joi, 26 septembrie 2013

Se dezvoltă echipa comună Romtelecom - Cosmote. Ce urmează ?

Se pare că, după cum am discutat acum 2 luni pe HD Satelit in articolul de aici, daca OTE ar cumpară participatia de 45,99% a statului român din Romtelecom, există presupunerea tot mai accentuată că Romtelecom și Cosmote România vor fuziona si la nivel de servicii, mai ales ca exisă deja o echipă comună de management.

În plus, OTE și-a exprimat in acel moment in presa din Grecia intenția de a oferi spre sfârșitul anului 2013 pachete de servicii care să combine telefonia mobilă și telefonia fixă, încercând, în conformitate cu declaraţiile conducerii companiei, "să schimbe regulile de joc".

Probabil in intentia de a contura această strategie, Romtelecom și COSMOTE România au anunțat intr-un comunicat oficial următoarele numiri comune, începând cu 1 octombrie 2013, ca urmare a efortului celor două companii de a-și îmbunătăți colaborarea și ariile de sinergie:

Director Executiv Comercial – Segment Rezidențial România
Director Executiv Comercial – Segment Business România
Director Executiv Operațiuni și Tehnologie România
Director Executiv Resurse Umane România
Director Executiv Financiar România
Director Executiv Tehnologia Informației România
Toate pozițiile raportează Directorului General Romtelecom și COSMOTE România.

„Aceste numiri sunt în concordanţă cu obiectivul nostru de a avea o abordare unitară, coerentă pentru cele două companii. Astfel, se creează premisele pentru o organizaţie puternică şi eficientă, care va aduce un plus de valoare clienților noștri. Sunt convins că ne aflăm pe traiectoria corespunzătoare pentru a construi un lider de succes pe piaţa IT&C şi un loc de muncă stabil pentru angajaţii noştri, îndeplinind totodată obiectivele acţionarilor”, a spus dl. Nikolai Beckers, CEO Romtelecom şi COSMOTE România.

Structura Comercială - pentru a răspunde mai bine nevoilor clienților, specifice fiecărui segment și canal, pozițiile de Director Executiv Comercial – Segment Rezidențial România și Director Executiv Comercial – Segment Business România vor raporta Directorului General, iar poziția de Director Executiv Comercial România nu va mai exista.

Domnul Mathias Hanel, actualul Director Executiv Comercial România, este numit Director Executiv Comercial – Segment Rezidențial România (pentru operațiunile fixe și mobile, Romtelecom și COSMOTE România). În acest nou rol, domnul Hanel va fi responsabil de coordonarea tuturor eforturilor și inițiativelor comerciale pentru clienții rezidențiali ai celor două organizații.

Domnul Ovidiu Ghiman, actualul Director Executiv Comercial – Segment Rezidențial al Romtelecom, este numit Director Executiv Comercial - Segment Business România (pentru operațiunile fixe și mobile, Romtelecom și COSMOTE România). În acest nou rol, domnul Ghiman va fi responsabil de coordonarea tuturor eforturilor și inițiativelor comerciale pentru clienții corporativi ai celor două organizații.

Domnul Mihai Tudor, actualul Director Executiv Comercial – Segment Business Romtelecom, va părăsi grupul pentru a urma noi oportunități în carieră.

Domnul Bob Konstantinidis, actualul Director Executiv Operațiuni și Tehnologie al Romtelecom, este numit Director Executiv Operațiuni și Tehnologie România (pentru operațiunile fixe și mobile, Romtelecom și COSMOTE România). În acest rol, domnul Konstantinidis va fi responsabil de dezvoltarea strategiei și de planificare pentru zona tehnologică, precum și de coordonarea tuturor activităților și inițiativelor în domeniul tehnologiei și operațiunilor ale celor două organizații.

Domnul Lampros Iskos, actualul Director al Diviziei Tehnice a COSMOTE România, își va continua traseul profesional în cadrul grupului Deutsche Telekom, în rolul de Director de Tehnologie pentru T-Mobile Olanda, supervizând funcțiunile de Tehnologie și IT.

Doamna Anca Georgescu-Aladgem, actualul Director Executiv Resurse Umane Romtelecom, este numită Director Executiv Resurse Umane România (pentru operațiunile fixe și mobile, Romtelecom și COSMOTE România). În acest rol, doamna Georgescu-Aladgem va fi responsabilă de coordonarea tuturor activităților și inițiativelor în domeniul resurselor umane ale celor două organizații.

Doamna Liliana Dănăilă, actualul Director al Diviziei Resurse Umane a COSMOTE România, va părăsi grupul pentru a urma noi oportunități în carieră.

