SES şi Eutelsat Communications au anunţat semnarea mai multor contracte, printre care o rezoluţie comună a procedurilor judiciare privind dreptul de a opera la poziţia orbitală 28,5 grade est, rezoluţie care cuprinde atât elemente comerciale, cât şi elemente de coordonare a frecvenţelor pe termen lung.
Primul contract pune capăt procedurii de arbitraj iniţiate între Eutelsat şi SES în luna octombrie 2012, conform regulilor Camerei de Comerţ Internaţionale (CCI) din Paris. Litigiul se referea la un drept de utilizare a spectrului de 500 MHz de la poziţia orbitală 28,5 grade est. Eutelsat a încetat operarea acestui spectru la data de 3 octombrie 2013, iar SES operează spectrul începând de la acea dată. Litigiul privind acest drept de utilizare a fost soluţionat, SES operează în continuare sateliţii din locaţia respectivă, iar Eutelsat comercializează independent o parte din capacitatea frecvenţelor disputate anterior.
În cadrul celui de-al doilea acord semnat între cele două companii, Eutelsat a contractat capacitate pe satelit pe termen lung pe flota de sateliţi SES de la poziţia orbitală 28,5 grade est. Eutelsat va comercializa deasupra Europei, pe flota SES, 125 MHz (opt transpondere) din cei 500 MHz disputaţi anterior. Tot pe flota SES, Eutelsat va comercializa şi cei 250 MHz (12 transpondere) care nu au fost supuşi procedurii judiciare. Cele 20 de transpondere vor fi operate pe trei noi sateliţi instalaţi de SES în vecinătatea 28,2/28,5 grade est – ASTRA 2F, ASTRA 2E şi ASTRA 2G – primii doi dintre ei au fost lansaţi şi sunt funcţionali, în timp ce al treilea urmează să fie lansat în cursul acestui an.
Al treilea contract dintre cele două companii se referă la coordonarea frecvenţelor tehnice conform regulilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UTI). Astfel, ambele părţi îşi vor optimiza utilizarea spectrului de la o serie de poziţii orbitale aflate deasupra Europei, Orientului Mijlociu şi Africii. Acesta confirmă şi clarifică în termeni tehnici nivelul acoperirii geografice şi al puterii de transmisie pentru frecvenţele de la aceste poziţii.
„Contractele cu Eutelsat creează un cadru sigur pentru operaţiunile de pe principalele pieţe de radiodifuziune şi date din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa”, a declarat Romain Bausch, Preşedinte şi CEO al SES. „Ele sunt avantajoase pentru întreaga industrie şi în special pentru clienţii şi utilizatorii finali, care beneficiază astfel de servicii satelitare optime. Prin aceste contracte, SES poate valorifica la maxim investiţiile în sateliţi şi flotă şi poate eficientiza operarea echipamentelor şi a spectrului de frecvenţe. Ne putem concentra pe comercializarea de capacitate pe satelit şi pe asigurarea unor servicii excelente clienţilor şi utilizatorilor din întreaga lume.”
Michel de Rosen, Preşedinte şi CEO al Eutelsat, a declarat: „Având ca principale obiective furnizarea unor servicii impecabile clienţilor şi optimizarea utilizării spectrului, Eutelsat şi SES au adoptat o abordare pragmatică şi de afaceri pentru a ajunge la un astfel de acord. Aceste contracte pe termen lung clarifică toate condiţiile privind operaţiunile fără interferenţe, astfel încât fiecare companie să îşi poată extinde activitatea comercială independent, într-un mediu competitiv. Eutelsat îşi propune să asigure servicii inovatoare din una dintre cele mai dinamice vecinătăţi de pe piaţa de radiodifuziune, iar acum îşi poate îmbunătăţi şi mai mult productivitatea resurselor de pe orbită şi viitoarele investiţii.”
Despre SES
SES este un important operator de sateliţi de talie mondială cu o flotă de 55 de sateliţi geostaţionari. Compania oferă servicii de comunicaţii prin satelit radiodifuzorilor, furnizorilor de conţinut şi servicii de internet, operatorilor de reţele mobile şi fixe, precum şi organizaţiilor comerciale şi guvernamentale din întreaga lume. SES înseamnă relaţii de afaceri de lungă durată, servicii de înaltă calitate şi excelenţă în industria de radiodifuziune. SES dispune de echipe regionale multiculturale în întreaga lume care colaborează strâns cu clienţii astfel încât să poată răspunde cerinţelor lor specifice privind serviciile şi lăţimea de bandă a sateliţilor. SES (NYSE Bursa de valori Euronext Paris şi Luxemburg: SESG) deţine participaţii în Ciel din Canada şi QuetzSat din Mexic, precum şi o participaţie strategică în compania de infrastructură pentru sateliţi O3b Networks, recent înfiinţată. Informaţii suplimentare despre SES sunt disponibile la adresa: www.ses.com
Despre Eutelsat Communications
Înfiinţată în 1977, Eutelsat Communications (Euronext Paris: ETL, cod ISIN: FR0010221234) este unul dintre cei mai importanţi şi mai experimentaţi operatori de sateliţi de comunicaţii din lume. Pe cei 34 de sateliţi, compania oferă capacitate unei baze de clienţi formate din radiodifuzori şi asociaţii de radiodifuziune, operatori de televiziune cu plată, furnizori de servicii video, de date şi internet, companii şi agenţii guvernamentale. Sateliţii Eutelsat asigură acoperire universală în Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Asia-Pacific şi Americi, facilitând stabilirea comunicaţiile video, de date, în bandă largă şi guvernamentale, indiferent de locul în care se află utilizatorul. Cu sediul social în Paris, cu reprezentanţe şi teleporturi în întreaga lume, Eutelsat înseamnă o forţă de lucru formată din 1.000 de bărbaţi şi femei din 32 de ţări care sunt specialişti în domeniile lor şi colaborează cu clienţii pentru a le oferi servicii de cea mai înaltă calitate. Pentru mai multe detalii despre Eutelsat, vă rugăm să accesaţi: www.eutelsat.com
Comunicat pus la dispoziție prin amabilitatea Grayling România.
- Acasă
- Stiri
- SES și EUTELSAT își soluționează litigiul și semnează o serie de contracte privind poziția orbitală de la 28,5 grade Est
marți, 4 februarie 2014
SES și EUTELSAT își soluționează litigiul și semnează o serie de contracte privind poziția orbitală de la 28,5 grade Est
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Pe 15 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va întâlni selecționata Kosovo în cadrul Ligii Națiunilor UEFA. Partida se va de...
-
Digi, operatorul de telecomunicații cunoscut pentru serviciile sale competitive, se pregătește să lanseze în curând serviciul de televiziune...
-
BBC Player, serviciul internațional de video la cerere (VOD) al BBC, își extinde semnificativ prezența în Europa de Sud și de Est prin lansa...
-
DIGI pregătește lansarea unui receptor media cu sistem de operare Android TV, produs de ZTE și denumit tehnic ZXV10 B866V2F sau ZXV10 B600, ...
-
Netflix a decis să mărească prețurile abonamentelor în România, astfel încât noii utilizatori vor plăti 5,99 euro pentru pachetul Basic (în ...
-
Pe 18 noiembrie 2024, echipa națională de fotbal a României va înfrunta selecționata Ciprului în cadrul Ligii Națiunilor UEFA, la doar trei ...
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.