luni, 21 octombrie 2013

DDTV se închide ?

Astăzi patronul OTV a susținut o conferință de presă în care a declarat că "s-a ajuns la regres" al libertății de exprimare, precum și "la un apogeu al cenzurii", prin faptul că s-a exprimat CNA deja, spunând că "DDTV trebuie închis, iar (...) OTV emit ilegale, iar eu arestat".

Dan Diaconescu a continuat, declarând  că "am văzut atacuri incredibile ale unor colegi de breaslă care cer închiderea OTV, colegi pe care eu i-am angajat în presă. Probabil urmează să se închdă Realiatea Tv si Antena 3 . Presa trebuie sa se solidarizeze pentru a apară libertatea de exprimare, pe care am câștigat-o la Revoluție."

Patronul OTV a mai declarat: "Am văzut cum una dintre televiziuni cerea închiderea altor două-trei televiziuni. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva. Cred ca s-a ajuns la un moment fără precedent în Romania. Ne așteptăm ca amenințările sa fie puse mâine în practică. Acțiuni abuzive au dus la modificarea ostentativa a unor comunicate , inclusiv implicarea reprezentanților de la Vatican."

Pe de altă parte, Laura Georgescu, președintele Consiliului Național al Audioviziualului, spune ca nu s-ar fi opus dacă Dan Diaconescu ar fi depus cerere să modifice grila DDTV ( Direct Digital Tv ) și să realizeze emisiuni acolo. De asemenea, președintele CNA a declarat că nu s-au depus până astăzi, la ora 12:00, înregistrările martor ale emisiunilor difuzate.

CNA a anuțat de asemenea că are ca prim-punct pe ordinea de zi a ședinței de marți 22 octombrie 2013, "autosesizarea cu privire la emisia postului DDTV începând cu data de 18.10.2013, ora 23.00".


13 comentarii despre subiectul „DDTV se închide ?”:
George

se inchide ddtv. e din nou otv!

Anonim

Daca statul roman vrea sa dovedeasca ca nu e corupt si ca nu ii e frica de DD, ar trebui sa lase in pace OTV si DDTV. Daca va face contrariul, va demonstra contrariul.

DTH Fan

Anonim, nici eu nu sunt fan al circului de joasă speță care a fost pe OTV și mai nou de pe DDTV, dar ai dreptate PERFECTĂ. Daca va inchide DDTV, nu mai am nici un dubiu nici eu. Ne putem muta in Africa, tot aceleasi drepturi ale omului sunt, tot ca in Romania.

gean

Eu asa vad lucrurile intr-o țară civilizată: DD primeste amenda pentru ca nu a respectat grila aia de programe a DDTV, o plateste imediat, apoi face cerere de schimbare grila in care sa aiba voie sa emita talk-show ala a lui pe DDTV si CNA aproba si ea imediat modificarea de grila. Altfel... sunt de acord cu voi ca traim in jungla a coruptiei, intr-o țară din lumea a III-a.

Anonim

DA ...cum spunea cineva mai sus,daca nu le e frica de el ar trebui sa il lase in pace.Astia in romania se bat si pe 0.01 procente castigate pana in alegeri(ciolan),asa ca le e frica si nu il vor lasa in pace.

Anonim

dreptul la exprimare in romania ar tebui sa fie liber indiferent de televiziune fiecare se uita la ce crede de cuvinta nu la ce dicteaza CNA, in concluzie nu ar trebui inchisa nici o televiziune publicul trebuie lasat sa aleaga sa se uite la ce doreste asa ca luati labele de pe OTV si mai nou de pe DDTV

Anonim

Semnal negru pe DDTV / OTV la aceasta ora pe satelit. Nu se mai transmite nimic, desi canalul il gaseste la scanare.

Anonim

CNA a decis suspendarea temporară a preluării semnalului postului DDTV, singurul post cu care a rămas Dan Diaconescu în România. În plus, instituția a decis sesizarea Parchetului în legătură cu retransmisia OTV, considerat post fără licență.

În cadrul ședinței, reprezentanții CNA au votat să ceară ANCOM și Digital Sky suspendarea temporară a emisiei DDTV până la soluționarea „elementelor de natură penală”.

Decizia vine la o săptămână după ce Dan Diaconescu a relansat OTV, acesta spunând că deține o licență din Italia. OTV a fost retransmis, din 18 octombrie, și pe frecvența DDTV din România, lucru considerat ilegal de forul audiovizual.

CNA a luat în considerare și ridicarea licenței DDTV, post deținut de societatea Telecroma, care are o amendă neplătită din 2009, însă Laura Georgescu, președintele CNA, a propus discutarea acestui subiect pentru ședința de joi, „să-i vedem la față și pe acționari”, sursa http://www.paginademedia.ro/2013/10/ddtv-suspendat-temporar-pentru-retransmiterea-otv/

Anonim

Sondajele sunt mult mai mari pentru PPDD si i-a speriat.De aceea sunt disperati si vor sa inchida posturil lui DD. Nu se mai poate asa...e mai rau ca in jungla! Toate televiziunile spun numai minciuni despre DD ca sa-l denigreze si nu mai vorbesc de presa care e cumparata si aia.Rusine!

Anonim

www.TELEVIZIUNEAPOPORULUI.ro....e reluare emisiunea

Anonim

ADEVARUL E CA LA ACTUALI POLITICI LE E FRICA DE POPULARITATEA PE CARE DAN DIACONESCU O ARE CU POPORUL.EI STIU CA LA ALEGERILE URMATOARE DIACONESCU VA INVINGE.POPORUL E IN GENUCHI DE FOAME DAR SI IGNORANZA E MARE IN ROMANIA.

Anonim

Sa marit puterea de emisie

Anonim

Daca Dan Diaconescu ar fi mintit,manipulat,dus in eroare poporul roman ,nu ar fi ramas ne acuzat de dusmani lui,coruptii politicieni,Frauduloasele pretenti staliniste cu privire la grila de program ar fi fost adevarate daca otv ar fi fost platit din banii cna. Dar se fac ca nu vad ca e televiziune privata si contitutia ofera libertate de exprimare.Dar cum sa lasi pe cineva sa spuna un adevar care nu doar ca iti ia electoratul dar te si trimite la puscarie pe vreo suta de ani? Raspundeti daca va pricepeti!

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile