CNA a prezentat public un comunicat, in atentia companiilor de servicii de televiziune prin cablu cărora le fusese aprobată grila, fără a avea inclusa televiziunea Digi 24 ( probabil vizate fiind in special Romtelecom si UPC):
În atenţia distribuitorilor de servicii de programe retransmise
Având în vedere sesizările primite de la societatea RCS&RDS SA privind distribuitorii de servicii de programe care nu au inclus în oferte canalul DIGI 24, pentru soluţionarea situaţiei, în funcţie de răspunsul de la Consiliul Concurenţei, solicitările de modificare a structurii ofertelor de programe retransmise aprobate vor fi rediscutate.
Menţionăm că, s-a solicitat punctul de vedere al Consiliului Concurenţei, în calitatea sa de autoritate în domeniul concurenţei, referitor la serviciul de programe DIGI 24 ce aparţine societăţii SC RCS&RDS SA şi care se află pe poziţia 13 în topul staţiilor de televiziune întocmit în vederea respectării principiului must carry.
Comunicatul CNA a fost prezentat după ce membri CNA Narcisa Iorga si Florin Gabrea au sesizat astazi Parlamentul Romaniei ( textul sesizarii il gasiti pe Reporter Virtual ) cu privire la existenta unei posibile aplicări eronate a legii must-carry in privinta televiziunii Digi Tv, detinută de RCS-RDS.
CNA aprobase anterior grilele UPC si Romtelecom, fara a include si televiziunea Digi24, aflata pe pozitia 13 in lista must-carry.
da sigur atunci de s-au modificat grilele ? Nu va fi digi24 la ...
Speri tu? S-a speriat CNA-ul. Se face dreptate, se aplică legea, lucrurile revin la normalitate. Poate. Daca reuseste Narcisa Iorga si Florin Gabrea. Oricum, au toata stima mea pentru ca au luat atitudine.
Foarte bine! Bravo celor 2 membri CNA.
Tot respectul celor doi menbri cna !!!
nu va fi
Nu va faceti iluzii ! UPC nu introduce in grila digi24 sau digi24HD , au spus-o de atatea ori , inclusiv in comunicate ! Nu vad cum poate sa-i oblige CNA-ul !
Adevarul este ca CNA-ul nu ar trebui sa aiba dreptul sa voteze daca se aplica legea sau nu. Daca in lege e clara o chestie atunci daca dau hotarari care incalca legea se cheama abuz in serviciu care e penala treaba adica puscarie ori amenda penala. Si apoi sa vezi despagubiri pe civil...
Pe de alta parte DIGI24 de ce e codat pe satelit? Chiar nu inteleg treaba asta. Au ei materiale cu drept de difuzare doar in Romania? Ca alta explicatie chiar nu gasesc.
Pe de alta parte maine poimaine RCS-RDS o sa scoata absolut toate celelalte canale si o sa lase doar canale Digi... Digi Sport 1... infinit, Digi World, Digi Caracal, Digi pe masa si pe tasu. La cate milioane de abonati au o sa intre toate digiurile in must-carry ca abonatii RCS-RDS nu vor mai avea la ce sa se uite decat variatii de digi.. Si atunci o sa oblige CNA sa bage toate canalele Digi pe ceilalti operatori? Asta asa ca scenariu extrem dar nu imposibil.
PS: Astia de la RCS-RDS ar fi in stare sa scoata toate canalele si sa ramana doar Digi-uri. Ca la ei contractul e pe numarul de canale nu pe grila. Asa ca baga nene ca sa iasa la numar... DIGI fara numar fara numar... hop... le-am dat idei..
In Anglia se poate. In grila tv terestru digital, Sky News este alaturi de BBC News , si este moca.
sunt si alte canale de stiri pe satelit care sunt codate nu doar Digi24.
@ROmanul: toti operatorii iti asigura prin contract un numar minim de canale nu o grila de programe ;) grila respectiva o pot modifica in functie de criteriile lor
@anonim 26 martie 22:33 legea e lege nu se discuta. trebuia aplicata de prima data. daca nu vor sanctiuni sau masuri drastice atunci il vor include in grila. daca nu gresesc parca cei de la Consiliul Concurentei si-au mai dat odata acordul ca nu e nicio problema cu introducerea Digi24 la alti operatori.
scuza ca astia de la Digi24 isi fac autoreclama si ca deaia ceilalti operatori nu-l baga in grila e praf in ochi.
Pentru Anonimul 27 martie 2014: Daca-ti dau contractul meu cu UPC in care am si grila il mananci? Si mai scrie negru pe alb: Daca se modifica grila atunci am dreptul oricand sa intrerup contractul fara penalitati. Nu stiu cum e cu astea noi dar mi-as sacrifica contractul asa de placerea sa te vad pe tine mancand hartie. Am avut RCS-RDS si nu ma duceam la UPC daca era la fel. Pariez ca esti fan RCS-RDS ca sa nu presupun mai multe.
"sunt si alte canale de stiri pe satelit care sunt codate nu doar Digi24."
M-ai terminat cu asta... Atunci sa nu mai aiba pretentii sa fie transmis de cablisti. De fapt vor sa aduca reclama lor fix pe ecranele clientilor altor companii de cablu. Ca daca doreau doar audienta simpla faceau canalul la liber pe satelit. Dar ei vor sa-si bage un fel de cal Troian in curtea altor operatori de cablu. Cu adevarat te suspectez de interesele legate de RCS-RDS. Si-am incheiat orice discutie din respect pentru acest site.
Moo, voi pierdeti esentialul: must-carry E LEGE SI TREBUIE APLICATA !
Nu se fac interpretari. Chiar daca Digi24 ar difuza NON-STOP reclama pentru RCS-RDS, trebuie bagat in grila, conform legii. NU E BUNA LEGISLATIA MUST-CARRY ? Atunci trebuie desfiintata sau modificata. Dar atata timp cat e in vigoare, trebuie APLICATA ! Nu conteaza ca se promoveaza aia de la RCS pe canalul lor Digi 24. Nu e specificata o astfel de exceptie in legea must-carry ! Si nu o putem inventa exceptia nici noi, nici CNA, nici Consiliul Concurentei ! Consiliul Concurentei trebuie sa dea o astfel de recomandare de MODIFICARE A LEGII AUDIOVIZUALULUI, in care sa interzica promovarea unui provider pe propriile canale tv, daca sunt incluse din lista must-carry ! Si apoi trebuie publicata modificarea in Monitorul Oficial ! Dar pana atunci, trebuie introdus in grila, ca altfel inseamna ca facem ceva pe legea din Romania !
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.