luni, 4 noiembrie 2013

"Prelungitor" pentru telecomandă

Sincer nu stiam până acum că există așa ceva și nu prea îmi dau seama la ce poate fi folosit acasă. Eventual îl puteți utiliza, dacă organizați un party în curte, pentru a controla muzica din mijlocul distracției și aveți sistemul și amplificatorul audio în casă. Sau îl puteți folosi dacă vizionați un meci cu prietenii afară la videoproiector și doriți să controlați receiverul de cablu sau satelit montat în casă, de unde preluați semnalul audio-video.

Dispozitivul are denumirea de Marmitek GigaControl450 Wireless-IR Remote Control Extender, costă în magazinele online din România aproximativ 220 lei și retransmite semnalul de la telecomandă chiar prin pereți si pardoseli.

Funcționează cu aproape toate mărcile și modelele de televizoare, receivere, sisteme audio si alte dispozitive controlate prin telecomandă cu infraroșu, GigaControl 450 având un receptor IR și un transmițător IR.

Acest extender GigaControl 450 preia semnalul de la telecomandă, îl retransmite wireless RF ( frecvența 433,92 Mhz, Frequency Range 30-60 Khz ) către un receptor-emițător, care la rândul lui devine "telecomanda de la distanță".

Se poate selecta manual frecvența radio de lucru, alegând dintre 16 canale, pentru a nu interfera cu alte echipamente sau dacă vecinii dumneavoastră utilizează un dispoztiv similar.

Efectiv trebuie doar să amplasați receptorul-emițător IR în camera unde aveți dispozitivul de controlat. Apoi în locația la distanță unde vă aflați, amplasați receptorul IR al sistemului GigaControl 450 și îndreptați telecomanda dispozitivului de controlat către receptorul IR, operând astfel echipamentul aflat la distanță.

GigaControl 450 retransmite semnalul telecomenzii în aer liber pe distanța de 100 metri, iar prin pereți și alte elemente de construcție, la distanță de 25 metri. La aceste distanțe se adaugă până la 20 metri ( 10 metri între dispozitivul de controlat și receptorul-emițător IR și alti maxim 10 metri între celălalt element receptor IR al GigaControl 450 și telecomanda dvs).


7 comentarii despre subiectul „"Prelungitor" pentru telecomandă”:
Anonim

E super chiar aveam nevoie de asa ceva si nu m-am gandit niciodata, Am un living foarte mare si o telecomanda care nu bate pana la televizor decat cu greu. Cu asta am rezolvat !!

Anonim

Oare o merge sa il folosesc sa opresc aerul conditionat sau televizorul in camera copiilor din alta camera? Cred ca da, asa e ?

cris

Sigur ca merge, daca e telecomanda la acel tv sau aer conditionat e cu leduri infrarosu si nu e vreo ciudatenie cu unde radio.

Anonim

am asa ceva de vreo 4-5 ani, insa pentru receivere satelit (un receiver la doua tv-uri, in camere diferite), nu am incercat si pe alte ir-uri...modelul nemtesc e cel mai bun...cele china nu rerecepteza bine, apar paraziti...pretul anuntat nu e mare...eu am dat peste 100 euro pe perechea de emitator-receptor...

Anonim

Da da, sunt misto. Am asa ceva si l folosesc la decodor cam din 2002

Anonim

varianta wirelless e pretentioasa, functioneaza la noroc.
instalam in schimb varianta cablu care in banda joasa C2, C3
http://www.superantena.es/moduladores-transmisores/982-extensor-infrarojosir-por-cable-coaxial-irrf-rfirteleves.html

functioneaza foarte bine

ROmanul

Stiam ca exista asa ceva. Ma gandeam sa folosesc asa ceva la receptorul digital de cablu. Anume acesta sa fie departe de tv conectat printr-un adaptor LAN-HDMI si invers. Numai ca pana sa-mi iau asa ceva, UPC a venit cu acele CI+ si n-a mai fost nevoie, ca am renuntat la receptorul acela digital si s-a rezolvat problema.

Cu alte cuvinte s-a adeverit vorba:
"Nu lasa pe maine ce poti face azi. Lasa pe poimaine ca se rezolva de la sine."

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile