Astazi mi-a atras atentia un caz juridic privind drepturile chiriașilor de a monta antene de satelit, cand exista divergente între proprietar și chiriaș.
Cazul a fost judecat de Curtea Constituțională Federală (Bundesverfassungsgericht sau BVerfG) din Germania, iar decizia va fi de referință in jurisprudență cu privire la admisibilitatea montarii antenele de satelit pe o cladire inchiriată.
Potrivit judecătorilor, interese opuse, dar importante, au fost puse în balanță.
Chiriașii de origine turkmenă au depus plângere că nu pot avea acces la informare despre propria tradiție și la emisiuni in limba turkmenă. mai ales ca ei înșiși nu au trăit în zona lor origine, dar doresc sa isi cunoasca cultura stramosilor.
Pentru a receptiona televiziunea turkmenă, locatarii au atașat pe cladirea inchiriată o antena de satelit.
Acestă atasare a fostă făcută fără consimțământul proprietarului.
Proprietarul a chemat instanta pe chirias și a cerut îndepărtarea antenei de satelit.
Atât Judecătoria și Curtea de Apel au dat dreptate proprietarului și au obligat chiriașii sa demonteze antena.
Cu toate acestea, chiriașul a depus o plângere constituțională pentru încălcarea libertății de informare.
La cel mai înalt tribunal german chiriasii au motivat că obligarea la indepartarea antenei de satelit reprezinta o încălcare a dreptului de informare.
Acum instanta supremp a fost nevoita sa puna in balanța atat dreptul fundamental la informare, cat si respectarea dreptului de proprietate.
Proprietarului a mentionat că valoarea proprietății sale este afectata optic.
Pe de altă parte, chiriașul s-a apărat, spunand ca este interesat sa receptioneze canale din țara sa de origine. Aceasta nu se putea realiza practic decat prin satelit, pentru ca televiziunea prin cablu nu oferea canalele dorite.
Curtea Constituțională Federală Germană a decis ca atât Judecătoria, cât și Tribunalul au săvârșit o eroare în echilibrarea intereselor. Judecatoria hotarase decizia pe baza respectarii dreptului de proprietate, iar tribunalul districtual isi motivase decizia ca limba turkmenă este doar un dialect turcesc și nu o limbă dinstincta, iar canale turcesti exista la televiziunea prin cablu din zona amintita.
Prin urmare, Curtea Constituțională a retrimis cauza spre rejudecare la Tribunal, pentru luare unei decizii care sa fie in echilibru atat cu respetarea dreptului de proprietate, cat si cu cel de informare.
Tribunalul va trebui să clarifice exact în ce măsură limba turkmenă modelează viața de zi cu zi a chiriașilor si daca nu cumva canalele de televiziune turcești sunt suficiente si astel sa decida daca interesul chiriasului pentru informare poate prima asupra dreptului de proprietate.
Asadar, decizia va trebui sa aiba ca si gardian constituțional atât dreptul fundamental la informare, cât si respectarea dreptului de proprietate..
Desigur, nu se poate deduce pe baza deciziei definitive daca antenele de satelit pot fi instalate fără consimțământul proprietarului, dreptatea putand fi diferita in alte situatii.
V-am prezentat acest caz in ideea de a porni o discutie privind dreptul de a monta antena de satelit pe cladire închiriată, chiar daca proprietarul nu este de acord.
Cine credeti ca are dreptate intr-o asemenea situatie, proprietarul sau chiriasul ?
joi, 16 mai 2013
Dreptul de a monta antena de satelit pe o cladire închiriată
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Prima Sport 5 este al cincilea canal din rețeaua Prima Sport, lansat în octombrie 2022, după obținerea licenței de la CNA în martie același ...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Veste buna pentru clienții DIGI Mobil: începând de mâine, 25 octombrie 2024, Digi Mobil va implementa câteva modificări importante legate de...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Digi Sport 1 este un canal de televiziune de sport din România, parte din rețeaua de canale oferite de compania DIGI, cunoscută pentru poziț...
-
Tranzacția Telekom România, care implică vânzarea operațiunilor către Digi România și omul de afaceri Adrian Tomșa, este unul dintre cele ma...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
SkyShowtime lansează o ofertă intitulată „Jumătate de preț pe viață”, dedicată noului său abonament Premium, oferindu-le clienților oportuni...
