duminică, 13 aprilie 2014

20 milioane vizualizari pe Youtube: un preot susține slujba religioasă pe ritmuri muzicale moderne

Fiindca tot e duminică si se apropie Paștele, ar trebui sa scoatem in evidență un videoclip care a acumulat pe Youtube aproape 20 de milioane de vizualizari, ale celor care au apreciat dăruirea preotului în a face slujba și mai atractivă, aducând un suflu inedit ceremoniei căsătoriei.

Preotul irlandez Ray Kelly a decis sa înlocuiasca ritmurile muzicale clasice ale rugaciunii cu unele moderne, dând dovadă de o minte deschisă, metoda aplicată ajungand mult mai aproape de inimile participanților la slujbă. Dovada este reactia acestora de la finalul rugăciunii, urmată de ovații in piciore, dar și lacrimile de fericire din ochii miresei.

Preotul a schimbat versurile originale ale piesei Hallelujah, lansată de Leonard Cohen în 1984, pentru a fi mai adecvate pentru o nuntă: " Astăzi suntem împreună aici pentru a ajuta doi oameni să meargă pe noul lor drum".

Dincolo de opiniile conservatoare, probabil ar trebui ca gestul preotului sa fie exemplu pentru slujitorii bisericilor din întreaga lume. O religie ar trebui sa țină cont, pentru a-si trimite mesajul, si de timpurile actuale: probabil preotul consideră că nu poți propăvădui eficient concepte prin metode învechite si nici prin ritmuri muzicale ale rugăciunilor ( care cu siguranță la un moment dat, când au fost create, erau la rândul lor moderne ) care nu mai rezonează complet cu sufletul credincioșilor.


Un comentariu despre subiectul „20 milioane vizualizari pe Youtube: un preot susține slujba religioasă pe ritmuri muzicale moderne”:
andreea

foarte frumos !

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile