Pâna acum nu au fost facute precizari dacă televiziunea are acorduri de retransmisie prin cablu sau va fi transmisa doar prin satelit, prin intermediul licentei unui canal tv italian, pe care Dan Diaconescu a achizionat-o acum ceva timp.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a ridicat licenţa OTV pe 22 ianuarie 2013. Soluţia găsită de Dan Diaconescu fentează astfel deciziile şi controlul CNA, care sunt exercitate toretic doar pe teritoriul României şi pentru licenţele audiovizuale înregistrate aici.
Dan Diaconescu a confirmat acum cateva luni ca emisia OTV va fi reluată în luna septembrie si ca se poartă discuţii cu societăţile de cablu pentru preluarea postului.
"Cabliştii ar fi interesaţi să ne preia, aşa cum au fost şi până acum. Mai ales că, după pauza asta, vă daţi seama ce audienţă o să facem. Suntem însă pregătiţi să dăm gratuit antene - nu este o elucubaraţie a lui Dan Diaconescu (...). Avem circa două milioane de antene şi vrem să le dăm membrilor noştri de partid", a declarat Ovidiu Bălan pentru Evenimentul Zilei.
Diaconescu se va supune legilor din Italia.
Tot in acea perioada, Narcisa Iorga a confirmat că este legal să achiziţionezi o licenţă într-o ţară de pe teritoriul UE şi să emiţi în România.
"Dan Diaconescu va plăti taxele la nivel european, în euro. Cumpărarea licenţei pe teritoriul UE scoate OTV de pe principiul must carry. Diaconescu va trebui să poarte discuţii cu cabliştii, pentru ca postul să fie introdus în grilă. Consiliul Naţional al Audiovizualului va face monitorizări, ca şi pentru celelalte canale, şi dacă membrii CNA vor ajunge la concluzia că au fost încălcate unele reguli, vom sesiza instituţia din Italia ce se ocupă de audiovizual. După cum se ştie, în UE amenzile sunt cu mult mai mari decât în România, ajungând chiar la zeci de mii de euro", atragea atenţia Narcisa Iorga.
Daca va fi lansat sau nu OTV International, ramane de vazut. Intrucat nu sunt facute declaratii publice "oficiale" recente privind data lansarii si noua denumire a televiziunii, până atunci va invităm sa tratati stirea ca pe un simplu zvon.
UPDATE 8 noiembrie 2013, ora 09:00
OTV a început sa emită din nou pe același satelit Eutelsat 16A de la 16 grade est, de data aceasta direct sub sigla OTV ( fără sigla DDTV ).
Frecvența este 11366, Polarizare Verticală, SR 30000, DVB-S QPSK, FTA, FEC 3/4.

E bine daca se lanseaza,in tara nu va fi prin cablu OTV-ul datorita cna-ului care intervin la cablisti ,doar in cel mai fericit caz sal introduca niste cablisti care au televiziuni prin niste coclauri care nui deranjeaza nimeni.CNA-ul le transmit cablistilor ca daca introduc OTV-ul le fac controale, si sigur nu va risca sal introduca, cum sa mai intmplat cu ceva timp in urma.
SA adeverit ceia ce am spus pe acest blog ca va fi transmis din alta tara .Asteptam cu mare interes ,numai aici putem afla adevarul despre ce se intimpla in tara.
Cum scrie si atentioneaza clar si pe buna dreptate in articol, tratati-l ca pe un zvon. Cred ca anuntul facut pe pagina aceea de Facebook e un zvon fabricat. Nici nu stiu daca aia e pagina oficiala OTV, ca are doar vreo mie de Likeuri. Daca era pagina OTV, avea sute de mii de likeuri cu siguranta. Daca era adevarata stirea care au publicat-o pe acea pagina cu lansarea pe 16 septemebrie, vuia toata presa, ca deja mai sunt mai putin de doua saptamani pana la presupusa lansare. Deci nu va mai faceti sperante desarte unii dintre voi care comentati pe aici si cititi cu atentie ce scriu adminii de aici:
"Intrucat nu sunt facute declaratii publice "oficiale" recente privind data lansarii si noua denumire a televiziunii, până atunci va invităm sa tratati stirea ca pe un simplu zvon."
gen ORANGE TV si sa adeverit
@Gean: A mai aparut stirea si in "Puterea" ( daca nu ma insel ) si pe alte site uri.
