În prezent există peste 3.000 serviciile audiovizuale la cerere oferite în una sau mai multe țări europene, potrivit Observatorului European al Audiovizualului. Mai exact cifra este de 3097, incepand cu luna mai 2013.
Sunt servicii video ale televiziunilor sau altor agentii de presă, dar și diverse tipuri de servicii video la cerere ( VOD ) de interes general sau care transmit filme, seriale TV, muzică, animație și programe pentru publicul adult sau pentru copii.
Din punct de vedere financiar, sunt servicii gratuite sau bazate pe diverse metode de finantare, cum ar fi finanțarea prin publicitate, pay per view, prin abonament direct sau servicii incluse în abonamentul pentru pachete standard de televiziune digitală ori pentru servicii ale radiodifuzorilor publici.
Cele mai multe servicii video cu filme la cerere sunt disponibile in Marea Britanie (48), care este urmată de Franța (34) și Germania (33).
Interesant este ca patru țări au un număr relativ mare de servicii, comparativ cu mărimea statului respectiv.
Trei dintre acestea - Luxemburg (86 servicii), Suedia (36 servicii) și Republica Cehă (31 servicii) sunt țări care au creat servicii ce vizează alte state. Observatorul estimează că în medie peste 52% din serviciile VOD disponibile într-o țară sunt au de fapt sediul in alta țară.
Aceasta dezvoltare în furnizarea transfrontalieră a serviciilor audiovizuale la cerere, care este și mai pronunțată în cazul serviciilor VOD de filme, ar putea face dificilă implementarea măsurilor prevăzute de reglementările mai stricte din unele țari in privinta distribuirii operelor europene sau a prevederilor care stabilesc contributii financiare ce ar trebui redistribuite pentru refinantarea crearii altor opere de arta ( de exemplu taxe care ar finanta productiile cinematografice).
De asemenea, există un număr tot mai mare de servicii multi-platformă (prin internet fix sau mobil, cablu, tv prin protocol IP, terestre digitale) care oferă la cerere filme ce pot fi vizionate si pe tablete sau televizoare smart.
Studiul a mai sesizat o creștere tot mai puternică a numarului de servicii VOD în ultimele câteva luni, 76 de noi servicii fiind lansate in aceasta perioada.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.