În segmentul serviciilor de telefonie, în a doua parte a anului 2012 se remarcă revenirea tendinţei pozitive la nivelul numărului de utilizatori activi, care înregistrează o creştere uşoară de 0,6% dar, la nivel anual, acest indicator scade cu 2,5%. Astfel, la finalul anului 2012 se înregistrau în România 22,8 de milioane de utilizatori activi de telefonie mobilă, din care peste 13,5 milioane sunt utilizatori pe bază de cartele preplătite, iar 9,3 milioane sunt utilizatori pe bază de abonament. Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă a ajuns la 119,9 la 100 de locuitori.
Pe de altă parte, traficul de voce la puncte mobile a continuat să crească cu 6,9% anual, depăşind pragul de 60 de miliarde minute. Exprimat în număr de apeluri, traficul de voce din anul 2012 a crescut cu 6%, fiind efectuate 26,1 miliarde de apeluri, cu 1,4 miliarde mai multe decât în anul 2011.
De asemenea, în anul 2012 au fost trimise aproximativ 14 miliarde de SMS-uri, cu 24,2% mai multe decât în 2011 şi, respectiv, 15 milioane de MMS-uri, cu 41,2% mai multe decât în anul 2011.
Raportul arată că, în volumele totale de trafic de voce şi mesaje, ponderea cea mai mare o deţin volumele de trafic rezultate de la utilizatorii pe bază de cartele preplătite: peste 34 de miliarde de minute de trafic de voce (adică 56% din traficul total de voce) şi aproape 11 miliarde de SMS-uri (adică 78% din totalul de SMS-uri) sunt efectuate de pe cartele preplătite. De asemenea, durata medie a unui apel realizat de către utilizatorii de cartelă preplătită (2 minute şi 36 de secunde) este mai mare decât cea a utilizatorilor cu abonament (2 minute şi 6 secunde), per total durata medie a unui apel originat în reţelele mobile, în anul 2012, fiind de 2 minute şi 22 de secunde.
În medie, în cursul anului 2012, un utilizator a efectuat 3 ore şi 42 de minute de trafic de voce/lună, cu 21 minute mai mult decât media din 2011, şi a transmis un număr mediu de 50 de SMS-uri/lună, cu 11 mai multe decât media din anul precedent.
Raportul de date statistice privind serviciile de telefonie a fost realizat pe baza datelor raportate de către furnizorii de astfel de servicii, care au desfăşurat activităţi comerciale în anul 2012. Sursa: comunicat Ancom.ro.
luni, 20 mai 2013
Ce a însemnat anul 2012 pentru piața de telefonie mobilă
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
DIGI pregătește lansarea unui receptor media cu sistem de operare Android TV, produs de ZTE și denumit tehnic ZXV10 B866V2F sau ZXV10 B600, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Digi, operatorul de telecomunicații cunoscut pentru serviciile sale competitive, se pregătește să lanseze în curând serviciul de televiziune...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
Pe 15 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va întâlni selecționata Kosovo în cadrul Ligii Națiunilor UEFA. Partida se va de...
-
Într-o ofertă surprinzătoare de Black Friday, platformele de streaming VOYO și AntenaPlay au decis să își extindă opțiunile de vânzare prin ...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.