In italia sa dat o lege in care se interzice montarea parabolelor la geamuri sau in balcoane. Cica strica aspectul, exact asa ne a spus si noua administratorul blocului. Tot acolo in balcon am lasat o doar ca am pus in fatza ei un ficus mare :-) nu se vede si semnalul e bun
Pai si daca nu o montezi la geam sau pe balcon, ai voie pe acoperis? Sau nu e voie deloc ? Asta e comunism.
O idee buna este sa montezi antena in balcon, dupa gardulet... Nu se va vedea, dar semnal va fi, pentru ca semnalul de la satelit vine de sus, nu orizontal din fata antenei. O poti monta la limita, ridicand in sus cat sa primeasca semnal, si mai mult de jumatate va mascata de gardul de la balcon sau de ficus :)))
Daca ala e incuiat si neamt pretentios si nu vrea antena, nu ii pui pe casa! Ca nu e dupa tine . Te muti la altcineva in chirie, unde are proprietarul mintea mai deschisa !
Ai voie pe acoperis dar e foarte complica. Trebuie sa mergi la primarie sa faci nustiu ce cerere si sa astepti sa vezi daca ti o aproba. Pe blocuri exista doar una sau maxim doua parabole, de la care toti locuitori au cablurile trase. Adica de la sky sau free sat. Deci una bucata parabola pe bloc, cabluri trase la toti doritorii si fiecare cu decoderul lui. Dar eu cum am dolce ce sa fac, cu oala lor care e pusa pe satelitul hotbird
Romanul e descurcaret, ai dreptate anonim. Dar la cu proprietatea e sfanta, eu am avut o situatie in Romania asemanatoare, m-a pus proprietarul sa platesc in avans chiria pe 6 luni, am platit-o, a doua luna mi-am adus antena de la fosta locatie unde stateam si ala nu m-a lasat sa o montez, ca ii stric designu la casa. A zis sa ma car daca nu imi convine, dar banii nu ii m-ai vad, ca avea in contract stipulat ca daca plec, pierd banii dati in avans. Asa ca decat sa ma judec cu el, am 3 luni de cand sta antena in debara.
Asta e dozer, asa sunt unii. Ce naiba poti sa le faci, nimic
Ma de ce sa imi montati voi antena parabolica pe casa??? Eu chiar inchiriez case si am scris in contracte ca nu accept sa imi gauriti casa si zapada in care am bagat bani ! Si la ce va trebe voua natene deastea?? Nu va ajunga cablu??? Vreti programe pirate ha sa ma bage pe mine ca sunt in cârdasie cu voi ca sunt complice??? No ms cautativa alt fraer !
Stai bre, ca nu vorbea nimeni de tine "proprietarule de case". Tu cum aterizasi pe aici daca nu te intereseaza "parabulicile", asa la 30 de minute dupa ce se publica articolul ? Ca nici nu cred ca aparu pe Google.
Fac pariu ca ai antena de satelit si esti fan pe aici. Numai ca nu vrei sa se bucure si altii de programe straine, asa e? Esti roman de ala rau si invidios? :)
Da sint pe aici zilnic si am antena si prind tot sateliti da asta nu inseamna ca imi gauresti tu mie casa, capisci ???? Eu am o afacere, nu sami plantati voi antene. Daca vrea careva sa monteze antena sa mai dea un milion pe luna in plus ca strica aspectul !!! Si cand pleaca sa astupe gaurile si sa dea cu minerala iar exact culoarea tot peretele si sa lase casa cum a fost pana sa no gaureasca el!! Si nici nu e cinestie ce un milion pe luna in plus ca eu stric si 5 milioane pe zi nu e cine stie ce bani !
Hai bre, ce atitudine de mafiot capitalist cu 2 clase ai! :)
Pai daca "nu e cine stie ce bani" 500 RON cat "strici" tu pe zi, nu imi faci si mie cadou un receiver HD de acela pe la 1800 RON ? Si cate "case" ai, proprietarule? Ai vrei 2-3 blocuri inchiriate? Eu zic sa te plimbi putin mai incolo, ca faci praf, ti-a ramas pe buze de cand ai demolat antenele chiriasilor.
eu nui las sa le puna!! ma cunsoti deundeva??? ia zim si mie ce nume ai pe facebok sa ne discutam altfel si sa ne intanlim daca esti asa smeker ca vad ca de gura esti bun da fac pariu ca nai dupa ce bea apa ! si daca plangi ca vrei un risaivar de ala sa faca astia concurs pe sait aci si sati dea ei, ca io nu sint sponsor clar? s-au mai bine pune mina si munceste si nu cersi cum muncesc toata lumea de bine ca mine si ca alti!
