vineri, 7 iunie 2013

Modificări ale legislației privind licențele de televiziune

CNA a facut publică Decizie nr. 277 din 06.06.2013 privind procedura de acordare, modificare, prelungire a valabilităţii şi de cedare a licenţei şi a deciziei de autorizare audiovizuală, cu excepţia celor pentru difuzare în sistem digital terestru, precum şi condiţiile privind difuzarea de programe locale, retransmiterea sau preluarea de programe ale altor radiodifuzori.

Decizia va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României.


Având în vedere dubla calitate a Consiliului Naţional al Audiovizualului, de garant al interesului public şi de unică autoritate de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale,
în scopul stabilirii procedurii şi a condiţiilor de acordare a licenţei audiovizuale şi a deciziei de autorizare audiovizuală pentru difuzarea serviciilor de programe de radiodifuziune sau de televiziune,
ţinând cont de necesitatea asigurării unui raport echilibrat între serviciile de programe cu acoperire naţională şi serviciile locale, regionale ori tematice,
în scopul protejării intereselor comunităţilor locale de a primi informaţii din actualitatea locală şi programe de interes pentru comunităţile din zona de difuzare pe teme sociale, economice, culturale şi politice,
având în vedere obligaţiile ce revin Consiliului Naţional al Audiovizualului în asigurarea pluralismului surselor de informare a publicului şi încurajarea liberei concurenţe,
în temeiul art. 10 alin. (3) lit. a) - f), art. 17 alin. (1) lit. a) şi d), art. 22, 24, art. 44 alin. (12) şi (13), art. 48, art. 51, 52, 54, 56, 58 şi 68 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea decizie:
Capitolul 1
Dispoziţii generale
ART. 1. - (1) Prezenta decizie stabileşte procedura şi condiţiile de acordare, modificare, prelungire a valabilităţii licenţei audiovizuale, procedura de eliberare şi de modificare a deciziei de autorizare audiovizuală pentru difuzarea serviciilor de programe de radiodifuziune sau de televiziune, denumite în continuare servicii de programe, precum şi de cedare a licenţei şi a deciziei de autorizare audiovizuală.
(2) Serviciile de programe difuzate în sistem digital terestru nu fac obiectul prezentei decizii.
ART. 2. - (1) În sensul prezentei decizii, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele înţelesuri:
a) program local - ştiri, informaţii, reportaje, interviuri, dezbateri privind evenimente din viaţa economică, socială, culturală şi politică a comunităţii din zona de acoperire a serviciului de programe şi din regiunea unde radiodifuzorul îşi desfăşoară activitatea;
b) producţie proprie - ansamblul programelor sau emisiunilor pentru care radiodifuzorul are calitatea de producător sau de coproducător, cu o contribuţie financiară la realizarea producţiei de cel puţin 25% din totalul costurilor;
c) reprezentant - reprezentantul legal sau orice persoană împuternicită de acesta să angajeze solicitantul în relaţia cu Consiliul Naţional al Audiovizualului, denumit în continuare CNA.
(2) În cuprinsul prezentei decizii sunt, de asemenea, aplicabile definiţiile prevăzute la art. 1 şi art. 44 alin. (12) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea audiovizualului.
Capitolul 2
Procedura şi condiţiile de acordare/modificare a licenţei audiovizuale
ART. 3. - Licenţa audiovizuală se acordă prin concurs în cazul difuzării pe cale radioelectrică terestră, respectiv prin decizie a CNA în cazul difuzării prin intermediul unei reţele de comunicaţii electronice.
ART. 4. - (1) Dosarul de solicitare, în funcţie de obiectul solicitării şi de modalitatea tehnică de difuzare, va conţine următoarele documente:
a) cerere, conform formularului-tip prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta decizie;
b) strategia editorială pentru perioada de valabilitate a licenţei audiovizuale;
c) avizul tehnic eliberat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, denumită în continuare ANCOM, în cazul difuzării pe cale radioelectrică terestră;
d) acordul din partea unui distribuitor de servicii, numai în cazul în care solicitantul nu deţine o reţea proprie de comunicaţii electronice;
e) proiectul editorial conţinând formatul de principiu al serviciului de programe, procentele rezervate operelor europene în condiţiile precizate la art. 22 şi 24 din Legea audiovizualului, enumerarea, descrierea şi clasificarea emisiunilor pe tipuri de program, cu precizarea ponderii diferitelor genuri de programe informative, culturale, educative şi de divertisment, sursele exterioare de programe, alte argumente ce pot fi utile în susţinerea proiectului editorial; în vederea asigurării dreptului fundamental la informare, serviciile de programe generaliste vor rezerva o pondere semnificativă componentei informative, cu respectarea exigenţelor legale de informare corectă a publicului prevăzute în legislaţia audiovizualului în vigoare;
f) proiectul tehnic conţinând dotarea tehnică a studiourilor şi a grupurilor de editare, dotările pentru transmisiuni exterioare, alte argumente ce pot fi utile în susţinerea proiectului tehnic;
g) proiectul financiar conţinând sursele şi planul de finanţare, valoarea iniţială a investiţiei, resursele publicitare şi rentabilitatea previzionată, alte elemente care să permită aprecierea capacităţii de susţinere financiară a proiectului;
h) structura serviciului de programe, în conformitate cu proiectul editorial, înscrisă în anexa 1, însoţită de grila de program pentru o perioadă de o săptămână;
i) elementele de identificare a serviciului de programe, în condiţiile alin. (5);
j) lista publicaţiilor editate de solicitant şi lista celorlalte servicii de programe pe care acesta le difuzează;
k) declaraţii notariale, eliberate la momentul solicitării, privind datele necesare în conformitate cu prevederile art. 54 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 44 şi art. 51 din Legea audiovizualului.
(2) Solicitantul persoană română care are calitatea de comerciant va anexa la dosarul de solicitare şi următoarele documente:
a) certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerţului al persoanei juridice sau, după caz, al persoanei fizice autorizate, al asociaţiei familiale autorizate, al întreprinderii individuale ori al întreprinderii familiale, în copie;
b) actul constitutiv, cu toate modificările şi completările ulterioare, însoţit de certificate de înscriere menţiuni, în copie, sau un certificat constatator eliberat în acest scop de către oficiul registrului comerţului cu cel mult 15 zile înainte de transmiterea notificării, în original;
c) certificatul constatator eliberat de oficiul registrului comerţului, eliberat cu cel mult 30 zile înainte de înregistrarea dosarului, care să precizeze obiectul de activitate şi structura acţionariatului existent la momentul solicitării licenţei audiovizuale, în original; în condiţiile în care în structura acţionariatului există acţionari persoane juridice, direct sau indirect, se vor depune documente oficiale care să ateste acţionariatul acestora până la ultima persoană fizică;
d) dovada calităţii de reprezentant legal al solicitantului;
e) actul de identitate al solicitantului persoană fizică autorizată, în copie.
f) certificatul de atestare fiscală al solicitantului;
(3) Solicitantul persoană juridică română care nu are calitatea de comerciant va anexa la dosarul de solicitare şi următoarele documente:
a) certificatul de înregistrare fiscală, în copie, precum şi certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor sau în Registrul federaţiilor, după caz, în copie;
b) actul de înfiinţare, cu toate modificările şi completările ulterioare, în copie;
c) dovada calităţii de reprezentant legal al solicitantului.
(4) Solicitanţii persoane străine cu sediul principal în statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European vor anexa la dosarul de solicitare şi următoarele documente:
a) documentele echivalente celor prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b) sau la alin. (3) lit. a) şi b), după caz;
b) desemnarea unei persoane împuternicite să angajeze răspunderea solicitantului în relaţia cu CNA şi adresa de contact aleasă a acesteia de pe teritoriul României.
(5) Elementele de identificare a serviciului de programe sunt, după caz:
a) pentru serviciile de programe de televiziune - sigla postului prezentată grafic sau înregistrată pe suport electronic;
b) pentru serviciile de programe de radiodifuziune - semnalele de identificare înregistrate pe suport electronic.
(6) Dosarul de solicitare se înregistrează la CNA şi se verifică de către Serviciul Juridic şi Reglementări şi de Biroul Licenţe Autorizări, în termen de 5 zile de la înregistrare.
ART. 5. - (1) CNA anunţă public concursurile de acordare a licenţelor audiovizuale pentru difuzarea serviciilor de programe pe cale radioelectrică terestră; anunţul se publică în presă, pe pagina de internet a CNA, la adresa www.cna.ro, şi se afişează la sediul instituţiei.
(2) La concurs pot participa numai solicitanţii care se încadrează în prevederile art. 43 alin. (1) şi ale art. 47 din Legea audiovizualului, şi care au obţinut avizul tehnic eliberat de ANCOM, în condiţiile stabilite de aceasta.
(3) Pentru înscriere la concurs, solicitanţii vor respecta termenele şi condiţiile stabilite prin decizie a CNA.
ART. 6. - În cazul serviciilor de programe difuzate prin reţele de comunicaţii electronice, dezbaterea publică a solicitării are loc în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii dosarului de solicitare; solicitanţii vor fi informaţi cu privire la data dezbaterii.
ART. 7. - La concurs, respectiv la dezbaterea publică solicitanţii vor fi reprezentaţi de o echipă formată din cel mult 5 persoane împuternicite să furnizeze membrilor CNA explicaţii în aspecte referitoare la:
a) statutul persoanei solicitante, situaţia juridică, structura de capital, alte aspecte manageriale;
b) formatul de principiu al serviciului de programe, structura programelor, alte aspecte specifice departamentului editorial;
c) capacităţile de producţie prevăzute, realizarea şi echiparea studioului, alte aspecte specifice departamentelor tehnic şi editorial; capacitatea de susţinere financiară a proiectului.
ART. 8. - (1) După audierea solicitanţilor, CNA va decide asupra acordării licenţei audiovizuale, ţinând cont şi de următoarele criterii generale:
a) respectarea interesului public;
b) asigurarea unui raport echilibrat între serviciile de programe naţionale, regionale şi locale, excepţie făcând situaţia prelungirii din 9 în 9 ani a licenţelor audiovizuale, potrivit legii;
c) evitarea abuzului de poziţie dominantă şi a practicilor care împiedică libera concurenţă;
d) strategia editorială, în raport şi cu strategia CNA de acoperire a teritoriului naţional cu servicii de programe audiovizuale, prevăzută la art. 68 din Legea audiovizualului;
e) oferta de programe şi conţinutul acestora, prezentate în proiectul editorial;
f) experienţa şi competenţa în domeniul audiovizual, după caz;
(2) De asemenea, CNA decide asupra acordării sau prelungirii valabilităţii licenţei audiovizuale, luând în considerare şi următoarele criterii de apreciere a structurii şi formatului de principiu ale serviciului de programe:
a) respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi protecţia minorilor;
b) respectarea pluralismului politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului;
c) promovarea culturii şi protejarea limbii române, a culturii şi a limbilor minorităţilor naţionale;
d) durata totală cotidiană de difuzare a serviciului de programe; e) genul, orarul şi durata de difuzare şi de redifuzare a emisiunilor;
f) situaţia exploatării celorlalte licenţe pe care le deţin solicitantul sau acţionarii societăţii solicitante, după caz;
g) situaţia sancţiunilor aplicate, raportarea la acestea şi măsurile luate privind intrarea în legalitate, acolo unde este cazul;
h) procentul alocat programelor locale, în cazul licenţelor audiovizuale regionale şi locale difuzate pe cale radioelectrică terestră.
ART. 9. - (1) La acordarea licenţelor audiovizuale sau, după caz, prelungirea valabilităţii licenţelor audiovizuale pentru difuzarea serviciilor de programe de televiziune, CNA va ţine cont în mod obligatoriu atât de criteriile menţionate la art. 8, cât şi de angajamentele solicitantului în ceea ce priveşte procentele rezervate operelor europene, în condiţiile precizate la art. 22 şi 24 din Legea audiovizualului.
(2) Sunt exceptate de la obligaţiile privind procentele rezervate operelor europene, prevăzute la art. 22 şi 24 din Legea audiovizualului, serviciile de programe de televiziune care îndeplinesc simultan următoarele condiţii:
a) au o audienţă potenţială de până la 3% din populaţia recenzată a ţării;
b) nu difuzează filme artistice de lung metraj şi seriale pentru televiziune;
c) conţinutul serviciului de programe este exclusiv de interes local.
