Comisia de licitaţie anunţă astăzi că ambele companii - RCS & RDS S.A. şi Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. - care au depus oferte în cadrul licitaţiei pentru multiplexurile de televiziune digitală se califică în etapa următoare. În urma analizei dosarelor de candidatură depuse de cele două companii, comisia de licitaţie a constatat îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare.
Până la data de 19 mai 2014 pot fi depuse contestaţii la decizia comisiei de calificare a candidaturilor, iar până la data de 22 mai 2014 comisia va anunţa organizarea rundelor de licitaţie, în cazul în care cererea va depăşi oferta.
În cadrul licitaţiei sunt disponibile 5 multiplexuri, patru în UHF şi unul în VHF, în standard DVB-T2. Prin intermediul primului multiplex în UHF (MUX 1) se vor transmite „free to air”, în condiţii transparente, concurenţiale şi nediscriminatorii, posturile publice şi private de televiziune care se transmit în prezent în sistem analogic terestru, în conformitate cu prevederile Legii audiovizualului.
De asemenea, potrivit Strategiei elaborate de către Ministerul Societăţii Informaţionale, acest multiplex va trebui să asigure o acoperire în recepţie fixă de 90% din populaţie şi 80% din teritoriu până la 31 decembrie 2016, fiind singurul multiplex din cele 5 disponibile care are astfel de obligaţii de acoperire. Pentru celelalte multiplexuri (MUX 2, MUX 3, MUX 4 şi MUX 5), operatorii vor avea obligaţia ca până la 1 mai 2017 să aibă în funcţiune cel puţin 36 de emiţătoare pentru fiecare dintre reţelele corespunzătoare acestor multiplexuri, instalate câte unul în fiecare zonă de alocare.
Toate licenţele vor fi acordate pentru o perioadă de 10 ani, acestea urmând să intre în vigoare începând cu 17 iunie 2015. Câştigătorii vor avea obligaţia de a achita taxa de licenţă rezultată în urma licitaţiei în cel mult 90 de zile calendaristice de la data anunţării rezultatelor procedurilor de selecţie.
În România, procesul de tranziţie de la emisia analogică terestră de televiziune la emisia digitală terestră trebuie să se încheie până la data de 17 iunie 2015, conform Acordului Geneva 2006 semnat de România şi Strategiei adoptate de Guvern. La data de 17 iunie 2015, orice transmisie analogică terestră va înceta, aceasta fiind înlocuită cu transmisia digitală terestră a programelor de televiziune şi servicii multimedia suplimentare.
Update 4 iunie 2014: ANCOM va organiza joi, 5 iunie, începând cu ora 10.00, primele runde de licitaţie în vederea acordării celor cinci multiplexuri de televiziune digitală disponibile în România. La licitaţie sunt inscrise RCS & RDS S.A. şi Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. Detalii AICI.
Update 5 iunie 2014: Licitatia pentru licentele de televiziune digitala va continua vineri, 6 iunie, dupa ce joi, in urma a doua runde, cererea nu a mai depășit oferta in niciuna dintre categoriile de licente (multiplexuri), dar exista inca licente neadjudecate. Insă inițial cererea a depășit oferta, deci 100% au existat modificări in opțiunile de adjudecare. Ori RCS-RDS, ori SNR, ori ambii au renuntat la unul sau mai multe multiplexuri pe care doreau sa le adjudece.
"Se incheie astfel faza rundelor primare, iar licitatia va continua cu organizarea unei runde primare suplimentare in care participantii pot licita pentru multiplexurile ramase neadjudecate. Runda primara suplimentara va fi organizata vineri, 6 iunie, de la ora 10:00. La runda primara suplimentara pot participa ambii ofertanti, indiferent daca au obtinut sau nu multiplexuri in rundele anterioare", se arata intr-un comunicat al ANCOM.
Update 6 iunie 2014: În urma rundelor primare desfăşurate ieri şi a rundei primare suplimentare susţinute astăzi în cadrul licitaţiei pentru acordarea multiplexurilor de televiziune digitală, au fost determinaţi câştigătorii şi preţurile de bază pe care aceştia trebuie să le achite. Licitaţia continuă cu o rundă de alocare care va avea loc marţi, 10 iunie, de la ora 10.00. Detalii AICI.
Update 10 iunie 2014: Un comunicat ANCOM anunta ca SNR a castigat 3 dintre cele 5 multiplexuri de televiziune digitala terestra in Romania. Nu este specificat expres in comunicat că RCS-RDS nu a castigat niciunul, ci că SNR a castigat trei dintre acestea. Insa presedintele ANCOM confirma ca RCS-RDS nu a adjudecat nici un multiplex. A renuntat RCS-RDS la licitatie ? In acest caz, care sunt oare motivele ? Nu mai dorește RCS-RDS să se implice in proiectul de televiziune digitală terestră din România ? Mai multe detalii gasiti AICI.
- Acasă
- Stiri
- RCS-RDS și SNR s-au calificat pentru licitația multiplexurilor DVB-T2 ( televiziune digitală terestră )
joi, 15 mai 2014
RCS-RDS și SNR s-au calificat pentru licitația multiplexurilor DVB-T2 ( televiziune digitală terestră )
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Pe platforma de streaming românească Prima Play a apărut un nou canal, Nostalgia TV. Este un post tv cu filme clasice, inclusiv europene.
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au fost acordate licențe audiovizuale pentru două noi canale de...
-
O nouă schimbare în grila de programe DIGI TV a adus canalul Film Mania în oferta televiziunii digitale prin cablu. Canalul este acum dispon...
-
HD Satelit organizează un concurs cu un premiu de top: Amiko Viper 4K! Postezi ceva în Grupul Oficial HD Satelit , aduni vizualizări și… gat...
-
Orange vine cu o surpriză plăcută pentru iubitorii de filme și seriale: toate canalele de filme HBO și Cinemax pot fi urmărite gratuit prin ...
-
După o așteptare considerabilă, Digi a adus în Spania serviciul său de televiziune sub numele Digi TV, marcând un pas important în extindere...
-
După finalizarea testelor de performanță și validare tehnică, SES a anunțat că satelitul ASTRA 1P (cel mai avansat din portofoliul său, ce v...
Toate bune si frumoase.Pacat ca nu au mai candidate firmele din Austria si Franta , cum s-a intimplat in prima licitatie din 2010, care s-a anulat la presiunea cablistilor care sponsorizeaza toate partidele politice. Noroc cu ultimatumul DAT de UE ,ca altfel ne apuca 2030.
bine spusei Anonim,MAFIE e la Asociatia Cablistilor din Romania,unde sau dat bani grei pentru ingreunarea DVB-T,inca o data Bravo Anonim
sunt de acord cu Anonim(15 MAI 19:40),Bravo !!!
Jos Mafia ...
Si daca spui tu Jos Mafia, atunci mafia te asculta si se da jos ? :-)))) Ce copii comentati bre pe aici?.... Vrei jos mafia ? Data viitoare voteaza mai inteligent, de exemplu voteaza candidati independenti, ca sunt mai mari sanse sa nu vina smecherii organizati la putere. Dar ce va invat eu pe voi astea, voi stiti deja, votati in cunostiinta de cauza de 20 de ani.... si ne este bine.... asa ca urlati in continuare Jos mafia, ca se rezolva toate de la sine. :-)))
Indifferent de orinduirea politica in Romania, politicienii nu iubesc televiziunea terestra. Comunistii au facut din Romania ultima Tara din Europa care a introdus televiziunea color in 1983 fata de celelalte tari comuniste gen Bulgaria sau Polonia care aveau televiziune color in 1973.Au venit capitalistii la putere si uite ca tot ultimii introducem televiziunea digital a terestra. Ura!
Pai NU IUBESC ca au actiunii la anumite firme.
la giurgiu vad 11 programe dvbt perfect....bulgareeeeeeeeeeeeeeeeeeee rusint boc..tu ai aminat ......
poti scrie ce vrei ca tot nu-I intereseaza .... INCA ..... din pacate +
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.