul încheiat în condiţiile prezentului articol trebuie să prevadă cel puţin:
a) zonele în care este permis accesul, metodele de lucru ce urmează a fi utilizate şi condiţiile efective, inclusiv termenul, în care titularul dreptului de acces poate realiza lucrări de instalare, întreţinere, înlocuire sau mutare a reţelelor de comunicaţii electronice ori a elementelor de infrastructură, inclusiv lucrări de reparaţii cu caracter de urgenţă;
b) condiţiile în care proprietarul sau deţinătorul imobilului poate efectua lucrări ce ar afecta accesul la reţelele de comunicaţii electronice ori la elementele de infrastructură necesare susţinerii acestora sau buna lor întreţinere ori care ar necesita mutarea lor;
c) modalităţile şi termenele de informare între părţi cu privire la realizarea unor lucrări pe imobilul proprietate publică sau privată pe care se exercită dreptul de acces;
d) preţul sau tariful datorat pentru exercitarea dreptului de acces, reprezentând contravaloarea folosinţei şi despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin efectuarea lucrărilor.
(8) Contractul încheiat în condiţiile prezentului articol, înscris în cartea funciară a imobilului pe care se exercită dreptul de acces, este opozabil oricărui titular al unui drept real asupra imobilului respectiv, deţinătorului cu orice alt titlu, precum şi dobânditorilor imobilului.
(9) Clauzele incluse în contracte ce interzic utilizarea partajată a infrastructurii sau prevăd drepturi exclusive ori speciale cu privire la instalarea sau furnizarea de reţele de comunicaţii electronice pe un imobil proprietate publică ori proprietate privată sunt nule de drept.
(10) Contractul standard de acces pe proprietatea privată în vederea instalării, întreţinerii, înlocuirii sau mutării reţelelor publice de comunicaţii electronice ori a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora se publică de către ANCOM în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
ART. 14
(1) În situaţia în care contractul prevăzut la art. 13 nu se poate încheia în termen de două luni de la data primirii solicitării de încheiere a contractului de acces pe proprietatea privată sau a cererii de exercitare a dreptului de acces pe proprietatea publică ori în cazul refuzului de acordare a dreptului de acces, potrivit prevederilor art. 8, oricare dintre părţi se poate adresa instanţei competente.
(2) În cazul în care cererea este găsită întemeiată, instanţa poate pronunţa o hotărâre care ţine loc de contract între părţi.
(3) Judecarea litigiilor se face de urgenţă şi cu precădere.
(4) Hotărârea judecătorească pronunţată de instanţă ca urmare a unei cereri înaintate în condiţiile prevederilor alin. (1) poate fi atacată cu recurs.
(5) În cazul în care dreptul de acces se exercită asupra unui imobil proprietate publică, în termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, titularul dreptului de administrare, de concesiune, de închiriere sau de folosinţă gratuită, după caz, asupra imobilului are obligaţia de a o face publică pe pagina sa de internet.
(6) Furnizorii de reţele de comunicaţii electronice care exercită dreptul de acces pe proprietatea publică au obligaţia de a transmite o copie de pe această hotărâre ANCOM, cu obligaţia acesteia de a o pune la dispoziţia oricărei persoane interesate.
(7) Hotărârii judecătoreşti care ţine loc de contract între părţi, în conformitate cu prevederile alin. (2), îi sunt aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 13 alin. (8).
ART. 15
(1) Persoanele împuternicite de furnizorii de reţele de comunicaţii electronice să efectueze lucrări de acces pe proprietăţi sau să desfăşoare activităţi de studiu ori de proiectare în vederea efectuării acestor lucrări au dreptul de acces numai în măsura în care este necesar pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, pe baza unei împuterniciri scrise din partea furnizorilor în cauză, cu acordul titularului dreptului de folosinţă sau, în lipsa acordului acestuia, cu acordul titularului dreptului de proprietate, de administrare, de concesiune ori de închiriere, după caz.
(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) se poate realiza numai după transmiterea unei notificări cu cel puţin două zile lucrătoare în avans titularului dreptului de folosinţă sau, în lipsa acestuia, titularului dreptului de proprietate, de administrare, de concesiune ori de închiriere, după caz, asupra imobilului respectiv, cu excepţia cazului în care este necesară efectuarea unor lucrări de reparaţii cu caracter de urgenţă.
(3) Titularul dreptului de folosinţă şi titularul dreptului de proprietate, de administrare, de concesiune sau de închiriere, după caz, nu au dreptul de a refuza accesul persoanelor prevăzute la alin. (1) în cazul în care acesta se realizează în condiţiile stabilite printr-un contract încheiat potrivit prevederilor art. 13 sau prin hotărârea judecătorească pronunţată în condiţiile art. 14.
(4) În lipsa acordului, accesul poate fi autorizat prin hotărâre judecătorească. În caz de urgenţă, instanţa poate dispune accesul pe cale de ordonanţă preşedinţială.
(5) În cazul în care se impune efectuarea unor lucrări de întreţinere sau de reparaţii cu caracter de urgenţă pentru prevenirea sau înlăturarea consecinţelor generate de producerea unei calamităţi naturale ori a unui sinistru deosebit de grav sau a unor lucrări de întreţinere ori de reparaţii impuse de asigurarea continuităţii furnizării reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice, persoanele împuternicite potrivit prevederilor alin. (1) au drept de acces pe baza unei notificări comunicate titularului dreptului de folosinţă sau, în lipsa acestuia, titularului dreptului de proprietate, de administrare, de concesiune ori de închiriere, după caz, asupra imobilului respectiv. Modalităţile de transmitere a notificării sunt stabilite prin contractul prevăzut la art. 13 sau prin hotărârea judecătorească prevăzută la art. 14.
ART. 16
(1) Dreptul instituit în condiţiile art. 13 sau 14 nu afectează existenţa dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale asupra imobilului respectiv ori asupra infrastructurii utilizate partajat sau asupra reţelelor de comunicaţii electronice ori a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora.
(2) Exercitarea dreptului instituit în condiţiile art. 13 sau 14 nu va cauza schimbarea destinaţiei imobilului respectiv şi va afecta cât mai puţin utilizarea acestuia de către titularul dreptului de folosinţă.
(3) Furnizorul de reţele de comunicaţii electronice are obligaţia de a readuce în starea iniţială proprietatea afectată de realizarea lucrărilor de acces pe proprietăţi sau, prin acordul părţilor, poate compensa titularului dreptului de proprietate, de administrare, de concesiune sau de folosinţă, după caz, cheltuielile determinate de aducerea în starea iniţială a proprietăţii afectate.
ART. 17
În cazul în care anumite lucrări efectuate în exercitarea dreptului de acces pe proprietăţi sunt afectate de lucrări de interes naţional sau de interes local de utilitate publică se va aplica procedura de expropriere, în condiţiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată.
ART. 18
(1) Titularul dreptului instituit în condiţiile art. 13 sau 14 poate solicita titularului dreptului de proprietate, de administrare, de concesiune, de folosinţă cu titlu gratuit ori de închiriere, după caz, în situaţia în care nu există o soluţie alternativă, tăierea, cu respectarea prevederilor legale din domeniul protecţiei mediului, a arborilor sau arbuştilor, precum şi a ramurilor ori rădăcinilor care îngreunează sau ar îngreuna efectuarea lucrărilor de acces pe proprietăţi. Aceste operaţiuni se vor realiza pe cheltuiala solicitantului şi cu acordarea unei despăgubiri, în condiţiile art. 13 alin. (7) lit. d).
(2) Dacă, în termen de 45 de zile de la primirea solicitării, titularul dreptului de proprietate, de administrare, de concesiune, de folosinţă cu titlu gratuit sau de închiriere, după caz, nu efectuează operaţiunile prevăzute la alin. (1), furnizorul de reţele de comunicaţii electronice poate realiza aceste operaţiuni, după transmiterea unei notificări cu cel puţin două zile lucrătoare în avans.
(3) Operaţiunile prevăzute la alin. (1) se vor realiza într-o manieră care să afecteze cât mai puţin aspectul exterior al proprietăţii şi mediul înconjurător.
ART. 19
(1) Titularul dreptului instituit în condiţiile art. 13 sau 14 are obligaţia să reaşeze elementele reţelelor de comunicaţii electronice ori elementele de infrastructură necesare susţinerii acestora, în cadrul aceleiaşi proprietăţi, pe cheltuială proprie, când această reaşezare este necesară pentru construcţia de clădiri sau pentru efectuarea de lucrări de către proprietar, de către titularul dreptului de administrare, de concesiune, de folosinţă cu titlu gratuit ori de închiriere, după caz, în condiţiile convenite prin contractul încheiat potrivit prevederilor art. 13 sau prin hotărârea judecătorească pronunţată în condiţiile art. 14.
(2) Când reaşezarea elementelor reţelelor de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora este necesară pentru efectuarea unor lucrări de către alte persoane decât proprietarul ori, după caz, titularul dreptului de administrare, de concesiune, de folosinţă cu titlu gratuit sau de închiriere, cheltuielile vor fi suportate de acestea, dacă prin contractul prevăzut la art. 13 ori prin hotărârea judecătorească prevăzută la art. 14 nu s-a stabilit altfel.
Dvs. ce părere aveți ?
asta ar mai lispi doar ,sa isi planteze antenele pe unde vor ei ,mai ales pe proprietatea ta!
DA .Asta ne mai lipsea ,acesti oameni care gindesc asa trebuie bagatii la puscarie sa se intereseze mai mult de CORUPTIE si EVAZIUNE FISCALA pe cei care ai prind sa le confiste tot ce au fara a pune avocati nimic ,cica au dreptul la aparare .EU aici nu am inteles NIMIC daca lam prins in flagrant la puscarie direct.Nu aberatii, acum vor sa intre si pe proprietate.Bine bine daca pun antenele pe cladiri proprietarii iau niste bani foarte multi EI platesc ceva la STAT!!
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.