(3) Serviciile de programe de televiziune difuzate în baza unei licenţe acordate pentru municipiul Bucureşti sunt exceptate de la obligaţiile privind procentele rezervate operelor europene, prevăzute la art. 22 şi 24 din Legea audiovizualului, dacă îndeplinesc simultan următoarele condiţii:
a) nu difuzează filme artistice de lung metraj şi seriale pentru televiziune;
b) conţinutul serviciului de programe este exclusiv de interes local.
ART. 10. - Decizia de acordare a licenţei audiovizuale se aduce la cunoştinţă publică.
ART. 11. - În cazul serviciilor de programe difuzate pe cale radioelectrică terestră, titularul licenţei audiovizuale acordate în urma concursului va solicita ANCOM eliberarea licenţei de emisie în termenul şi în condiţiile stabilite de aceasta.
Capitolul 3
Procedura de eliberare/modificare a deciziei de autorizare audiovizuală
ART. 12. - (1) Difuzarea serviciului de programe audiovizuale poate începe numai după obţinerea deciziei de autorizare audiovizuală şi în condiţiile stabilite în licenţa audiovizuală.
(2) Titularul licenţei audiovizuale are obligaţia să solicite CNA eliberarea/modificarea deciziei de autorizare, conform formularului-tip prevăzut în anexa nr. 1, în următoarele condiţii:
a) în termen de maximum 60 de zile de la obţinerea autorizaţiei tehnice de funcţionare acordate de ANCOM, în cazul difuzării pe cale radioelectrică terestră;
b) cu cel puţin 15 zile înainte de data împlinirii termenului prevăzut la art. 57 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului, în cazul difuzării prin reţele de comunicaţii electronice.
(3) În situaţii justificate, titularul unei licenţe audiovizuale poate solicita prelungirea termenului de 12 luni prevăzut la art. 57 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului, în condițiile prevăzute în același articol. Cererea de prelungire va fi însoţită de documente care să susţină solicitarea şi trebuie transmisă în termenul prevăzut la alin. (2) lit. b).
ART. 13. - (1) Titularul licenţei audiovizuale va înregistra la CNA dosarul de solicitare a deciziei de autorizare care va conţine, în funcţie de modalitatea tehnică de difuzare, următoarele documente:
a) cerere, conform formularului-tip prevăzut în anexă;
b) grila de program pentru o perioadă de o săptămână;
c) autorizaţia tehnică de funcţionare a staţiei de emisie/aviz de retransmisie, în original şi în copie;
d) licenţa de emisie, în original şi în copie, în cazul difuzării pe cale radioelectrică, sau licenţa de utilizare a frecvenţelor cu includerea serviciului de programe în grupul de utilizatori, în cazul difuzării prin reţele de comunicaţii electronice;
e) contractul privind condiţiile de difuzare, încheiat cu furnizorul autorizat de reţele de comunicaţii electronice, în copie autentificată, dacă difuzarea nu este asigurată direct de către radiodifuzor;
f) lista echipamentelor şi schiţa spaţiilor redacţionale şi de producţie;
g) copia contractului de închiriere sau a actului de proprietate pentru spaţiile destinate realizării serviciului de programe;
h) lista persoanelor responsabile de conducerea societăţii comerciale şi a celor care îşi asumă, în principal, responsabilitatea editorială, numerele de telefon şi adresa la care pot fi contactate.
(2) Dosarul avizat va fi înregistrat la Serviciul secretariat şi registratură al CNA.
(3) Dosarul de solicitare a deciziei de autorizare audiovizuală se verifică de către Biroul licenţe autorizări, în termen de 5 zile de la înregistrare.
ART. 14. - (1) În termen de 30 zile de la avizarea dosarului de solicitare, CNA decide asupra acordării deciziei de autorizare, în baza verificării la sediul radiodifuzorului a îndeplinirii condiţiilor tehnice şi editoriale declarate.
(2) Verificarea la sediul radiodifuzorului va fi realizată de împuterniciţi desemnaţi de CNA.
ART. 15 - Serviciul de programe poate funcţiona provizoriu pentru o perioadă limitată de timp, dacă titularul licenţei audiovizuale a îndeplinit cumulativ următoarele condiţii:
a) a depus la CNA dosarul de solicitare a deciziei de autorizare audiovizuală;
b) a adus la cunoştinţa CNA intenţia de începere a funcţionării provizorii cu cel puţin 72 de ore înainte, precizând intervalul orar zilnic de difuzare.
