Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) depus o solicitare la Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) acordarea unor noi frecvenţe pentru Radio România Actualităţi şi Antena Satului, precizând că astfel cele două posturi ale radioului public vor deservi mai bine populaţia, anunță Mediafax.
SRR a transmis CNA această solicitare în condiţiile în care Consiliul va organiza, începând din 18 noiembrie, un concurs pentru atribuirea a 71 de frecvenţe radio.
Totodată, punctul de vedere al SRR a fost susţinut în şedinţa de marţi a CNA de Ovidiu Miculescu, preşedintele-director general al radioului public.
"În calitatea sa legală de serviciu public de interes naţional, Societatea Românăde Radiodifuziune are misiunea de a asigura informarea cetăţenilor şi de a promova valorile culturale şi educaţionale. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, în strategia de dezvoltare a SRR, unul din principalele obiective îl reprezintă asigurarea recepţiei programelor publice de radio în cele mai bune condiţii de calitate", se spune în adresa SRR.
Potrivit SRR, proiectarea iniţială a reţelelor de emiţători FM nu mai răspunde cerinţelor actuale de deservire a populaţiei cu programele posturilor publice de radio.
"Calitatea scăzută a recepţiei posturilor SRR, chiar absenţa lor în unele medii urbane sau porţiuni de drumuri naţionale cu trafic intens, a fost reclamată în mod repetat de către ascultători, măsurătorile de câmp efectuate în ultima perioadă confirmând acest lucru", se mai spune în adresa SRR.
Conform sursei citate, ca serviciu public de radiodifuziune, SRR, prin postul Radio România Actualităţi, este obligat - potrivit Legii - să transmită, cu prioritate şi în mod gratuit, comunicatele şi mesajele de interes public primite de la Parlament, Guvern, preşedintele României şi de la Consiliul Suprem de Apărare al Ţării.
"Pentru a-şi îndeplini misiunea sa publică şi obligaţiile legale, postul Radio România Actualităţi trebuie să fie recepţionat în bune condiţii de calitate în toate zonele ţării, inclusiv în cele de graniţă, atât de către populaţia din mediul urban, cât şi de cea din mediul rural, indiferent de condiţiile meteorologice sau de relief. Nerecepţionarea postului sau recepţia deficitară conduc la neîndeplinirea misiunii sale publice şi a obligaţiilor ce decurg din Legea 41 de organizare şi funcţionare a SRR", se mai spune în adresa SRR.
Potrivit SRR, această situaţie poate fi corectată numai prin completarea reţelei de emiţători FM1, alocată postului Radio România Actualităţi (ascultă online și AICI), cu frecvenţe de mică şi medie putere, în polarizare verticală.
Pe de altă parte, potrivit adresei SRR, Antena Satelor este "un post public pus în slujba satului românesc" şi "un serviciu tematic de radiodifuziune, care, de 22 de ani, îşi îmbunătăţeşte programele". De asemenea, SRR precizează că Antena Satelor se bucură "în ultimii ani de creşterea audienţei şi notorietăţii". "Acest succes însă s-a obţinut în condiţiile în care postul Antena Satelor este singurul din SRR şi chiar din totalul pieţei radiofonice care nu beneficiază de frecvenţe în FM, bandă care oferă o mai bună calitate a semnalului şi lărgeşte mult numărul de potenţiali ascultători ai postului", se spune în adresă, precizându-se că Antena Satelor are alocate frecvenţe în bandă de unde medii şi o frecvenţă în bandă de unde lungi.
Astfel, SRR a solicitat CNA modificarea licenţelor audiovizuale ale posturilor publice Radio România Actualităţi şi Antena Satului (serviciu tematic), prin adăugarea unor frecvenţe din cele pe care Consiliul urmează să le scoată la concurs în luna noiembrie. SRR a precizat că acordarea acestor frecvenţe va conduce la "o mai bună deservire a populaţiei cu programele postului public de radio şi la îndeplinirea misiunii sale". De asemenea, SRR consideră oportun să participe la concursul organizat de CNA.
"Cunoaştem legea. Ştim că aceste concursuri se adresează părţii private din media românească, dar practic reţelele noastre sunt incomplete şi semnalul Radio România Actualităţi nu ajunge aşa cum ar trebui să ajungă, cum spune legea. Noi acum pe România Actualităţi avem o licenţă şi solicitam completarea cu nişte frecvenţe", a explicat Ovidiu Miculescu, preşedintele-director general al SRR.
Membrii CNA au spus, însă, că, potrivit Legii audiovizualului, "în cazul serviciilor publice de radiodifuziune şi televiziune licenţele audiovizuale se eliberează fără concurs".
Pe de altă parte, potrivit CNA, licenţele de emisie în baza cărora operează şi reţeaua de emiţătoare FM, atribuită radioului public, se acordă de către ANCOM, operatorul de reţele de comunicaţii eletronice care asigură difuzarea pe cale radioelectrică a programelor SRR.
Membrul CNA Lorand Turos a spus că, potrivit legii, radioul public poate solicita la CNA licenţe fără concurs, iar CNA - conform unei strategii - trebuie să solicite de la ANCOM frecvenţe libere. "Cred că, în conformitate cu o strategie bine discutată cu SRR, putem să solicităm completarea acestei reţele", a spus Lorand Turos.
