Întrucât încheierea contractelor prin mijloace de comunicaţie la distanţă – telefon sau internet – a devenit o practică tot mai răspândită, ANCOM atrage atenţia utilizatorilor ca, în cazul în care sunt contactaţi telefonic sau prin alte mijloace electronice de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice, să solicite informaţii detaliate despre ofertele prezentate şi să fie conştienţi de faptul că acordul exprimat telefonic sau prin intermediul internetului este suficient pentru ca un contract să fie considerat valabil încheiat, cu aceeaşi valoare juridică cu unul scris. De asemenea, în cazul unui astfel de contract încheiat prin mijloace de comunicaţie la distanţă, furnizorul are şi obligaţia de a transmite în scris cel puţin informaţiile care au fost prezentate şi în cursul convorbirii telefonice, avertizează ANCOM.
Deşi contractul la distanţă are avantajul că nu mai necesită deplasarea la sediul sau magazinele furnizorului, el prezintă în acelaşi timp şi anumite riscuri, cum ar fi dificultatea de a înţelege şi reţine anumite informaţii prezentate în cadrul ofertei. Dacă cel contactat nu este sigur că a înţeles serviciul sau oferta prezentată, poate cere un timp de gândire sau poate solicita clarificarea unor informaţii.
De asemenea, este important de ştiut că, în cazul oricărui contract încheiat prin mijloace de comunicaţie la distanţă ce are ca obiect furnizarea de servicii de comunicaţii electronice, utilizatorul are dreptul de a denunţa contractul, fără plata penalităţilor de reziliere anticipată sau a altor despăgubiri, într-un termen de 14 zile lucrătoare de la data încheierii acestuia sau de la data la care furnizorul transmite în scris informaţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011.
În general, în ceea ce priveşte drepturile utilizatorilor de servicii de comunicaţii (telefonie, internet, televiziune), ANCOM poate interveni în situaţiile în care furnizorii încalcă drepturile de informare ale utilizatorilor, nu oferă serviciul de portabilitate a numerelor, nu includ anumite informaţii în contract sau nu respectă condiţiile de încheiere a contractelor la distanţă. De asemenea, în anumite situaţii, ANCOM poate face demersuri pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiilor dintre utilizatorii finali şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice.
Contractul la distanţă este acel contract în care prezentarea şi acceptarea ofertei se fac prin intermediul unui mijloc de comunicaţie la distanţă (de exemplu, telefon, e-mail, fax, aplicaţie online etc.).
Vezi mai jos o listă a mijloacelor de comunicaţie la distanţă:
imprimatul neadresat,
imprimatul adresat,
scrisoarea tipizată,
publicitatea tipărită cu bon de comandă,
catalogul,
telefonul cu intervenție umană,
telefonul fără intervenție umană (automat de apel, audiotext),
videofonul (telefon cu imagine),
videotextul (microordinator, ecran tv cu tastatură sau ecran tactil),
mijloacele electronice,
telecopiatorul (fax).
Astfel, dacă accesezi site-ul unui furnizor şi comanzi online un serviciu sau dacă eşti sunat din partea unui furnizor şi după prezentarea ofertei îţi exprimi acordul pentru furnizarea serviciului de telefonie în baza ofertei respective, închei un contract la distanţă.
Un astfel de contract are avantajul de a nu mai fi nevoie să te deplasezi la sediul/magazinele furnizorului, dar în acelaşi timp prezintă şi anumite riscuri, cum ar fi dificultatea de a înţelege şi reţine anumite informaţii prezentate în cadrul ofertei. Dacă nu eşti sigur că vrei serviciul sau nu ai inţeles ceva din oferta prezentată, poţi să ceri un timp de gândire sau poţi solicita clarificarea unor informaţii.
Oferta prezentată trebuie să cuprindă un set minim de informaţii:
datele de identificare a furnizorului, iar, în cazul convorbirilor telefonice, și scopul comercial al comunicării, caracteristicile esențiale ale serviciilor oferite, precum și perioada de valabilitate a ofertei sau a tarifelor, contravaloarea planului tarifar, minutele, SMS-urile sau traficul de date inclus, dacă este cazul, extraopțiunile disponibile și contravaloarea acestora, tarifele pentru depăşirea unităţilor incluse, după caz, tariful de conectare sau instalare, precum și valoarea totală aferentă întregii perioade contractuale inițiale, cu toate taxele incluse, condițiile de utilizare a traficului inclus, după caz, dacă este cazul, prețul echipamentului terminal oferit, modalitățile de efectuare a plății, precum și modalitatea și costurile de livrare a acestuia, data la care este considerat încheiat contractul,
dacă este cazul, durata contractuală minimă, precum și condițiile de încetare a contractului înainte de termen și penalitățile aplicabile, faptul că ai dreptul de a denunța unilateral contractul și termenul de exercitare a acestuia, modalitățile prin care pot fi obținute informații detaliate privind oferta comercială a furnizorului.
După acceptarea ofertei, deci după încheierea contractului, trebuie să primeşti, în scris, în termen de 5 zile lucrătoare, următoarele informaţii:
- clauzele minime (vezi contractul-cadru) prevăzute de legislaţia în vigoare,
- condiţiile de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală,
- condițiile de returnare a echipamentelor, în cazul în care utilizatorul final își exercită dreptul de denunțare unilaterală, adresa, numărul de telefon sau fax, precum și adresa de e-mail la care utilizatorul final poate depune o reclamație, informațiile privind service-ul postvânzare, garanțiile oferite pentru echipamentele terminale livrate.
Verifică informaţiile primite în scris! Vezi dacă acestea sunt în concordanţă cu oferta agreată!
Dreptul de denunţare a contractului fără penalităţi
Ai dreptul de a solicita încetarea contractului încheiat la distanţă, fără plata vreunor penalităţi sau despăgubiri şi fără invocarea vreunui motiv, în termen de 14 zile lucrătoare de la:
- data încheierii contractului sau de la data transmiterii în scris a informaţiilor menţionate anterior; termenul de 14 zile se poate prelungi la 90 de zile dacă furnizorul nu îţi transmite în scris aceste informaţii;
- data livrării echipamentului terminal, dacă este cazul.
În cazul în care vei denunţa unilateral un contract încheiat la distanţă în condiţiile de mai sus, ai obligaţia să achiţi contravaloarea serviciilor de care ai beneficiat de la activarea serviciului până la data încetării contractului şi, dacă este cazul, costurile directe ale returnării echipamentului terminal.
Pe de altă parte, dacă este cazul, furnizorul îţi va returna sumele plătite în avans, în cel mult 30 de zile de la data denunţării contractului.
După expirarea acestor termene, vei putea rezilia contractul în aceleaşi condiţii ca şi în cazul contractelor încheiate în scris, în funcţie de prevederile exprese din contractul tău.
Ce, cum şi unde reclami ?
Dacă furnizorul nu îşi respectă obligaţiile contractuale te poţi adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. În această situaţie, ANCOM poate oferi consiliere şi mediere, neputând însă sancţiona furnizorul.
Dacă furnizorul nu ţi-a oferit toate informaţiile necesare la prezentarea ofertei, nu ţi-a transmis informaţii complete în scris sau nu a dat curs solicitării tale de denunţare a contractului în condiţiile de mai sus, ANCOM poate lua măsuri la sesizarea ta.
marți, 30 iulie 2013
Contractele încheiate prin telefon sau internet sunt valabil
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
Frate, asta nu o stiam ! Chiar ca am rămas mască. E bine de reţinut. Nu am avut astfel de situaţii, dar cred că o gramadă şi-au prelungit abonamentele printr-un singur "Da" la telefon fără să îşi dea seama de ce fac.
Inca o BINEFACERE a Uniuni Europene-ocultei mondiale-globalizari
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.