Samsung sustine ca a obtinut un progres uluitor în tehnologie 5G, care ar putea oferi acces omniprezent la ultra rețele de mare viteză care operează la până de 100 de ori viteza actuală.
Astfel tehnologia 5G ar putea fi folosita regulat pentru retele de tip Gigabit.
Rețelele 5G ar putea permite "o gamă largă de servicii, cum ar fi filme și jocuri 3D, streaming în timp real de conținut ultra high-definition, dar și alte servicii la distanță," a amintit Samsung.
În timp ce rețelele 4G curente sunt utilizate in benzi mai scăzute (de exemplu 800 Mhz), cercetarile specialistilor de la Samsung s-au concentrat pe frecvențe mult mai mari, iar compania susține că tehnologia descoperita a functionat pe distanțe de până la 2 km.
"Noua tehnologie adaptivă a transceiverelor Samsung s-a dovedit a fi o soluție de succes", sustine compania.
"Acestea transmit date cu o precizie milimetrica, la o frecvență de 28 GHz si la o viteză de până la 1.056 Gbps, la o distanță de până la doi kilometri. Tehnologia adaptiva de emisie-recepție foloseste o antena cu 64 de elemente, care poate fi o soluție viabilă pentru eliminarea pierderilor de propagare radio pe benzile de frecventa foarte inalta.
Retele 5G vor fi disponibile pentru public după anul 2020.
"Cea mai recentă inovație Samsung va impulsiona cercetarea în domeniul comunicațiilor 5G celulare din întreaga lume," au afirmat reprezentantii Samsung.
Compania considera ca descoperirea va declanșa crearea de alianțe internaționale și comercializarea în timp util a serviciilor de bandă largă mobilă conexe.
luni, 13 mai 2013
Tehnologie 5G de la Samsung - 1 Gb / secundă !
Citește și alte articole din categoriile:
Stiri,
Tehnologie,
Telefoane,
Telefonie
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Într-o încercare eroică de a scufunda navele piraților digitali, La Liga a tras cu tunul și a nimerit propriile fregate. Platforma de stream...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
După aproape doi ani de investigații ample, Departamentul de Criminalitate Cibernetică al Poliției Criminale Hof și Oficiul Central pentru C...
-
TDF, un nume important în tehnologia de difuzare și conectivitate, a anunțat o inițiativă interesantă pentru industria TV: o platformă de ce...
-
Într-o întorsătură de situație pe care televiziunea clasică probabil n-o avea pe radar acum zece ani, veniturile generate de serviciile de s...
-
Discurile optice – precum CD-urile, DVD-urile, Blu-ray și defunctele HD-DVD – au fost timp de decenii un mediu principal de stocare pentru m...
-
Când credeai că PS3 se retrage liniștit la pensie... BAM! O actualizare! După aproape 19 ani de serviciu loial, PlayStation 3 primește un up...
Afecteaza cumva benzile de 5ghz la internet wireless??
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.