Cristina Trepcea, membru al CNA, a atras atenţia că, în acest moment, Consiliul nu poate ceda radioului public o parte din licenţele de radio care vor fi scoase la concurs. "Dacă aveam o strategie înainte (de declanşarea concursului, n.r.), puteam să facem asta. Acum concursul este public, a fost anunţat, oamenii s-au înscris", a spus Trepcea.
În schimb, Christian Mititelu, un alt membru al Consiliului, a spus că, în cazul în care o licenţă nu va fi acordată la concurs, poate fi analizată posibilitatea ca ea să fie acordată radioului public. "Dacă nu e atribuită, poate fi deschisă o discuţie cu ANCOM, să vedem dacă se poate face un transfer sau atribuire către Antena Satelor (...) E interesul public ca cei de la sate să beneficieze de un serviciu de radio care să le fie util", a spus Mititelu.
Totuşi, membrul CNA Narcisa Iorga a spus că se disociază "de această optică". "Eu acum ştiu că anumiţi colegi nu vor acorda nimănui un vot pentru o licenţă (în timpul concursului, n.r.)", pentru a o păstra pentru radioul public, a spus Iorga.
"În etapa în care ne găsim, nu cred că mai putem să intervenim pe condiţiile acestui concurs (...) Dacă, printr-o minune, ar rămâne vreo frecvenţă disponibilă - lucru care nu s-a prea întâmplat la alte concursuri organizate în trecut de CNA -, sigur că aceea ar putea fi atribuită fără concurs radioului public", a spus şi Răsvan Popescu. "Problema ridicată de radioul public este reală. Ei nu acoperă toată suprafaţa ţării, şi putem discuta cu ANCOM ca să vedem dacă, separat de acest concurs, mai pot fi identificate nişte frecvenţe care pot fi atribuite fără concurs, aşa cum prevede legea", a adăugat Popescu.
miercuri, 23 octombrie 2013
Radio România Actualităţi şi Antena Satelor doresc o arie mai mare de acoperire
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Pe 15 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va întâlni selecționata Kosovo în cadrul Ligii Națiunilor UEFA. Partida se va de...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
În perioada 17-27 noiembrie 2024, AntenaPLAY marchează a doua ediție a campaniei Zilele Ecranelor Deschise , un eveniment dedicat tuturor ro...
-
Netflix a decis să mărească prețurile abonamentelor în România, astfel încât noii utilizatori vor plăti 5,99 euro pentru pachetul Basic (în ...
-
Pe 18 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va înfrunta selecționata Ciprului în cadrul Ligii Națiunilor UEFA, la doar trei ...
-
Digi Communications N.V., o companie de telecomunicații listată pe Bursa de Valori București și activă în mai multe țări europene, a raporta...
Ce frecvente mai vor astia de la Romania Actualitati, la mine in zona cred ca ii receptionez pe 10-15 frecvente atat FM cat si AM!
La tine, poate!
am fost acum cateva zile in urma in statiunea voineasa si acolo aproape ca lipseste semnalul radioului .au dreptate sa stiti ....sau pe valea oltului...
Degeaba ii dau multe sau putine frecvente totul depinde ce ceea ce vor ascultatorii sa asculte si varietatea programelor. Cei de la Radio Romania actualitati au ramas cu metehne invechite ca sa nu zic comuniste, pare un radio care nu este in pas cu moda, nu este modern. Sunt curios daca vor primi licente cine ii va asculta ca sunt multi care nici nu au auzit de acest post de radio, altii care nu ar asculta Radio Romania Actualitati, si sa nu uitam un lucru extrem de important, un radio PUBLIC, adica din banii nostrii care ii platim lunar pe factura de la curent. Recent sa aflat ca s-au platit 60.000 de euro pentru o gala de box. Totusi sunt bani publici care trebiesc bine justificati, pentrun ca personal am impresia ca acest post de radio nu este ascultat, ce sa mai vorbim de Antena Satelor. Mai trebuie de luat in calcul si concurenta posturilor de radio comerciale, care au un target si un segment forte bine definit si care prin comtinut incearca ca aibe o cat mai mare audienta si cota de piata si acoperire.
In concluzie vom trai si vom vedea ce se mai intampla.
Aceste posturi romanesti sunt singurele la care poti asculta productii mai multe, restul difuzeaza doar muzica, dedicatii, cate un telefon in direct, emisiuni pentru inculti si mai rar stiri. Muzica am destula pe CD si Stick USB, eu vreau informatie. Asta ofera aceste doua posturi, utimele de gen.
Trebuie sa prinzi la Voineasa ProFM pe 104,2 iar pe Valea Oltului RRA 103,4 RRC 102,5 ProFM 94,3 si KissFM 99,2.
FALTICENI SUCEAVA ANTENA SATELOR SA AIBA SI EI O FRECVENTA PE AM MW PANA O SA SE MODERNIZEZE CU O APARATURA PENTRU FM EMITATOR MAI PUTERNIC PENTRU ACEASTA PARTE DE TARA BUCOVINA NU SE AUDEBINE PE UNDE LW VA RUGAM SA NE AJUTATI SI PE NOI VA MULTUMIM
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.