Ovidiu Stănescu, directorul tehnic al Romkatel, a fost invitat la International Digital Forum 2013, eveniment care s-a desfășurat la București, pe 17 octombrie 2013 și care a fost organizat de către de ACD în cooperare cu Grayling, la care și comunitatea HD Satelit a fost partener media.
Ovidu Stănescu a evidentiat trei elemente cheie care vor influența viitorul televiziunii digitale terestre: utilizarea eficientă a spectrului de frecvențe, comportamentul consumatorilor de televiziune și traficul de date video în rețelele mobile.
Utilizarea eficientă a spectrului de frecvențe
O modalitate de a față volumului mare de date necesare în rețelele mobile este folosirea de mai multe frecvențe:
- 800 MHz alocat la MNO (GE 06)
- 700 MHz? (care urmează să fie decis[ în 2015)
În februarie 2013, Cisco a revizuit rata de creștere CGAR. Dupa cum se observa, cresterea volumului de date mobile va fi accelarată vertignos in următorii ani, în aproape toate zonele geografice.
Modificarea comportamentului de consum TV
Tendința arată o crestere a atentiei consumatorilor asupra noilor tehnologii 4K, precum si a televiziunii neliniare ( de exemplu continut media la cerere ).
În ceea ce privește mobilitatea, în general consumul de date se realizează in clădiri, nu din cauza limitărilor tehnice, ci pentru că este modul obisnuit de consum. Consumul de date din rețelele mobile în bandă largă este semnificativ mai mare în Europa față de alte continente.
Procentul de consum tv non-liniar ( de exemplu emisiuni ]nregistrate sau la cerere ) va crește până în 2020, dar în Europa telespectatorii vor viziona în continuare aproape 4 ore pe zi de televiziune clasică liniară.
Compararea datelor de trafic, dintre rețele digitale terestre si prognozele Cisco privind traficul mobil
Sunt capabile rețelele mobile în bandă largă să susțină consumul de televiziune, la ratele actuale de consum?
În graficul de mai jos se poate observa consumul de date din rețelele terestre pentru un singur canal de televiziune SD in Europa ( EU27 ), pentru o estimare de 120 milione de utilizatori, a câte 4 ore pe zi.
Graficul arată că pe termen scurt și mediu, rețelele digitale terestre de televiziune nu pot fi înlocuite în întregime de către rețelele mobile în bandă largă.
Strategii și tipuri rețele digitale terestre de televiziune
Penetrarea rețelelor digitale terestre de televiziune este mult mai mare în mediul rural decât în zonele urbane dense, iar locuitorii din aceste zone ar trebui să fie clienții țintă (de exemplu, în Suedia 60% dintre consumatori provin din mediul rural și doar sub 15% din mediul urban).
În zonele urbane utilizarea de rețele broadcast, iar în zonele rurale rețele broadcast pentru principalelor canale de televiziune și unicast pentru canalele de televiziune mai putin vizualizate sunt cea mai bună opțiune pentru costurile și eficiența spectrului rețelei, a mai precizat directorul tehnic al Romkatel.
Rețelele de televiziune digitală terestră de astăzi sunt de două tipuri:
1. Rețele dense de emițătoare de putere mică.
2. Retea SFN de emițătoare de mare putere, în combinație cu câteva emițătoare de putere mică.
De exemplu, in Ucraina se vor folosi emițătoare de putere mică. Romkatel, care este si reprezentat al Kathrein, a precizat că standardul folosit in Ucraina va fi DVB-T2 si se vor utilza 168 de emițătoare de mică putere. Termenul trecerii definitve la televiziunea digitala terestra este stabilit ca fiind cel mai târziu în luna iunie 2015, la fel ca în România. Kathrein a furnizat pentru Ucraina solutțile.
În Serbia, tranziția la televiziunea digitală terestră se va definitiva tot cel mai târziu in iunie 2015, dar va fi folosită o rețea de 10 emitatoare de mare putere si 150 de emitatoare de mică putere.
În aceste două țări exemplificate, rețelele de televiziune digitală terestră se dezvoltă pe vechile structuri ale rețelelor analogice, pentru a minimiza costurile.
Avantajele rețelelor cu emițătoare de putere mică ( Ucraina, Turcia sau Grecia ) sunt logistica simplă de instalare și implementarea rapidă, iar rețelele cu emițătoare de mare putere ( Bulgaria, Serbia, Croația, Ungaria, Polonia ) au avantajul că au o acoperire mai mare și un raport preț / implementare mai mic.
Există bineînțeles și provocări.
În privința emițătoarelor de putere mai mică, în zonele rurale, noi achiziții de locații sunt necesare pentru a face față la rata necesară de date, care pot presupune costuri mai mari. Aceste rețele oferă de obicei zone de acoperire mai mică, a mai precizat Ovidiu Stănescu, directorul tehnic al Romkatel .
În privința emițătoarelor de putere mare, instalarea și logistica necesită o planificare atentă, simulcastul este mai scump si de asemenea, pentru acoperire de peste 95%, costurile sunt mai mari.
Să studiem un caz concret...
În continuare, Ovidiu Stănescu a prezentat un caz concret ASO ( de trecere definitivă la televiziunea digitală terestră ): cel din Bulgaria.
Deși bulgarii au fost in simulcast din noiembrie 2012, data trecerii la televizunea digitală terestră a fost finalizată cu succes, din punct de vedere tehnic, pe 30 septembrie 2013.
După tranziția la televiziunea digitala terestră, rapoartele arată că există totusi între100.000 și 200.000 de gospodăriile care nu au semnal de televiziune digitală terestră. Cu toate acestea, respectivele gsopodării fără semnal tv digital terestru se încadrează în procentul de maxim 5% gospodării neacoperite de semnal tv, conform cu cerințele de acoperire de minim 95%.
Guvernul a acordat asistență pentru familiile cu venituri mici, prin oferirea unui voucher de 30 euro pentru 200.000 de gospodării (o investitie de aproximativ 6 milioane euro, despre care si noi am discutat pe HD Satelit in articolul de aici.). Până acum doar 40% dintre acestea au solicitat cuponul pentru receiverele digitale terestre.
Campania de informare pentru trecerea definitvă la televiziunea digitală terestră a costat în Bulgaria 9 milioane de euro.
Concluzii
Se estimează că platformele implementate deja si standardele actuale de transmisie vor rămâne în continuare aceleasi până cel puțin cel puțin până în anul 2020, reprezentând mai mult de 50% din totalul gospodăriilor din țările UE-27 în care se difuzează televiziune prin rețele digitale terestre.
Mai jos se poate observa gradul de penetrare ( in sensul e utilizare efectivă ) actuală a televiziunii digitale terestre pentru diverse țări, inclusiv România, care se pregăteste deja de tranzitia definitva la televiziunea digitală terestră, ce va fi realizatp in mai multe etape, conform calendarului din articolul de aici.
Așadar, care va fi viitorul televiziunii digitale terestre ?
Televiziunea digitală terestră va avea costuri de transmisie scăzute, de doar 10 -20 eurocenti / gospodărie lunar, pentru difuzarea a peste 60 de canale TV. De asemenea, utilizarea eficientă a spectrului de frecvente pentru zonele urbane dense și evenimente live, dar și imposibilitatea de a mai furniza servicii interactive, precum și utilizarea rețelor hibride de difuzare broadband îisi vor pune amprenta asupra viitorului DVB-T2, a concluzionat Ovidiu Stănescu, directorul tehnic al Romkatel .
UPDATE 11 noiembrie 2016: A fost publicată harta cu emițătoarele și canalele de emisie în DVB-T2 pentru luna noiembrie 2016. Detalii găsiti AICI.
sâmbătă, 19 octombrie 2013
IDF 2013: Despre emițătoare și implementarea televiziunii digitale terestre
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
DIGI pregătește lansarea unui receptor media cu sistem de operare Android TV, produs de ZTE și denumit tehnic ZXV10 B866V2F sau ZXV10 B600, ...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Digi, operatorul de telecomunicații cunoscut pentru serviciile sale competitive, se pregătește să lanseze în curând serviciul de televiziune...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
Într-o ofertă surprinzătoare de Black Friday, platformele de streaming VOYO și AntenaPlay au decis să își extindă opțiunile de vânzare prin ...
-
Pe 18 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va înfrunta selecționata Ciprului în cadrul Ligii Națiunilor UEFA, la doar trei ...
-
Netflix a decis să mărească prețurile abonamentelor în România, astfel încât noii utilizatori vor plăti 5,99 euro pentru pachetul Basic (în ...
Deci vor exista si in Romania oameni care nu vor receptiona televiziunea digitala terestra, nici dupa finalizarea tranzitiei ? Am inteles ca in toate tarile, din cauza reliefului geografic, vor fi zone neacoperite, cu zeci sau sute de mii de case fara semnal.
pai si la ora actuala exista zone in care nu se poate receptiona semnal tv analogic,ce sa mai vorbim de cel digital...ramane un vis frumos ....
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.