miercuri, 12 iunie 2013

Un român este președintele Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor ( ITU )

Cătălin Marinescu, Preşedintele ANCOM, a preluat ieri în numele României preşedinţia Consiliului Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor. În calitate de preşedinte, el va conduce lucrările Consiliului ITU de anul acesta care se desfăşoară în perioada 11-21 iunie la Geneva, anunta intr-un comunicat oficial ANCOM. România a mai deţinut această poziţie în anul 1981.

Consiliul UIT se reuneşte în fiecare an pentru a asigura guvernarea şi funcţionarea eficientă a Uniunii şi a adopta măsurile necesare pentru implementarea prevederilor Constituţiei, Convenţiei, Regulamentelor Administrative şi a deciziilor Conferinţelor Plenipotenţiarilor UIT. Totodată, Consiliul are rolul de a realiza politicile generale în sectorul telecomunicaţiilor şi de a pregăti raportul privind politica şi strategia UIT pentru următoarea conferinţă a plenipotenţiarilor. Din Consiliu fac parte maxim 25% din numărul total de ţări membre ale Uniunii, asigurându-se reprezentativitatea celor 5 regiuni ale lumii. Între cele 48 de state membre ale Consiliului, România, aflată la cel de-al cincilea mandat consecutiv, reprezintă Regiunea C (Europa de Est şi Asia de Nord), alături de Bulgaria, Cehia, Polonia şi Federaţia Rusă.


Sesiunea din acest an a Consiliului va aborda teme generale, precum politici şi strategii la nivelul UIT, evenimente organizate de UIT pe parcursul următorilor ani, dezbaterea unor rapoarte ale grupurilor de lucru şi probleme administrative şi manageriale, dar şi teme de actualitate la nivel mondial în domeniul telecomunicaţiilor, cum ar fi rolul telecomunicaţiilor în schimbările climatice şi protecţia mediului, conformitate şi interoperatibilitate si accesibilitatea tehnologiilor ITC pentru persoanele cu dizabilităţi. Unul dintre cele mai importante subiecte pe agenda din acest an este şi proiectul de buget al Uniunii pentru perioada 2014-2015.

„Viitorul este aici. Chiar dacă sună ca o contradicţie în termeni, evoluţia este status quo-ul în domeniul telecomunicaţiilor şi IT-ului, iar odată cu evoluţia vine şi nevoia de cooperare. Aceasta aş vrea să fie deviza noastră pe parcursul lucrărilor acestui Consiliu: să cooperăm pentru evoluţie, să ne pregătim împreună pentru provocările schimbării, creşterii şi modernizării. Tehnologiile se schimbă rapid, apar noi servicii, iar acum lumea trece la o nouă etapă de la an la an şi nu de la decadă la decadă. Rolul UIT este acela de a asigura o viaţă mai bună omenirii prin intermediul comunicaţiilor şi tehnologiilor IT în acest mediu mereu schimbător, o responsabilitate care ne onorează, dar ne şi obligă“, a declarat Cătălin Marinescu în deschiderea lucrărilor Consiliului.
În cadrul Consiliului vor mai fi dezbătute aspecte care ţin de organizarea evenimentelor viitoare ale UIT, precum Conferinţa Mondială pentru Dezvoltare în domeniul Telecomunicaţiilor (WTDC-14), Conferinţa Plenipotenţiarilor UIT (PP-14), sesiunea din 2014 a Consiliului sau Conferinţa Mondială pentru Radiocomunicaţii (WRC-15), evenimente importante pentru sectorul telecomunicaţiilor pentru că în cadrul lor se pun bazele politicilor de administrare a standardelor, spectrului şi dezvoltării în domeniu la nivel mondial.

La sesiunea Consiliului UIT din acest an participă delegaţi din 48 de ţări reprezentând cele 193 de state membre ale UIT.


2 comentarii despre subiectul „Un român este președintele Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor ( ITU )”:
Anonim

Super, nu trebuie sa mai explice Romania de ce nu are DVB-T. ;)

click aici

e bine ca avem romanii destepti

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile