Comisia Europeană a anunțat într-un comunicat oficial că a fost realizată înainte de termen acoperirea de 100 % a serviciilor în bandă largă de bază în întreaga Europă, care a reprezentat unul dintre obiectivele UE. Următoarea etapă este asigurarea de servicii în bandă largă de mare viteză pentru toți.
În prezent, fiecare gospodărie din UE poate avea o conexiune în bandă largă de bază, datorită disponibilității la nivel paneuropean a serviciilor în bandă largă prin satelit. Conexiunile prin satelit sunt acum disponibile în toate cele 28 de state membre, ceea ce înseamnă că orice european poate contracta un abonament prin satelit, inclusiv cele trei milioane de persoane pentru care nu există încă acoperire prin rețelele în bandă largă fixe și mobile.
Dna Neelie Kroes, vicepreședinte al Comisiei Europene, a salutat astăzi realizarea importantă a unuia dintre obiectivele principale ale Agendei digitale pentru Europa:
„Motto-ul meu este:«Informatica la îndemâna tuturor europenilor», iar acum orice european are efectiv această oportunitate. Mai avem încă multe de făcut pentru a îmbunătăți rețelele și a asigura că cetățenii au oportunități egale pentru a se conecta la internet, însă această oportunitate există.”
„Datorită acoperirii suplimentare furnizate de serviciile în bandă largă prin satelit, ne-am realizat obiectivul pentru 2013 privind asigurarea accesului tuturor cetățenilor la serviciile în bandă largă. Aceasta este o realizare majoră pentru cetățenii europeni.”
Cum s-a obținut acoperirea de 100 %?
REȚELE FIXE (ADSL, VDSL, cablu, fibră optică, cablu de cupru)- 96,1 %
REȚELE MOBILE (2G, 3G, 4G) - 99,4 %
SATELIT - 100 %
Până la sfârșitul anului 2012, 99,4 % din gospodăriile din UE aveau acces la servicii de bază în bandă largă, fixe sau mobile, inclusiv 96,1 % din gospodăriile situate în zonele rurale. Însă, din cele 0,6 procente rămase (sau aproximativ 3 milioane de cetățeni) făceau parte numeroase familii și întreprinderi din zone izolate sau rurale, unde desfășurarea serviciilor fixe sau mobile în bandă largă este mai dificilă și mai costisitoare.
Dna Kroes a declarat: „UE are o abordare neutră din punct de vedere tehnologic, însă pentru persoanele aflate în zonele cele mai izolate, satelitul este o bună modalitate de a rămâne conectat, iar acest lucru probabil că nu se va schimba.”
Mulți europeni nu își dau seama că serviciile în bandă largă prin satelit reprezintă o opțiune pentru ei. Acesta este motivul pentru care dna Neelie Kroes a lansat astăzi broadbandforall.eu („servicii în bandă largă pentru toți”), un serviciu dezvoltat de Asociația Europeană a Operatorilor de Satelit (ESOA) care permite cetățenilor să verifice rapid ce opțiuni au la dispoziție în privința serviciilor în bandă largă prin satelit.
Există 148 de sateliți care oferă servicii cetățenilor europeni. Pachetele de bază pornesc de la 10 EUR pe lună, pachetele cu viteză de 20 Mbps de la 25 EUR pe lună, prețurile medii pentru antenele parabolice fiind de 350 EUR (mai ieftin dacă se contractează un abonament de tip premium).
Cu toate acestea, dna Kroes a atras atenția asupra faptului că serviciile în bandă largă de bază nu sunt suficiente și că viteza mai mare a acestora este esențială pentru realizarea obiectivului unui continent cu adevărat conectat:
„Europa are nevoie de o conectivitate cu viteza luminii. Nu putem lăsa în urmă unele societăți și pe unii cetățeni. Acum, când ne-am realizat obiectivul privind banda largă de bază, trebuie să ne concentrăm imediat pe investițiile în rețele noi de mare viteză.”
„Accesul la servicii în bandă largă fiabile și cu prețuri accesibile, cu viteze mai mari, de 30 Mbps și 50 Mbps, este esențial atât pentru dezvoltarea economică a Europei, cât și pentru următoarea generație de produse și servicii digitale cum ar fi televiziunea conectată, e-sănătatea, cloud computing-ul și automobilele conectate.”
Context
Pachetul „Un continent conectat” al Comisiei, menit să consolideze piața unică a telecomunicațiilor, își propune să creeze campioni europeni solizi în alte domenii ale ecosistemului digital. De exemplu, măsuri precum un regim unic de autorizare vor asigura că dreptul de a opera într-un stat membru dă dreptul de a opera în toate celelalte state. Acest lucru va reprezenta, în special, un impuls pentru tehnologiile transfrontaliere cum ar fi comunicațiile prin satelit. Cu un cadru comun și o guvernanță bazată pe colaborare, nu ar trebui să fie necesar să se urmeze multiple proceduri birocratice separate.
Sateliții moderni bidirecționali în bandă largă de frecvența KA pot furniza o viteză de descărcare de până la 20 de megabiți pe secundă.
Societăți cum ar fi Eutelsat și Astra sunt lideri mondiali în domeniul serviciilor în bandă largă prin satelit. În prezent, peste 250 de sateliți oferă peste 20 000 de programe de televiziune din orbita geostaționară, iar aproximativ 148 dintre aceștia sunt exploatați de membrii ESOA.
În plus, Comisia a finanțat două inițiative pentru a sprijini desfășurarea serviciilor în bandă largă prin satelit în regiunile Europei la care au participat 43 de parteneri din 16 state membre. Proiectele SABER și BRESAT reunesc autoritățile naționale și regionale care colaborează cu reprezentanți de frunte ai sectorului comunicațiilor prin satelit în scopul de a sensibiliza opinia publică, a face schimb de bune practici în privința utilizării fondurilor, a analiza obstacolele, dar și a găsi soluții la acestea.
Conectivitatea este esențială pentru ecosistemul digital mai amplu al UE, din care fac parte producătorii de echipamente, antreprenorii din domeniul internetului, obiectele inteligente, comerțul cu ridicata, comerțul cu amănuntul și logistica, conținutul creativ european, educația și serviciile publice digitale. În luna septembrie, Comisia a prezentat un pachet menit să consolideze piața unică a telecomunicațiilor și să stimuleze, în special, investițiile în servicii în bandă largă de mare viteză (a se vedea IP/13/828 și MEMO/13/779)
Ce este rețeaua în bandă largă prin satelit?
Internetul prin satelit, denumit și rețea în bandă largă prin satelit, este o conexiune internet bidirecțională de mare viteză efectuată prin intermediul sateliților de comunicații în loc de linia de telefon fix sau alte mijloace terestre. În prezent, rețeaua în bandă largă prin satelit este în mare măsură comparabilă cu rețeaua în bandă largă DSL în privința costurilor și a performanței, fiind disponibile pachete de bază începând de la 10 EUR pe lună. Deși fibra optică și cablul oferă o performanță la o viteză superioară, acestea nu sunt disponibile pentru toți utilizatorii, cum este în prezent cazul satelitului. Din acest motiv, satelitul devine o opțiune atractivă în special în zonele izolate, în care acoperirea rețelelor fixe și mobile este slabă sau inexistentă.
Ce tip de sprijin public există pentru continuarea extinderii rețelelor în bandă largă în zonele rurale?
Finanțarea publică continuă să joace un rol în asigurarea conexiunilor în bandă largă pentru gospodăriile și întreprinderile din UE, în special cele aflate în zonele rurale. Comisia dispune de orientări privind ajutoarele de stat generoase, menite să sprijine statele membre să asigure servicii în bandă largă într-un mod favorabil concurenței.
Va fi disponibil un sprijin pentru serviciile în bandă largă prin intermediul mecanismului Conectarea Europei, tehnologiile informației și comunicațiilor constituind în prezent o prioritate a fondurilor structurale ale UE, și se vor elabora noi orientări privind ajutoarele de stat pentru banda largă (a se vedea IP/12/1424).
Care sunt următoarele obiective ale Comisie în materie de bandă largă?
Serviciile digitale de mâine — de la televiziunea conectată la cloud computing și e-sănătate — depind tot mai mult de conexiuni în bandă largă rapide și eficiente. Aceste conexiuni devin esențiale pentru economia noastră și se estimează că o creștere cu 10 % a răspândirii serviciilor în bandă largă ar duce la o majorare de 1-1,5 % a PIB-ului. Agenda digitală pentru Europa (ADE) și-a stabilit obiectivul de a oferi fiecărui cetățean european posibilitatea de a avea acces la tehnologiile digitale și de a asigura competitivitatea Europei în secolul al 21-lea. Conectivitatea rapidă este un element esențial pentru realizarea acestui obiectiv, iar componenta „bandă largă” a Agendei digitale pentru Europa vizează:
- asigurarea accesului la servicii în bandă largă de bază pentru toți până în 2013;
- asigurarea accesului la rețele de generație următoare (30 Mbps sau mai mult) pentru toți până în 2020;
- garantarea faptului că 50 % din gospodării sunt abonate la internet cu viteză de 100 Mbps sau mai mare.
miercuri, 23 octombrie 2013
Acoperire 100% în Europa cu internet în bandă largă de bază
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Pe 15 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va întâlni selecționata Kosovo în cadrul Ligii Națiunilor UEFA. Partida se va de...
-
În perioada 17-27 noiembrie 2024, AntenaPLAY marchează a doua ediție a campaniei Zilele Ecranelor Deschise , un eveniment dedicat tuturor ro...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
Netflix a decis să mărească prețurile abonamentelor în România, astfel încât noii utilizatori vor plăti 5,99 euro pentru pachetul Basic (în ...
-
Pe 18 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va înfrunta selecționata Ciprului în cadrul Ligii Națiunilor UEFA, la doar trei ...
-
Digi Communications N.V., o companie de telecomunicații listată pe Bursa de Valori București și activă în mai multe țări europene, a raporta...
Nota zece pentru comentariu.Si doamna este o vizionara,nu sta si se scarpina in cap.Spune despre automobile interconectate,televiziune interactiva,sistem de sanatate electronic.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.