Domnul Anastasios Tzoulas, actualul Director Executiv Financiar Romtelecom, este numit Director Executiv Financiar România (pentru operațiunile fixe și mobile, Romtelecom și COSMOTE România). În acest rol, domnul Tzoulas va fi responsabil de coordonarea tuturor activităților și inițiativelor în domeniul financiar și contabilitate ale celor două organizații.

Domnul Konstantinos Apostolou, actualul Director al Diviziei Financiare a COSMOTE România, este numit Financial Integration Director, raportând către Directorul Executiv Financiar România. Dl. Apostolou va superviza integrarea financiară operațională a celor două companii.

Domnul Timos Tsokanis, actualul Director Executiv Tehnologia Informației Romtelecom, este numit Director Executiv Tehnologia Informației România (pentru operațiunile fixe și mobile, Romtelecom și COSMOTE România). În acest rol, domnul Tsokanis va fi responsabil de coordonarea evoluției infrastructurii de tehnologia informației, de dezvoltarea și operarea sistemelor de suport ale celor două organizații.

Domnul Konstantinos Petsas, actualul Director al Diviziei Tehnologia Informației COSMOTE România, va continua să sprijine eforturile de dezvoltare în zona de IT, conducând procesele de transformare pentru îmbunătățirea performanței în acest domeniu și raportând către Directorul Executiv Tehnologia Informației România.

***
Informații suplimentare despre noile numiri în cadrul Romtelecom și COSMOTE România:

Dl. Mathias Hanel (46 de ani) este numit Director Executiv Comercial – Segment Rezidențial România (pentru operațiunile fixe și mobile, Romtelecom și COSMOTE România), începând cu 1 octombrie 2013.

Din această poziție, aflată în directa subordonare a Directorului General al Romtelecom și COSMOTE România, dl. Hanel va fi responsabil de coordonarea tuturor eforturilor și inițiativelor comerciale pentru clienții rezidențiali ai celor două organizații.

Dl. Hanel are o experiență profesională internațională, dezvoltându-și cariera prin numeroase funcții cu o complexitate crescută din zona comercială, pe baza cunoștințelor solide de marketing și business. Experiența sa acoperă industria telecom, cu realizări pe segmentele fix şi mobil. Din 1995, a făcut parte din Grupul Deutsche Telekom, îndeplinind roluri în cadrul T-Mobile International din Bonn și Londra şi al PT Satelit Palapa Indonesia în Jakarta.

Cea mai recentă poziție a sa a fost cea de Chief Operating Officer Consumer pentru Makedonski Telekom și T-Mobile Macedonia.

Dl. Hanel deține o diplomă în Business Administration, obținută în Anglia și Germania.

---
Dl. Ovidiu Ghiman (36 de ani) este numit Director Executiv Comercial – Segment Business România (pentru operațiunile fixe și mobile, Romtelecom și COSMOTE România), începând cu 1 octombrie 2013.

Din această poziție, aflată în directa subordonare a Directorului General al Romtelecom și COSMOTE România, dl. Ghiman va fi responsabil de coordonarea tuturor eforturilor și inițiativelor comerciale pentru clienții corporativi ai celor două organizații.

Dl. Ghiman a început să lucreze în domeniul telecomunicaţiilor din 1998, în cadrul grupului RCS&RDS, unde a evoluat până la nivelul de director comercial, dobândind o vastă experienţă în domeniu.

Din martie 2009, a început să lucreze în Romtelecom ca Director Executiv Strategie şi Dezvoltarea Afacerii, în subordinea Directorului General.

Din decembrie 2010, a ocupat funcţia de Director Executiv Strategie şi Comercial Rezidenţial.
---
Dl. Bob Konstantinidis (56 de ani) este numit Director Executiv Operațiuni și Tehnologie România (pentru operațiunile fixe și mobile, Romtelecom și COSMOTE România), începând cu 1 octombrie 2013.

În acest rol, dl. Konstantinidis va fi responsabil de dezvoltarea strategiei și de planificare pentru zona tehnologică, precum și de coordonarea tuturor activităților și inițiativelor în domeniul tehnologiei și operațiunilor ale celor două organizații.

Dl. Bob Konstantinidis are o experienţă de peste 30 de ani în telecomunicaţii şi IT, lucrând pentru companii multinaționale precum AT&T, IBM, XEROX și VODAFONE. S-a alăturat echipei Romtelecom în 2008, ca Director de Implementare şi, începând din luna iulie 2011, a preluat atribuţiile de Director Executiv Operațiuni şi Tehnologie.
---
Dna. Anca Georgescu-Aladgem (45 de ani), este numită Director Executiv Resurse Umane România (pentru operațiunile fixe și mobile, Romtelecom și COSMOTE România), începând cu 1 octombrie 2013.

În acest rol, dna. Georgescu-Aladgem va fi responsabilă de coordonarea tuturor activităților și inițiativelor în domeniul resurselor umane ale celor două organizații.

Dna. Anca Georgescu-Aladgem s-a alăturat echipei Romtelecom în anul 2007, ca Director Executiv de Resurse Umane. A condus unele dintre cele mai ample procese de schimbare organizaţională, punând accent pe echilibrul dintre o utilizare eficientă a resurselor şi performanţă, pe de o parte, şi construirea unui climat organizaţional sănătos, pe de altă parte.

Anterior, dna. Anca Georgescu a lucrat pentru Coca-Cola HBC, în Grecia, Polonia şi România. În România, ultima poziţie din CCHBC a fost cea de country manager resurse umane pentru operaţiunile locale. Din 2002 până în 2004, a fost country manager al Coca-Cola HBC Polonia, iar în perioada 2004-2007 a fost şef al procesului de afaceri pentru resurse umane al corporaţiei, în cadrul Coca-Cola HBC Group din Grecia.
---
Dl. Anastasios Tzoulas (47 de ani) este numit Director Executiv Financiar România (pentru operațiunile fixe și mobile, Romtelecom și COSMOTE România), începând cu 1 octombrie 2013.

În acest rol, dl. Tzoulas va fi responsabil de coordonarea tuturor activităților și inițiativelor în domeniul financiar și contabilitate ale celor două organizații.

Având o pregătire în domeniul ingineriei și un master în administrarea afacerilor, Dl. Tzoulas este un respectat profesionist în finanțe, cu mai mult de 20 de ani de experiență în administrarea unor aspecte financiare diverse și cu o carieră care acoperă o gamă largă de roluri cu o complexitate crescândă.
---
Dl. Konstantinos Apostolou (44 de ani) este numit Financial Integration Director, raportând către Directorul Executiv Financiar România. Dl. Apostolou va superviza integrarea financiară operațională a celor două companii.

Dl. Apostolou s-a alăturat COSMOTE România în 2008 ca Director Financiar și deține o vastă experiență în zona financiară, incluzând poziții manageriale în cadrul Grupului COSMOTE. Dl. Apostolou deține o diplomă în Econometrie și Informatică Aplicată de la Universitatea Economică și de Afaceri din Atena și un master în administrarea afacerilor de la Universitatea Cardiff (Marea Britanie).
---
Dl. Timos Tsokanis (47 de ani) este numit Director Executiv Tehnologia Informației România (pentru operațiunile fixe și mobile, Romtelecom și COSMOTE România). În acest rol, dl. Tsokanis va fi responsabil de coordonarea evoluției infrastructurii de tehnologia informației, de dezvoltarea și operarea sistemelor de suport ale celor două organizații.

Experiența profesională a dlui. Tsokanis include diferite poziții de management în domeniul telecomunicațiilor. Înainte de a se alătura Romtelecom, domnul Tsokanis a fost Chief Operational Officer în cadrul Vivacom (companie de telecomunicații din Bulgaria).

Experiența profesională a dlui. Tsokanis include, de asemenea, funcțiile de Chief IT & Customer Service Officer în cadrul Globul EAD Bulgaria, CIO la Tellas, Executive IT Director West la Verizon Wireless (SUA) și de Deputy IT Executive Director în cadrul Stet Hellas (Grecia).

Dl. Timos Tsokanis deține o diplomă în inginerie din partea Universității Tehnice Naționale din Atena și un Masterat în Știință din partea WPI, SUA.
---
Dl. Konstantinos Petsas (52 de ani) va continua să sprijine eforturile de dezvoltare în zona de IT, conducând procesele de transformare pentru îmbunătățirea performanței în acest domeniu și raportând către Directorul Executiv Tehnologia Informației România.

Dl. Petsas s-a alăturat COSMOTE România în 2007 și are o experiență de peste 17 ani în domeniul telecomunicațiilor. Anterior, a deținut funcția de IT operations and web applications director în cadrul TIM Hellas, Grecia.

Experiența sa profesională include, de asemenea, un rol managerial în cadrul Intrasoft SA, furnizând proiecte de anvergură mare în Grecia, România, Rusia, Cipru si Europa de Vest, atât pentru sectorul privat, cât și pentru cel public.

Dl. Petsas este licențiat în Inginerie Electrică, absolvind cursurile Universității Tehnice din Atena și deține un MBA în cadrul Athens University of Economics and Business.


2 comentarii despre subiectul „Se dezvoltă echipa comună Romtelecom - Cosmote. Ce urmează ?”:
detrax

E foarte posibil sa isi unifice serviciile. Daca se va dovedi adevarata presupunerea, ar fi o stire bombă.

Anonim

Doua branduri puternice

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile