Taxa de licenţă pentru multiplexuri de televiziune digitala terestră ar putea fi de cateva sute de mii de euro, a anuntat presedintele ANCOM, amintind ca in alte state taxa este si zero, dar că o astfel de decizie nu se putea lua si in Romania.
Valoarea taxei de licenţă pentru multiplexuri este una propusă, dar va trebui consultat si Ministerul de Finante, iar suma exactă va fi precizată intr-o Hotarare de Guvern.
După emiterea acestei Hotărari, Consiliul Consultativ va aproba caietul de sarcini pentru licitatia ce va fi organizată până cel mai tarziu pe 15 iunie 2014.
Presedintele ANCOM a precizat ca si CNA trebuie să prezinte modalitatea prin care furnizorii de conţinut pot opta pentru multiplex. Până la intrarea în vigoare a licenţelor, câştigătorii vor avea 1 an să-şi dezvolte reţeaua.
In prima faza, tranzitia la televiziunea digitală terestră va cuprinde opt oraşe: Constanţa, Bucureşti (cu două emiţătoare), Craiova, Galaţi, Arad, Braşov, Sibiu şi Iaşi.
Printre posturile private de televiziune interesate de tranzitia la televiziunea digitală terestră se află Naţional TV, Kanal D, Realitatea TV, Prima TV şi Antena 1.
SNR va primi unul dintre cele cinci multiplexuri, cu obligaţia de a retransmite TVR 1 şi TVR 2, dar şi unele posturi private care emit analogic terestru.
Transmisia analogică terestră a TVR 2 va înceta treptat pe regiuni, pe măsura ce transmisia în sistem digital este implementata, insa perioada dintre intreruperea transmisiei analogice a TVR 2 si reinceperea transmisiei digitale a TVR 2 nu trebuie sa depaseasca 20 zile calendaristice.
Cel târziu pe 17 iunie 2015 va înceta orice emisie analogică de televiziune terestră, dar pana atunci TVR1 va continua sa emita si în sistem analogic în banda VHF.
Update 4 iunie 2014: ANCOM va organiza joi, 5 iunie, începând cu ora 10.00, primele runde de licitaţie în vederea acordării celor cinci multiplexuri de televiziune digitală disponibile în România. La licitaţie sunt inscrise RCS & RDS S.A. şi Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. Detalii AICI.
Update 5 iunie 2014: Licitatia pentru licentele de televiziune digitala va continua vineri, 6 iunie, dupa ce joi, in urma a doua runde, cererea nu a mai depășit oferta in niciuna dintre categoriile de licente (multiplexuri), dar exista inca licente neadjudecate. Insă inițial cererea a depășit oferta, deci 100% au existat modificări in opțiunile de adjudecare. Ori RCS-RDS, ori SNR, ori ambii au renuntat la unul sau mai multe multiplexuri pe care doreau sa le adjudece.
"Se incheie astfel faza rundelor primare, iar licitatia va continua cu organizarea unei runde primare suplimentare in care participantii pot licita pentru multiplexurile ramase neadjudecate. Runda primara suplimentara va fi organizata vineri, 6 iunie, de la ora 10:00. La runda primara suplimentara pot participa ambii ofertanti, indiferent daca au obtinut sau nu multiplexuri in rundele anterioare", se arata intr-un comunicat al ANCOM.
Update 6 iunie 2014: În urma rundelor primare desfăşurate ieri şi a rundei primare suplimentare susţinute astăzi în cadrul licitaţiei pentru acordarea multiplexurilor de televiziune digitală, au fost determinaţi câştigătorii şi preţurile de bază pe care aceştia trebuie să le achite. Licitaţia continuă cu o rundă de alocare care va avea loc marţi, 10 iunie, de la ora 10.00. Detalii AICI.
Update 10 iunie 2014: SNR a câștigat 3 multiplexuri de televiziune digitală terestră. RCS-RDS nu a câștigat nici un multiplex ? Un comunicat Ancom aunta ca SNR a castigat 3 dintre cele 5 multiplexuri de televiziune digitala terestra in Romania. Nu este specificat exact că RCS-RDS nu a castigat niciunul, ci că SNR a castigat trei dintre acestea. Deci rămân doua multiplexuri despre care nu se stie exact daca au fost alocate RCS-RDS sau râmân deschise pentru noi licitatii. A renuntat RCS-RDS la licitatie ? In acest caz, care sunt oare motivele ? Nu mai dorește RCS-RDS să se implice in proiectul de televiziune digitală terestră din România ? Mai multe detalii gasiti AICI.
- Acasă
- Zvonuri
- Taxa de licență pentru emisia tv digitală terestră va fi de câteva sute de mii de euro ?
luni, 27 ianuarie 2014
Taxa de licență pentru emisia tv digitală terestră va fi de câteva sute de mii de euro ?
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
Pai normal ca o sa ceara un amar de bani pentru licente, ca doar nu lasa transmisia gratuita, asa mai toate televiziunile s-ar cupla la DVB-T si ce ar ramane de DIGI, DOLCE, FOCUS.. Tot o hotie, e si asta.
Ar trebui sa i.a exemplu la tarile din Vest, exemplu Spania, emite prin DVB-T peste 40 de posturi. Practic DIGITAL+ (emisie prin satelit) castiga doar prin canalele care transmit partidele de fotbal si canale de filme, in schimb totul moca si vreo 6 posturi in HD la liber prin DVB-T.
In Anglia este la fel. 40 de canale SD si 6 canale HD moca. DVB-T2 (Freeview HD)
O mare hoție. Suma ar fi trebuit să fie modică - iar cel ce câștigă licitația obligat să facă dovada că are resursele pentru a implementa la nivel național. Dar interese sunt mult mai mari în acest segment și acest colț uitat de EU unde cabliștii fac ce vor - poate o veni și vremea aia în care o să vedem FTA terestru 70% din canalele care sunt pe cablu... Dar la cum se mișcă lucrurile mă îndoiesc....
Perfecta dreptate ,Anonim 19:52 si Alexandru Toma.Toata treaba pleaca de la Asociatia Cablistilor din Romania ,trag de timp pina in ultima secunda ca sunt constienti ca le pleaca abonatii,vorba lui Toma va fi preturii foarte mari ,ca sa nusi permita ori si cine decit 3-4 programe tv,ca daca omul vede putine nu renunta la cabu sau dth ca nu are nu stiu eu ce programe,daca ar fi cele de baza sar muta multi pe dvb-t.Om trai si om vedea
La banii ăştia, mare minune să se înscrie careva.
Încă o dată hoţia şi corupţia îşi spun cuvîntul. Această situaţie este una normală la noi în ţară.
Succes competitorilor.
Nu sunt sume mari pentru televiziuni. Problema e alta : spectrul de frecvente e suficientl sa se transmita toate canalele romanesti. De ce nu se aproba10 muxuri nationale ( deci 10 frecvente, cu mai multe canale pe freventa )?
ANCOM a stabilit taxele de licenta pentru televiziunea digitala terestra pentru cele 5 multiplexuri.
Taxa va fi de 300.000 de euro....
da ,ceia ce spuneam pe acest blog sa adeverit, pretul foarte mare ca sa se transmita cit mai putine posturi tv. JOS MAFIA
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.