luni, 19 mai 2014

Antena 1 trece la format 16:9 ? Se lansează Antena HD ?

Antena 1, care a mai testat formatul 16:9 la meciurile naționalei de fotbal și la cele transmise din campionatul intern, va adopta acest raport al imaginii la inceputul lunii octombrie 2014, anunță Reporter Virtual ( link sursă AICI ), citând surse interne Intact, care mai precizeaza că trecerea va avea loc odata cu lansarea grilei de toamnă.

De asemenea, Intact efectuează de ceva timp teste pentru lansarea unui nou canal, respectiv Antena HD ( confirmarea tehnică a testelor si frecvența de test le găsiti AICI ).

Reporter Virtual a mai precizat că mai mulți cabliști au primit deja o informare în acest sens, iar Intact ar fi început distribuția de cartele pentru provideri. Antena HD ar urma să fie un canal independent, cu program diferit de Antena 1, dar care va prelua o mare parte a emisiunilor acestui post. „Emisiunea-vedetă” a Antena HD va fi „Romanian Idol”, producție pe care o pregătește pentru Antena 1 Mona Segall și care îl va avea ca vedetă, printre alții, pe Ștefan Bănică Jr. Adoptarea formatului HD până la lansarea acestui show este parte a înțelegerii dintre Intact și Mona Segall făcută la momentul transferului fostei producătoare de la PRO TV, mai anuntă Reporter Virtual.

UPDATE 2 noiembrie 2016: Trustul de presă Intact a anuntat ca toate televiziunile sale vor trece la HD din 28 noiembrie 2016. Detalii gasiti AICI.


12 comentarii despre subiectul „Antena 1 trece la format 16:9 ? Se lansează Antena HD ?”:
Anonim

Indiferent de calitatatea programelor toate posturile mari trebuie sa fie 16 9 si hd. In 2014 emisia trebuie sa fie de calitatea tehnica ireprosabila altfel degeaba sa vand pe piata televizoarele lcd sau led cu ecrane mari care sunt conectate cu surse audio video de calitate slaba.

Ps Hd nu afost dorinta a Monei Segall, de altfel Antena Group pregateste de mai multa vreme trecerea la format Hd. Pentru posturile mari nu este foarte usor, cand trebuie schimbate o gramada de aparate in mai multe sedii si asa mai departe....In curand vom avea si kanal D hd si probabil Prima Tv, care inca nu a fost relansata asa cum scrie piata....grila de primavara a fost doar o testare de programe si nimic mai mult....dar treaba e lunga si complexa acolo...

Anonim

Antena HD, va fii in grila digitala de cablu la RCS&RDS?

Anonim

In momentul de fata Antena Hd nu este in mustcarry....deci probabil nu va fii la RCS

Anonim

Consideram ca calitatea Antenelor in format SD in momentul de fata este jalnica!!!!! hd este binevenit

Anonim

Va fi ANTENA HD si ANTENA1 HD sau doar ANTENA HD.

Anonim

Antena 1 16:9 in SD si Antena HD in 16:9 HD.

Anonim

nu uitati un lucru esential :e dispus tov voiculescu sa bage adanc mana in buzunar sa treaca posturile lui in hd?poate el sa faca un efort financiar?daca intra la facultate(bulau,puscarie,racoare)ce o sa se intample cu grupul antena?sunt multe de spus!

Anonim

Kanal D a inceput sa emita in 16 9...astazi am vazut

Anonim

Kanal D emite 16:9 in teste de doua saptamani. Doar ca nu este retransmis deocamdata 16:9 si de catre operatorii tv cablu, care transmit Kanal D in continuare tot in format 4:3.

Anonim

Unele emisiuni si reclame sunt deja in 16:9 la Kanal D, deci asa este si retransmis

Anonim

nu totzi cetatzenii acestei tzari au tv-uri cu imagine reglabila////nu va grabitzi sa skimbatzi formatul inca////

Eugen

Să se grabească si cetățenii, să își cumpere "televizor cu imagine reglabila", că suntem in anul 2016, nu in anul 1996.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile