Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anuntat intr-un comunicat oficial in data de 30 mai 2013 ca a emis avizul privind condiţiile tehnice şi economice în care se realizează accesul furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice la Reţeaua metropolitană de fibră optică a municipiului Bucureşti pentru telecomunicaţii „Netcity”, condiţionat de implementarea anumitor măsuri. Aceste măsuri au fost propuse având în vedere că analiza efectuată de ANCOM a relevat că ansamblul condiţiilor tehnice şi economice de acces la reţeaua Netcity nu întruneşte cerinţele legale de nediscriminare, proporţionalitate şi obiectivitate.
Avizul stabileşte un termen de 4 luni pentru realizarea modificărilor şi completărilor solicitate de Autoritate în cuprinsul Ofertei cadru generale şi al Contractelor Cadru pentru acces la reţeaua Netcity.
Astfel, pentru a îndeplini obligaţia de nediscriminare, este necesară publicarea unei oferte de referinţă pentru accesul la infrastructură care va conţine cel puţin elementele specificate de ANCOM. De asemenea, este necesar să se elimine restricţiile privitoare la instalarea unui singur tip de mediu fizic (fibra optică) în tubete şi să se stabilească în mod clar faptul că accesul poate fi refuzat doar în baza unor criterii obiective. Oferta nu trebuie să conţină prevederi care să oblige beneficiarii să achiziţioneze servicii de care nu au nevoie şi pe care nu le-au solicitat, cum ar fi, de exemplu, închirierea a minim două tubete pe o perioadă de minim cinci ani sau condiţionarea furnizării serviciilor de acces de achiziţionarea şi plata serviciului de supraveghere a instalării.
Pentru ca tarifele serviciilor de acces la infrastructura Netcity să fie stabilite pe baze obiective, proporţional cu resursele cheltuite în vederea furnizării serviciilor de acces, este necesară fundamentarea tarifelor în funcţie de costuri, pe baza unui sistem de contabilitate a costurilor realizat în conformitate cu un set minim de criterii. ANCOM a stabilit un termen maxim de şase luni pentru realizarea acestui model de calculaţie a costurilor şi comunicarea sa către Autoritate. Cu caracter tranzitoriu, de la modificarea ofertei şi contractelor cadru şi până la avizarea de către ANCOM a condiţiilor economice de acces pe baza modelului de calculaţie a costurilor, tarifele practicate de Netcity Telecom nu vor depăşi:
- 85 de euro/km/lună, fără TVA, pentru serviciul de închiriere tubetă, inclusiv pentru serviciile furnizate până acum de Netcity Telecom sub denumirea de „racord”;
- 22 de euro/km/lună, fără TVA, pentru serviciul de închiriere fibră optică neechipată (dark fiber), inclusiv pentru serviciile furnizate până acum de Netcity Telecom sub denumirea de „branşament FTTB”.
De asemenea, îndeplinirea cerinţelor legale de nediscriminare şi proporţionalitate implică practicarea unui singur tip de contract pentru aceeaşi categorie de servicii, indiferent de etapa de dezvoltare a proiectului.
Totodată, trebuie stabiliţi indicatori de performanţă pentru serviciile de acces la infrastructura Netcity, printre care un termen maxim de negociere şi încheiere a contractelor pentru serviciile de acces la canalizaţie (două luni), un termen maxim de procesare/confirmare a comenzii (maxim două zile lucrătoare de la transmiterea comenzii), un termen maxim de punere la dispoziţie a serviciului comandat (maxim patru zile lucrătoare de la transmiterea comenzii) şi termene maxime de remediere a deranjamentelor pentru toate tipurile de servicii de acces furnizate.
Măsurile cuprinse în acest aviz urmăresc să asigure realizarea accesului deschis la infrastructura metropolitană al furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice în condiţii nediscriminatorii, proporţionale şi obiective, în vederea dezvoltării unei concurenţe sustenabile la nivelul pieţelor cu amănuntul, asigurând astfel furnizarea de servicii competitive, în beneficiul utilizatorilor de servicii de comunicaţii electronice din capitală.
duminică, 16 iunie 2013
Tarifele maxime practicate pe km de către Netcity Telecom
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Televiziunea prin cablu rămâne un serviciu esențial pentru telespectatori, atât în România, cât și la nivel global. În România existau în 20...
-
Surpriză pentru abonații Orange care folosesc televiziunea prin satelit (DTH): compania a decis să simplifice viața tuturor… sau cel puțin s...
-
TDF, un nume important în tehnologia de difuzare și conectivitate, a anunțat o inițiativă interesantă pentru industria TV: o platformă de ce...
-
Într-o încercare eroică de a scufunda navele piraților digitali, La Liga a tras cu tunul și a nimerit propriile fregate. Platforma de stream...
-
Într-o întorsătură de situație pe care televiziunea clasică probabil n-o avea pe radar acum zece ani, veniturile generate de serviciile de s...
-
Eutelsat a anunțat că oferă din nou serviciile sale video profesionale prin sistemul de sateliți Hotbird, poziționat la 13 grade est, o loca...
-
Când credeai că PS3 se retrage liniștit la pensie... BAM! O actualizare! După aproape 19 ani de serviciu loial, PlayStation 3 primește un up...
Cind va disparea cablu de pe stilpii!!!
Vezi ca dupa o intrebare se pune semnul intrebarii, respectiv acesta: "?" Nu se pune semnul exclamariii ( adica "!" ) dupa o intrebare.
Cablurile de pe stalpi vor dispare dupa ce vor trece toti furnizorii la reteaua subterana. Probabil in cateva luni - maxim 1 an.
Si care e problema,sunt foarte multe lucruri in romania pe care nu le stim.Eram condusi de Ceausescu ce avea patru clase si o duceam bine, iar acum ne legam de orice findica suntem in UE. Paguba asta sa fie. Prosti va fi cablisti sa treaca subteran ,cine le fac gropile+tubulatura+autorizatii s.a.m.d.pai citi bani ai costa,va dura mult si bine
Pai nu trebuie sa faca ei nimic, nu ai inteles? Sunt deja facute, doar le inchiriaza. Cand va veni primaria si le va da cablurile jos, nu vor avea ce face.
Am inteles ca doar am lucrat cu CATV 15 ani si stiu toate chitibusurile.(in comune si sate nu exista asa ceva). Cind vreodata le va spune primarul sa dea cablul jos la sate,comune sau orasele mai mici ,E foarte greu.In tara noastra trebuie sa stai cu pusca la spate.
E foarte greu cu cablu subteran ,nu stiu daca mai traim sa vedem toate cablurile ingropate.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.