A aparut aceleasi informatii ca aici, exprimate sub alta forma. Macar aici se spune ca se poate sa fie reala, dar si sa fie zvon. Pe la altii se spune ca ar fi stire 100% reala. Prefer sa citesc aici, e mult mai impartial decat aproape toate siteurile pe care am citit stiri de profil.
HAI DANUTE NU MAI STA....
SA AJUNS CA UN ZIARIST LA BAZA ECONOMIST DE RENUME SA NU POATA DIFUZA EMISIUNILE LUI DI ROM. RUSINEEEEEEEEEEEE.DE CE OARE????????? LE SPUNEA LUCRURILOR PE NUME SI I-AU DERANJAT PE CEI CARE SE SIMT CU MUSCA PE CACIULA...DACA NICI DE DATA ASTA OMENIREA NU DESCHID OCHI MARI ISI MERITA SOARTA!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Prezentă la emisiunea “Criterii politice” realizată de Gheorghe Smeoreanu la postul regional VTV, dna Simona Man, președintele PP-DD, a declarat că Dan Diaconescu are un studio lângă Vatican de unde va relua, foarte curând, emisia postului de televiziune OTV.
La emisiune au mai participat dnii Eugen Mihalache și Liviu Robert Neagu, vicepreședinte și respectiv secretar general al PP-DD. Sursa criterii.ro
Se fac probe de transmisie, dar există unele probleme, deoarece CNA din România insistă pe lângă autoritățile italiene să blocheze licența de emisie.
În urmă cu câteva zile, Dan Diaconescu, împreună cu avocații săi, s-a deplasat în Italia pentru a-și apăra drepturile la liberă exprimare.
Cert este că sunt milioane de români care ar saluta reluarea transmisiunilor OTV.
Judecatoria Sectorului 1 a admis o cerere a unei banci comerciale privind executarea silita a lui Dan Diaconescu, in contul unei datorii de 5 milioane de euro pe care o companie de-ale liderului PP-DD o avea la o banca.
Bancii i s-a aprobat de catre instanta cererea de executare silita pentru o cladire din zona Baneasa, acolo unde jurnalistul amenajase noul sediu al postului de televiziune OTV, transmite Realitatea.
In anul 2011, firma la care Dan Diaconescu este actionar majoritar - Oglinda Press SRL, a facut un credit la banca in valoare de 5 milioane de euro, bani pe care acum nu a mai putut sa ii returneze.
Firma liderului PP-DD a intrat in insolventa in luna februarie 2013, avand datorii ce insumau 39 de milioane de lei.
In urma cu un an, omul de afaceri Dan Diaconescu se angajase sa plateasca 45 de milioane de euro (circa 203 milioane de lei) pentru pachetul majoritar de actiuni al combinatului Oltchim, dar privatizarea a esuat in cele din urma, dupa ce nu a putut sa dovedeasca faptul ca detine banii respectivi. Cu toate acestea, el s-a prezentat la Ministerul Finantelor cu sapte saci in care sustinea ca erau banii scosi pentru a plati salariile angajatilor combinatului.
Problemele au continuat pentru Diaconescu cand CNA a retras, in ianuarie 2013, cu unanimitate de voturi, licenta audiovizuala a televiziunii OTV. Licenta OTV, care ar fi expirat de drept pe 28 martie 2013, a fost retrasa la propunerea Laurei Georgescu, presedintele CNA, cu unanimitate de voturi.
OTV a primit amenzi de 1,17 milioane de lei de la Consiliul National al Audiovizualului. Acestea au fost adunat intre 2009 si pana pe 28 martie 2012, cand televiziunea lui Dan Diaconescu a intrat in insolventa, dar nu a facut la CNA dovada achitarii lor. Amenzile aplicate la CNA merg la bugetul de stat.
Ulterior, patronul OTV, Dan Diaconescu, anunta ca postul sau urma sa emita din nou in luna septembrie, in baza unei licente obtinute in Italia. sursa ziare.com
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.