Nouă cluburi din Liga I solicită LPF să modifice grila de acordare a sumelor din drepturile TV, iar banii care ar trebui să revină FC Rapid pentru locul opt din ediţia precedentă să se împartă echipelor care s-au clasat de la locul 14 în jos, a anunţat, marţi, preşedintele Dumitru Dragomir, anunţă mediafax.ro.
El a explicat că oficialii grupărilor care au solicitat în scris modificarea grilei de acordare a banilor nu consideră normal ca Rapid să primească suma corespondentă locului opt în clasament având în vedere că nu a primit licenţa de Liga I, câştigându-şi dreptul de joc în primul eşalon în urma barajului cu Concordia Chiajna.
"Am primit o adresă din partea unor cluburi cu propunerea ca banii Rapidului să îi împart la cluburile de la locurile 14 în jos, iar pe Rapid să o pun pe locul 18. În Adunarea Generală din 10 iulie s-a votat (n.r. - în unanimitate) ca Rapid să fie pe locul 8, pentru că era pe locul 8 sportiv. Şi nu văd altă hotărâre a Adunării Generale, cu toate că a venit această hârtie cu multe ştampile. Sunt nouă cluburi. Voi încerca acum să văd dacă e necesară o nouă Adunare Generală şi dacă da, o voi face pentru că nu mă pot despărţi de statute şi regulamente. Iar în Adunarea Generală se va hotărî după cum votează fiecare", a spus Dragomir într-o conferinţă de presă.
Preşedintele LPF este însă de părere că Rapid ar trebui să primească suma corespondentă locului opt. "Drept şi cinstit e ca Rapid să rămână pe locul 8 pentru că jucătorii nu au nicio vină că George Copos, care nu mai este proprietar, a dus echipa în insolvenţă. Însă eu respect toate cluburile şi încercăm să găsim calea legală să facem această Adunare Generală", a adăugat oficialul LPF.
Referitor la noii proprietari ai FC Rapid, oamenii de afaceri Adrian Zamfir şi Nicolae Cristescu, Dumitru Dragomir a afirmat că nu are foarte multe informaţii despre situaţia lor financiară. "Cristescu şi Zamfir sunt nişte oameni simpatici, iubitori de Rapid, dar nu am de unde să ştiu ce conturi au sau ce manageri sunt", a precizat Dragomir.
Pentru ocuparea locului opt în clasamentul Ligii I, FC Rapid ar trebui să încaseze 1,9 milioane de euro din drepturile TV, în timp ce din postura de nou-promovată ar urma să primească doar 840.000. FC Rapid este în prezent singura grupare care nu a încasat prima tranşă din drepturile TV, preşedintele LPF Dumitru Dragomir luând decizia să nu achite banii înainte ca Tribunalul Bucureşti să aprobe planul de reorganizare în cadrul procesului de insolvenţă, mai anunta mediafax.ro.
miercuri, 24 iulie 2013
Vor să împartă banii ce revin Rapidului din drepturile de televizare
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Eurosport și Max difuzează Campionatul Regatului Unit la snooker, unul dintre cele mai importante evenimente ale finalului de an. Competiția...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
Filmările pentru serialul românesc „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, o producție originală semnată de Ruxandra Ion și realizată de Dream Film...
-
În duminica alegerilor, Observator Antena 1 oferă o acoperire detaliată și constantă a evenimentelor electorale, de la primele ore ale dimin...
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.