Televiziunea Al Jazeera a început să fie retransmisă şi pe teritoriul României în anul 2012, fiind, la momentul respectiv, disponibilă doar în reţeaua tv prin protocol IP a Ines Group, anunță Mediafax.
Versiunea în limba engleză a televiziunii Al Jazeera îşi dezvoltă prezenţa pe piaţa audiovizualului din România, fiind retransmisă şi pe platforma de satelit Focus Sat, operată de compania UPC România, potrivit unei notificări transmise Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).
Acum, televiziunea Al Jazeera îşi extinde prezenţa în audiovizualul românesc, fiind retransmisă şi în reţelele platformei Focus Sat, potrivit unei notificări remise CNA de Focus Sat, care a fost analizată în şedinţa de miercuri a Consiliului.
Reprezentanţii CNA au spus că este vorba despre serviciul în limba engleză al Al Jazeera. Aceştia au precizat că, în România, televiziunea Al Jazeera emite pe o frecvenţă licenţiată de Ofcom, autoritatea de reglementare din Marea Britanie.
Potrivit Deciziei CNA numărul 199 din 2005, serviciile de programe difuzate de către radiodifuzori aflaţi sub jurisdicţia unui stat membru al Uniunii Europene pot fi retransmise în România fără o autorizare prealabilă. Reprezentanţii radiodifuzorilor ale căror servicii de programe se retransmit în România trebuie să pună la dispoziţia Consiliului Naţional al Audiovizualului copii legalizate, în limba originală şi în traducere, ale documentelor care atestă jurisdicţia şi autorizarea serviciului de programe.
Al Jazeera este o reţea de televiziune deţinută de Qatar Media Corporation, cu sediul central în Doha, Qatar. Reţeaua a fost lansată pe 1 noiembrie 1996, iniţial ca o televiziune în limba arabă, care difuza ştiri şi informaţii. Ulterior, reţeaua Al Jazeera s-a dezvoltat şi a lansat versiuni în mai multe limbi. În 2006, a fost lansată versiunea în limba engleză a televiziunii Al Jazeera, iniţial denumită Al Jazeera International, mai anunță Mediafax.
Televiziunea Al Jazeera exista deja pe satelitul Thor 0,8 grade est, prin care este transmis și Focus Sat, si se putea deja receptiona de abonații acestui DTH, dar nu era oficial inclusă în grila de programe.
De asemenea, televiziunea Bollywood TV a fost inclusă in grila Focus Sat. O perioadă a fost transmisă necriptat prin acelasi satelit.
- Acasă
- UPC
- Televiziunile Bollywood Tv și Al Jazeera English, oficial în grila de programe a Focus Sat
miercuri, 23 octombrie 2013
Televiziunile Bollywood Tv și Al Jazeera English, oficial în grila de programe a Focus Sat
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Pe 15 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va întâlni selecționata Kosovo în cadrul Ligii Națiunilor UEFA. Partida se va de...
-
Digi, operatorul de telecomunicații cunoscut pentru serviciile sale competitive, se pregătește să lanseze în curând serviciul de televiziune...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
În perioada 17-27 noiembrie 2024, AntenaPLAY marchează a doua ediție a campaniei Zilele Ecranelor Deschise , un eveniment dedicat tuturor ro...
-
DIGI pregătește lansarea unui receptor media cu sistem de operare Android TV, produs de ZTE și denumit tehnic ZXV10 B866V2F sau ZXV10 B600, ...
-
Netflix a decis să mărească prețurile abonamentelor în România, astfel încât noii utilizatori vor plăti 5,99 euro pentru pachetul Basic (în ...
focus sat care e in cadere libera continua sa-si bata joc de clienti .ambele canale au fost si inainte
da,sa vedem cind o aparea DVB-T sa vedem atunci
Anonim, 04:03, care, ca au fost FTA pe satelit. nu era in grila focussat. putea sa le receptioneze toata lumea.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.