Stimați cititori, vă invităm să discutați respectuos. Mulțumim pentru înțelegere.
Hmm se pare ca sunt si altii in situatia mea. Sincer am crezut ca situatia mea e singulara, dar vad ca e practica generala in Romania. Acum fiecare cu dreptatea lui. Eu am votat ca are chiriasul dreptate, mai ales daca iti repara stricaciunile.
Dar faza cu 1 milion pe luna in plus ca sa montez antena de satelit mi se pare o aberatie de prost gust. Mai bine nu o mai scriai tu cel care ai case in chirie si muncesti cinstit. Apropo, daca as fi chiriasul tau si ti-as da milionul in plus, l-ai declara la impozite si taxe?
ca miai plati milionu si impozitu pe el !! si zcuze la admini da ma luat valu
ca frate trebuie sa intelegi ca eu sunt proprietar si nu permit sami distrugi investitile ! am bagat si eu bani in ele ! tie tiar conveni sa vin acasa la casa ta daca ai pe undeva si sati gauresc casa dupa ce ca team primit cu drag la mine???
da am scoala vietii sis trecut prin multe ! ce nu inteleg eu la ceti trebuie parabolica daca tu poate nu sti nici o limba straina si nu esti umblat ca mine sau alti pe dincolo??
Bine bre, ai "dreptate"! :) Si stai linistit ca nu iti gauresc casa, ce te-ai injectat asa de rau ? Chiar m-ai amuzat.
Uite am inchiriat si eu casa de la tara la o familie si i-am lasat sa monteze o antena pentru Dolce ( ca nu e cablu la mine in zona care sa ofere canale HD ) si nu le-am cerut suprataxa pentru asta. Eu zic ca trebuie gasita o cale de intelegere intre oameni, nu ? Ca pana la urma si eu sunt proprietar care inchiriaza, dar nu la nivelul tau de afaceri, asa e ?
M-a atras discutia dvs. Si noi ne ocupam cu oferirea de spatii de inchiriat pentru persoane fizice si juridice si noi permitem amplasarea antenelor de satelit pe cladiri, preferabil pe laterale, in spatele cladirilor daca este posibil, iar daca nu si pe fatada cu conditia sa fie vopsita antena in culoarea cladirii, pentru a nu iesi in evidenta ( cat ne va mai permite Primaria din Bucuresti ). Domnul de mai sus nu este o persoana care sa faca cat de putin cinste breslei noastre si nici nu reprezinta, dar cu siguranta sunt multi ca dumnealui. Insa cum spunea si antevorbitorul meu, trebuie gasita o solutie de compromis si nu sa se ajunga in situatia prezentata in acest articol pe care mi l-a prezentat un colaborator, articol pe il consider interesant ca speta si l-am recomandat si alti cativa colegi de breasla. Oricum, e greu de decis cine are dreptate, dar voi urmari chestionarul dvs. sa vad ce s-a votat. Eu am votat cu chiriasul in situatia data, dar nu tot timpul e valabil, uneori chiriasi sunt rau voitori, iar situatia din articol cred ca este bazata pe un pretext legat de limba turkmena, pentru a amplasa antena si a urmari cu totul alte canale.
Parerile sunt impartite, eu ca fan de sateliti am votat chiriasul, dar cred ca uneori are dreptate si proprietarul, pentru ca trebuie sa tai zapada ca sa poti fixa antena bine pe perete si se fac ceva pagube, ca nu poti monta si fixa antena solid strangand suruburile pe polistirenul expandat. Si eu stau in chirie, dar proprietarul m-a lasat sa montez antena, mai ales ca stau la el de cativa ani buni si ne intelegem bine, chiar mi-a dat o mana de ajutor.
Clar chiriasul, daca i se ofera alternativa va renunta la antena, daca nu...de vina este propietarul ca, a, acceptat un chirias cu probleme si nu a specificat in contractul de inchiriere interzicerea instalarii unei antene satelit.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.