Ruşii se răzgândesc: nu senzorii introduşi greşit au fost cauza prăbuşirii rachetei Proton-M. Până se lămuresc, se întârzie cu cel puţin câteva luni lansarea unor sateliţi.
Cu câteva zile în urmă a fost aparent "confirmat" faptul că montarea incorectă a unor senzori de viteză si altitudine a fost "cel mai probabil" cauza esecului lansarii rachetei Proton-M in data de 2 iulie 2013. Acum se pare că autoritatile s-au razgandit.
O declarație a vicepremierului rus Dmitri Rogozin, care este responsabil de industria spațiala a Rusiei, spune ca teoria cauzei esecului este nesigură și că senzorii nu ar fi putut fi introdusi greșit.
El a spus ca senzorii erau de culori și de lungimi diferite și erau special proiectati astfel încât sa nu poata fi introdusi incorect.
Anna Vedishcheva, purtatorul de cuvant al Roscosmos, a declarat în 19 iulie că 3 din cei 6 senzori de direcţie au fost montati incorect.
Agenția Spațială Roscosmos a rectificat ca de fapt incă investighează incidentul și a precizat ca nu a facut încă public în mod oficial raportul său.
Un studiu separat este realizat de către International Launch Services (ILS).
Cu toate acestea, incidentul din 2 iulie și investigații ulterioare însemna altceva: că este puțin probabil ca mai mult de 5 misiuni ale unor rachete Proton-M se vor lansa in acest an.
Majoritatea oficialilor anticipează o repornire a lansarilor în septembrie, dar deciyia va depinde de guvern si de ILS.
Unele dintre aceste lansări vor fi pentru Stația Spațială Internațională, precum și pentru misiuni militare rusești.
SES ASTRA 2E la pozitia orbitala 28,2 grade Est trebuia sa aiba loc pe ieri, pe 21 iulie, fiind următoarea lansare comercială care urma pe listă.
Cei mai mulți observatori din industrie așteaptă acum o demonstratie de lansare reusita pentru racheta Proton-M înainte de orice activitate de lansare comercială.
luni, 22 iulie 2013
Lansarea satelitului SES ASTRA 2E a fost amânată
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Digi România a operat recent o serie de modificări în grila analogică de televiziune, observate de utilizatori din mai multe județe ale țări...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Google a decis să renunțe complet la domeniile specifice fiecărei țări pentru căutări, astfel că toate căutările online vor fi redirecționat...
-
Sărbătoarea Paștelui reprezintă un moment de profundă semnificație religioasă în România. Televiziunile joacă un rol esențial în viața român...
-
O echipă internațională de cercetători a reușit să atingă o viteză record de transmisie de 402 terabiți pe secundă folosind o fibră optică s...
-
Vă trimitem un gând bun din partea noastră: să aveți parte de zile senine, clipe frumoase alături de cei dragi și un coș plin cu bucurii, ...
-
Se anunță un Paște sportiv pentru pasionații de Formula 1, pentru că exact în Duminica Mare, la ora 20:00, începe Marele Premiu al Arabiei S...
-
Disney+ a lansat un nou serial original care promite să îți dea emoțiile peste cap: „Copilul răpit” e o dramă psihologică în cinci episoade ...
Care e părerea ta? Începe discuția despre subiectul „Lansarea satelitului SES ASTRA 2E a fost amânată”.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.