ART. 16. - (1) Difuzarea serviciului de programe trebuie să înceapă în cel mult de 30 de zile de la obţinerea deciziei de autorizare audiovizuală.
(2) Radiodifuzorii vor comunica în scris la CNA data începerii difuzării serviciului de programe, cu cel puțin 24 de ore înainte de această dată.
ART. 17. - (1) Radiodifuzorii au obligaţia să aducă la cunoştinţa CNA, în scris, orice modificare apărută în datele cuprinse în licenţa audiovizuală. Modificări în licenţa audiovizuală pot fi aduse după minimum 1 an de la începerea difuzării serviciului de programe, prelungirea valabilităţii sau preluarea licenţei audiovizuale.
(2) Modificarea datelor prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b) şi e) din Legea audiovizualului, implică solicitarea acordului CNA cu cel puţin 30 de zile înainte de modificare. În situaţia modificărilor prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. e) din Legea audiovizualului, se va depune grila de program pentru un interval de o săptămână, clasificarea emisiunilor pe tipuri de program şi procentele alocate acestora.
(3) Schimbarea denumirii serviciului de programe, precum şi a elementelor grafice şi/sau sonore asociate acesteia se poate face numai după obţinerea aprobării CNA.
(4) Solicitarea de modificare va fi însoţită de formularul-tip completat conform anexei nr. 1.
ART. 18. - (1) În cazul serviciilor de programe de radiodifuziune pe cale radioelectrică terestră, în localităţi cu o populaţie de peste 50.000 de locuitori, radiodifuzorii care au obţinut licenţe audiovizuale au obligaţia de a realiza şi difuza zilnic un program local în sensul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a), în intervalul orar 06,00 - 24,00.
(2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), serviciile tematice de programe, de tip muzical, religios, sportiv, cultural, cele dedicate copiilor, consacrate ca atare prin licenţă audiovizuală, precum şi posturile străine licenţiate şi în România nu au obligaţia de a realiza şi difuza program local.
ART. 19. - (1) Radiodifuzorii deţinători de licenţe audiovizuale pentru servicii de programe de radiodifuziune pot introduce în cadrul serviciului de programe, prin retransmisie sau preluare, programe ale unui alt radiodifuzor, în limita unei durate cumulate de maximum 6 ore zilnic.
(2) În aplicarea dispoziţiilor alin.(1), CNA va avea în vedere criteriile prevăzute la art. 8 alin. (2).
ART. 20. - (1) Licenţa audiovizuală a cărei durată de valabilitate expiră de drept poate fi prelungită potrivit legii la cererea titularului, din 9 în 9 ani. Fac excepţie licenţele audiovizuale analogice de televiziune cu difuzare terestră, a căror prelungire se face în condiţiile art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.181/2008 pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 333/2009.
(2) Cererea de prelungire, conform formularului-tip prevăzut în anexa nr. 1, se depune la CNA cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea duratei de valabilitate a licenţei şi va fi însoţită de următoarele documente, în original:
a) licenţa audiovizuală;
b) decizia de autorizare;
c) documentele prevăzute la art. 4 alin. (2) - (4), după caz, în funcţie de statutul juridic al solicitantului, precum şi documentele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b), e) şi k).
(3) În situaţia în care în acelaşi an calendaristic un radiodifuzor solicită prelungirea valabilităţii mai multor licenţe, declaraţiile notariale prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. k) se depun numai la prima solicitare. Pentru următoarele solicitări se va depune o declaraţie pe propria răspundere care să ateste că nu au intervenit modificări în legătură cu documentele depuse iniţial.
(4) Consiliul va decide asupra prelungirii valabilităţii licenţei audiovizuale, ţinând cont de criteriile prevăzute la art. 8 şi 9, după caz.
ART. 21 - (1) Licenţa audiovizuală acordată în conformitate cu prevederile Legii audiovizualului, poate fi cedată către un terţ numai cu acordul CNA şi cu asumarea de către noul titular a tuturor obligaţiilor decurgând din licenţă, conform cu angajamentul din formularul-tip prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta decizie, dar nu mai devreme de 1 an de la data începerii difuzării serviciului de programe.
(2) - În scopul obţinerii acordului CNA prevăzut la alin. (1), solicitanţii vor depune la registratura acestuia dosarul cuprinzând următoarele documente :
a) cererea titularului de licenţă audiovizuală cu privire la cedarea acesteia, semnată de reprezentantul legal al solicitantului, însoțită de licenţa audiovizuală și decizia de autorizare audiovizuală, ambele în original;
b) hotărârea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor privind cedarea licenţei, semnată de toţi acţionarii persoane fizice şi/sau persoanele împuternicite ale acţionarilor persoane juridice, conform certificat constatator, în original; în cazul insolvenței, hotărârea privind cedarea licenței aparține organului de conducere prevăzut în legea insolvenței;
c) certificatul de atestare fiscală al cedentului în conformitate cu prevederile art. 56 alin. (1) din Legea audiovizualului.
d) cererea cesionarului cu privire la preluarea licenţei audiovizuale, însoţită de documentele prevăzute la art. 4 alin. (2) - (4), după caz, în funcţie de statutul juridic al solicitantului, precum şi de documentele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b), e) şi k).
e) certificatul constatator, în original, eliberat cedentului, respectiv cesionarului, de către oficiul registrului comerțului cu cel mult 7 zile înainte de data înregistrării dosarului.
(3) Documentele prevăzute la alin. (2) vor fi verificate de Serviciul Juridic şi Reglementări și de către Biroul Licenţe Autorizări, în termen de 5 zile de la înregistrare.
(4) Consiliul va decide asupra solicitării în termen de 30 de zile, comunicând în scris solicitanţilor decizia sa.
(5) În cazul obţinerii acordului Consiliului, solicitanţii vor depune la sediul CNA contractul de cedare a licenţei, autentificat, însoțit de anexa nr. 1, ce vor fi verificate, în termen de 5 zile de la depunere, de către Serviciul Juridic şi Reglementări și Biroul Licenţe Autorizări, în vederea operării modificărilor din licenţa audiovizuală şi, după caz, în decizia de autorizare audiovizuală.
(6) În cazul serviciilor de programe difuzate prin rețele de comunicații electronice, CNA va efectua modificările impuse în licenţa audiovizuală şi în decizia de autorizare audiovizuală, în maximum 30 de zile de la data înregistrării contractului de cesiune.
(7) În cazul serviciilor de programe difuzate pe cale radioelectrică terestră, CNA va efectua modificările impuse în licenţa audiovizuală, în maximum 30 de zile de la data înregistrării contractului de cesiune. Decizia de autorizare modificată va fi eliberată în termen de 30 de zile de la data depunerii la CNA a documentului de autorizare modificat corespunzător de către ANCOM, cesionarul având obligația de a-l depune la CNA în maximum 4 luni de la data eliberării licenței audiovizuale modificate.
ART. 22. - Titularii mai multor licenţe audiovizuale de radiodifuziune pot să opteze, în funcţie de acoperirea teritorială a acestora, fie pentru reunirea lor într-o licenţă regională sau naţională, fie pentru operarea lor în sistem de licenţă locală.
ART. 23. - Încălcarea de către radiodifuzori a prevederilor prezentei decizii se sancţionează potrivit dispoziţiilor art. 90 şi 91 din Legea audiovizualului.
ART. 24. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă Decizia CNA nr. 488/2010 privind procedura de acordare, modificare şi de prelungire a valabilităţii licenţei şi a deciziei de autorizare audiovizuală, cu excepţia celor pentru difuzare în sistem digital terestru, precum şi condiţiile privind difuzarea de programe locale, retransmiterea sau preluarea de programe ale altor radiodifuzori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 12 mai 2010 şi Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 260/2003 privind cedarea licenţei audiovizuale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 24 septembrie 2003.
ART. 25. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
LAURA GEORGESCU
PREŞEDINTE


2 comentarii despre subiectul „Modificări ale legislației privind licențele de televiziune”:
Anonim

Bun ,si cu ce ne incalzeste pe noi consumatori ,ca ei fac in continuare tot ce stiu .Ar fi bine ca acest CNA sa efectuze periodic controale la firmele prin CATV ,ca asa stau degeaba si mananca bani nostri.

Costin S.

Poate pe consumatori nu, dar pe mine care profesez in domeniu ma intereseaza astfel de informatii, chiar extrem de mult.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile