miercuri, 4 septembrie 2013

Campionatul Mondial de Fotbal 2014: România - Ungaria ( 6 septembrie 2013 ) şi România - Turcia ( 10 septembrie 2013 )

Pentru meciul România - Ungaria din 6 septembrie 2013, ora 21:00, de pe Arena Naţională, s-au vândut online deja până marti 30000 de bilete, din totalul de 46000. Pe langa aceaste bilete, un numar de 5000 de bilete au fost rezervate pentru suporterii din Ungaria, insa nu au fost vandute in totalitate. Restul biletelor au fost scoase la vanyare la casele de la Naţional Arena.

Biletele din categoria a patra (peluze si Inelul III) s-au vândut, cu exceptia unui posibil retur din partea Federației Ungare. Se mai găsesc bilete din categoriile 1 (160 lei/bilet), a doua (80 lei/bilet) și a treia (40 lei/bilet), la casele deschise între orele 11.00 și 19.00 ( in ziua meciului nu se vor vinde bilete).

"Un egal cu Ungaria ar fi un eşec, dar chiar dacă nu vom învinge Ungaria, şanse mai sunt", a spus Stancu, citat de agenţia Mediafax.

El nu crede că jucătorii Ungariei vor fi afectaţi de presiunea ce va fi exercitată de suporterii români în partida de vineri. "Ungurii au jucători care joacă la cel mai înalt nivel şi probabil că sunt obişnuiţi cu o astfel de atmosferă şi nu cred că va fi vreo problemă pentru ei. Aportul publicului va conta foarte mult. Te împinge de la spate, te ajută şi pentru noi este foarte important. Sperăm să ne ajute", a subliniat Stancu.

Reprezentativa României nu ar trebui să se teamă de echipa Turciei, chiar dacă Fatih Terim a fost numit selecţioner, consideră Stancu. "Fatih Terim e un antrenor destul de bun şi e un mic dezavantaj pentru noi. El e cel mai valoros din Turcia şi era cel mai potrivit pentru ei să preia naţionala. Dacă jocul nostru va funcţiona aşa cum trebuie, nu ar trebui să ne sperie acest lucru. Colegii de la club mi-au zis că or să ne bată rău aici, dar am zis că mai bine să le răspund pe teren decât cu alte glume", a mai spus Stancu.

România va întâlni Ungaria la 6 septembrie şi Turcia la 10 septembrie, ambele întâlniri urmând să aibă loc pe Arena Naţională, de la ora 21.00, în preliminariile Cupei Mondiale din 2014.

Meciurile Romania - Ungaria si Romania - Turcia vor putea fi urmărite de la ora 21:00 pe Antena 1 si GSP TV.


7 comentarii despre subiectul „Campionatul Mondial de Fotbal 2014: România - Ungaria ( 6 septembrie 2013 ) şi România - Turcia ( 10 septembrie 2013 )”:
Anonim

Învinge România pe Ungaria sau Turcia ? Nu cred...

nicu

Mai stiti daca mai transmit si alte televiziuni in afara de Antena 1 si GPS TV meciurile ? Nu ma intereseaza siteuri online, ca nu am calculatorul bun si scriu de pe telefon. Televiziuni pe cablu sau pe satelit romanesti?

Anonim

Presiunea are, intr-adevar, rolul ei, dar daca, asa cum se sustine din partea tuturor celor care sunt implicati, in meciul Romania-Ungaria LIVE , vom trai realitatea calificarii.
Pentru ca o victorie cu Ungaria trebuie sa atraga victoria si cu Turcia, pe 10 septembrie.

Laurentiu

România - Ungaria 3-0 ! Tricolorii au jucat un meci cu adevarat de mondiale. Imi aduc aminte de echipa de aur a Romaniei de pe vremea lui Hagi ! Asa se joaca fotbal: atac incontinuu, fiindca e cea mai buna aparare ! Stabilitate pe picioare si incredere, pase in general la fix, șuturi multe la poartă. Țin să felicit in mod special pe Marica. Bravo, Romania !

Anonim

Se pot vedea meciurile pe antenaplay.ro. La asta nu v-ati gandit. :-) Urmeaza Romania - Turcia, care va fi si pe Antena Play.

Antena Play e buna pentru cei care au satelit de la Digi Tv si nu pot vedea Antenele si GSP-ul.

Anonim

De data asta românii au jucat cu turcii, cum joacă de obicei. Ca românii. Au inceput meciul cu impresiii si au terminat cu disperare.

Un 0-2 pentru Turcia meritat, care au muncit si alergat ca disperatii, fără impresii.

Sa vedem ce fac Pandurii in europene, ca par mai buni decât Naționala.

Felicitari pentru spectatori si suporteri, si-au sustinut asa cum trebuie echipa.

La jucatori dati-le de mancare si mai putina bautura si femei.

Anonim

Adio baraj !!!!!!!!!! Estonia ne face praf

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile