marți, 27 mai 2014

Portare număr telefon - Sfaturi de la ANCOM

Utilizatorii care doresc pastrarea numarului de telefon la schimbarea furnizorului de telefonie sunt sfatuiti sa fie atenti inclusiv la contractul pe care îl au cu furnizorul de la care pleaca, pentru a beneficia pe deplin de avantajele portabilitatii. Problemele întâlnite în procesul de portare constituie una dintre temele recurente în reclamatiile primite de ANCOM.


În momentul în care aleg sa îsi porteze numarul de telefon, utilizatorii completeaza o cerere de portare prin care solicita transferul numarului, cerere care se depune la furnizorul la care doresc sa se porteze. Odata cu depunerea cererii si acceptarea acesteia de catre noul furnizor (furnizor acceptor), contractul cu vechiul furnizor (furnizor donor) înceteaza automat, nefiind necesar vreun demers suplimentar din partea utilizatorilor.

De aceea, utilizatorii sunt sfatuiti sa verifice daca la data la care urmeaza sa se efectueze portarea a expirat perioada minima contractuala cu furnizorul pe care îl parasesc. În caz contrar, cel mai probabil vor trebui sa plateasca penalitati de reziliere anticipata a contractului, deoarece transferul numarului la un alt furnizor nu anuleaza datoriile fata de vechiul furnizor.
În plus, sesizarile primite de ANCOM arata ca exista cazuri în care utilizatorii solicita rezilierea contractului cu furnizorul donor înainte de initierea procesului de portare. Acest lucru este gresit, din aceasta cauza unii utilizatori ajungând în situatia neplacuta de a nu mai avea numarul activ în reteaua la care voiau sa renunte, ceea ce face imposibila realizarea portarii, numarul de telefon fiind în acest caz pierdut.

Utilizatorii au la dispozitie pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde pot afla reteaua oricarui numar de telefon din România, fie ca a fost sau nu portat. Site-ul ofera detalii cu privire la pasii care trebuie urmati pentru a porta un numar de telefon, raspunsuri la întrebari care apar frecvent în situatia portarii numerelor, dar si câteva sfaturi pentru a evita posibile probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare. Sfaturile sunt bazate pe situatiile reale semnalate ANCOM de utilizatori.

De la data lansarii serviciului de portabilitate a numerelor în România, 21 octombrie 2008, au fost portate peste 1.320.000 de numere de telefon, aproape 70% dintre acestea reprezentând numere de telefonie mobila.

Sectiunea InfoCentru din pagina de internet ANCOM pune la dispozitia utilizatorilor informații utile despre serviciile de comunicatii electronice (telefonie, internet si televiziune) si serviciile postale, pentru a-i sprijini în alegerea si folosirea acestor servicii. Informațiile se referaîn principal la încheierea contractelor, modalitatea de tarifare, calitatea serviciilor, deblocarea terminalelor sau serviciul de roaming. În plus, utilizatorii pot gasi aici ghiduri dedicate, pe teme precum fraudele prin telefon sau serviciile de acces la internet.


Un comentariu despre subiectul „Portare număr telefon - Sfaturi de la ANCOM”:
Anonim

Cel mai corect ar fi ca statutul numerelor de telefon sa fie acelasi cu al domeniilor de internet. In acest fel daca ai cumparat de exemplu de la ANCOM numarul sa poti sa-l portezi si sa faci ce vrei cu el. Asa m-am trezit ca romtelecomul de exemplu mi-a inversat pentru 2 zile pana au reparat problema numarul de telefon cu altcineva. Pai mi-a furat numarul... si culmea nu pot face nimic pentru ca nu pot dovedi ca sunt proprietar pe acel numar.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile