Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI) va organiza, la 6 septembrie, o licitaţie pentru achiziţionarea de servicii juridice în vederea finalizării procesului de privatizare a Romtelecom, valoarea contractului fiind estimată între 128.000 şi 500.000 lei (fără TVA) în următoarele 24 luni, anunta zf.ro.
Potrivit caietului de sarcini, viitorul câştigător al licitaţiei va acorda asistenţă juridică pentru MSI în procesul de elaborare a actelor normative necesare în finalizarea procesului de privatizare şi va va analiza şi elabora opinii juridice cu privire la documentele realizate de consultantul selectat de minister.
"De asemenea, ofertantul câştigător va redacta şi furniza către MSI opinii juridice cu privire la procesul de privatizare a Romtelecom, proces ce va fi realizat de un consultant, banca de investiţii sau consorţiul format dintr-o bancă de investiţii şi consultant juridic, care să aibă capacitatea de a presta şi servicii de investiţii financiare pe piaţa de capital, precum şi cu privire la orice alte acţiuni a căror necesitate apare pe parcursul procesului de privatizare şi care sunt necesare pentru finalizarea cu succes a acesteia", se spune în caietul de sarcini.
La finele lunii iulie, MSI a anunţat că statul va angaja un consultant specializat pentru a vinde întreaga participaţie minoritară pe care o mai deţine la Romtelecom, reprezentând 45,99% din capitalul social.
Opţiunea principală a Guvernului este ca acţiunile să fie vândute prin listare la Bursa de Valori Bucureşti, dar aşteaptă şi opinia consultantului care urmează să fie angajat selectat, astfel încât profitul statului din această operaţiune să fie cât mai mare.
"În şedinţa de miercuri a Guvernului a fost adoptată hotărârea pentru modificarea şi completarea HG 727/2005 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Romtelecom, precedată de aprobarea unui memorandum pe aceeaşi temă. Hotărârea prevede reluarea finalizării procesului de privatizare a Romtelecom prin vânzarea pachetului minoritar de acţiuni pe care statul, prin minister, le deţine în companie. Aceste acţiuni au o valoare nominală de 10 lei fiecare, echivalentul sumei de 146.460.920 lei, reprezentând în total 45,99% din capitalul social al Romtelecom", se arăta într-un comunicat al instituţiei din 24 iulie.
Hotărârea prevede selectarea de către minister a unui consultant specializat, respectiv o bancă de investiţii sau un consorţiu format dintr-o bancă de investiţii şi consultant juridic, care să aibă capacitatea de a presta şi servicii de investiţii financiare pe piaţa de capital, în vederea finalizării privatizării Romtelecom.
"Atribuţiile consultantului vor consta în acordarea de asistenţă specializată, inclusiv juridică, pe tot parcursul procesului de privatizare, elaborarea tuturor documentelor şi efectuarea tuturor proceselor a căror necesitate apare pe parcursul procesului de privatizare, inclusiv cele care au menirea de a optimiza procesul de privatizare (divizări, fuziuni, conversie etc.), elaborarea strategiei de privatizare şi propunerea metodei de privatizare. Cheltuielile de privatizare constând în plata consultantului, pregătirea şi realizarea privatizării etc. urmează să fie suportate de la bugetul de stat, în funcţie de sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul ministerului", se mai spunea în comunicat.
În vederea organizării procesului de selecţie, a evaluării ofertelor consultanţilor şi a selectării consultantului, ministerul va constitui o comisie având un secretariat tehnic, a cărei structură, componenţă, atribuţii şi drepturi, mod de lucru vor fi stabilite prin ordin de ministru.
Toate cheltuielile legate de remunerarea comisiei de evaluare şi selectare a consultantului pentru întreaga activitate desfăşurată vor fi suportate de minister, în limitele bugetului aprobat cu această destinaţie, la finalizarea procesului de vânzare a acţiunilor Romtelecom, din sumele încasate din vânzarea acestora.
"Finalizarea procesului de privatizare este considerată oportună în contextul economic actual şi al profitabilităţii companiei care, în anul 2012, a înregistrat un profit de 312.633.865 lei la o cifră de afaceri de 2.728.800.306 lei. Totodată, prin acordurile stand-by de tip preventiv încheiate cu FMI, privatizarea intră în categoria măsurilor elaborate prin reformele structurale menite să asigure creşterea economică, considerându-se că o încredere sporită în rândul investitorilor, cuplată cu privatizările planificate în cadrul programului, vor aduce noi investiţii străine directe şi intrări de capital bancar", se mai spune în comunicat.
Aceasta este a treia lansare a procesului de finalizare a privatizării Romtelecom.
"Credem că vânzarea de acţiuni şi ieşirea statului din acţionariat, având în vedere că investitorul privat deţine majoritatea acţiunilor, este varianta viabilă, din toate punctele de vedere. În acest moment, opţiunea noastră principală de privatizare este cea legată de listarea acţiunilor la bursa din Bucureşti. Consultantul selectat ne va ajuta însă să identificăm metoda optimă de finalizare a privatizării Romtelecom, care să permită maximizarea profitului pentru stat", a declarat în iulie ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica.
Pachetul majoritar de acţiuni al Romtelecom este controlat de grupul elen OTE, care deţine 54,01% din capital.
Acţiunea de finalizare a procesului de privatizare Romtelecom a demarat iniţal în 2005. În 2008, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a reluat acţiunile de finalizare a privatizării operatorului, dar acestea nu au avansat.
Datele actuale ale ministerului de resort privind situaţia financiară a Romtelecom în ultimii trei ani relevă că, în 2010, a fost înregistrată o pierdere de 232,02 milioane de lei la o cifră de afaceri de 3,02 miliarde de lei.
În 2011, pierderea companiei a urcat la la 884,64 milioane de lei la o cifră de afaceri de 2,8 miliarde de lei, în timp ce în 2012 a fost înregistrat un profit de 312,63 milioane de lei la o cifră de afaceri de 2,73 miliarde de lei. mai anunta zf.ro.
marți, 27 august 2013
Cine va consulta privatizarea Romtelecom ?
Citește și alte articole din categoriile:
Romtelecom,
Stiri,
Telekom,
Telekom Romania,
Telekom Tv,
Zvonuri
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Eurosport și Max difuzează Campionatul Regatului Unit la snooker, unul dintre cele mai importante evenimente ale finalului de an. Competiția...
-
În duminica alegerilor, Observator Antena 1 oferă o acoperire detaliată și constantă a evenimentelor electorale, de la primele ore ale dimin...
-
De la seriale originale care cuceresc inimile publicului până la momente pline de umor și emoție, grila de programe a televiziunii Antena 1 ...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
Joi, 28 noiembrie 2024, FCSB va primi vizita echipei Olympiacos pe Arena Națională din București, în cadrul etapei a 5-a din faza grupelor U...
mai bine iar prelua statul
Anonim, tu stii ce inseamna privatizare? Sunt deja ale statului actiunile Romtelecom intr-un anumit procent ramas neprivatizat si le vinde si pe alea la privaţi, ca asa vrea Uniunea Europeana prin directivele ei de distrugere sistematica a economiei Romaniei.
Sa speram ca ii va cumpara tot OTE restul de actiuni... Chiar daca asta ar insemna redenumirea firmei in OTE, asa cum sunt numiti in Grecia sau Romania grupul elen (CosmoROM => CosmOTE).
Doamna Georgeta iar va ocupati cu dezinformari? Paukerista mica !
Anonim, tu iarasi iti etalezi prostia si lipsa de bun simt ?
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.