vineri, 4 iulie 2014

Digi Sport va transmite BRD Bucharest Open, primul turneu WTA organizat în România

Digi Sport va transmite în direct BRD Bucharest Open, primul turneu WTA organizat în România, care se va desfășura în perioada 7 – 13 iulie, la Arenele BNR din București, anunță compania RCS-RDS.

Digi Sport 2 va transmite meciurile de tenis care se vor desfăşura de luni până sâmbătă şi la Digi Sport 1 va putea fi urmărită finala. Luni, 7 iulie, competiţia va începe la ora 16:30, iar de marţi până sâmbătă, la ora 15:00. Finala turneului se va desfăşura duminică, 13 iulie, începând cu ora 17:30.

Emisiunea “Aşii tenisului”, moderată de George Dobre, va avea ediţii speciale şi va fi transmisă în direct de la Arenele BNR, după terminarea meciurilor. George Dobre va avea ca invitaţi personalităţi din lumea tenisului, dar şi interviuri cu jucătoarele de tenis.

La turneul de la Bucureşti vor participa 32 dintre cele mai importante nume ale tenisului feminin mondial. Capul de afiş al competiţiei din Capitală va fi Simona Halep, cea mai bună jucătoare română a momentului, ocupanta locului 3 în ierarhia circuitului profesionist WTA.

Pe lista jucătoarelor invitate la Bucureşti se numără italiencele Roberta Vinci (20 WTA) şi Karin Knapp (49), cehoaicele Klara Koukalova (30) şi Petra Cetkovska (59), germanca Annika Beck (51), slovaca Anna Schmiedlova (56), slovena Polona Hercog (62), americanca Vania King (65).

În cadrul turneului vor fi puse în joc premii în valoare de 250.000 de dolari, iar marea câştigătoare va primi 280 de puncte WTA.

6 românce vor participa la BRD Bucharest Open: Simona Halep, Monica Niculescu, Irina Begu, Alexandra Cadanţu, plus două beneficiare de wild card: Alexandra Dulgheru şi Andreea Mitu.

Meciurile vor fi comentate de Radu Abramescu, Ionuţ Angheluţă, Silviu Zancu, Cristian Mîndru, Adrian Cruciat, Dan Ştefănescu şi Andrei Pavel.

De asemenea, turneul poate fi urmărit şi online, pe digisport.ro şi m.digisport.ro.


9 comentarii despre subiectul „Digi Sport va transmite BRD Bucharest Open, primul turneu WTA organizat în România”:
Andrei

E foarte bine ca transmit acest eveniment dar daca ar transmite si Liga 1 de fotbal ar fi ideal.

Unknown

De ce ar fi ideal, Andrei?! Ca sa nu poata avea tot romanul acces la liga l?! Digi sport are cei mai prosti comentatori din tara! Sper sa piarda si liga bbva si sa o ia eurosport sau dolce sport ;)

Anonim

Lasa Emilian, ca stiu eu ca esti fan sau client Romtelecom... :-) Fiecare ar trebui sa isi vada de firma lui si toti de subiectul topicului, care nu are nicio legatura cu Romtelecom.

Unknown

?! Intr-adevar sunt client romtelecom, in nici un caz fan. Dar crezi ca Gradinescu (dolce) se compara cu Dobre (digi) sau Cosmescu (dolce) cu Soco (digi)?!

Anonim

Nu o sa piardă Liga spaniola cu siguranță, dar ar putea sa nu mai dea celor de la Romtelecom Serie A si Ligue 1 pentru ca sunt achiziționate de Rds si pt o anumita suma le permite si lor sa transmită meciuri. Toate astea fiindcă aveau prea mult conținut sportiv achiziționat. Fara Liga 1, BPL si F1 sar putea sa-si schimbe strategia fata de Romtelecom.

Andrei

Emilian eu sunt client Digi Tv Satelit si UPC si as prefera Liga 1 la Digi pt ca nu imi prea convine ideea de a da 10 lei in plus doar pentru Liga 1.

Anonim

Anonim dupa paraea mea mai bine renunta la liga 1 si la anu digisport va lua din nou campionatul spaniei si a frantei si pest 2 ani al angliei eu zic dupa parea mea e mai bine sa vedem pe digisport campionatul angliei a frantei a italiei si poate campionatul din Brazilia ar fii mult mai bine decat liga 1

Anonim

Emilian, am spus sau, adica ori una, ori alta. Asa ca am avut dreptate, findca s-a adeverit ca esti client Romtelecom. In alt doilea rand, eu spuneam ca esti offtopic, aici se discuta despre RCS, nu Romtelecom. Ar trebui pusi moderatori pe siteul asta, ca deja sunt prea multe comentarii. Nu ma intereseaza sa ma uit la sport, de nici un fel, cu exceptia finalei Campionatului Mondial de Fotbal si cu exceptia rarelor cazuri cand echipa nationala de fotbal joaca in Campionatul European de Fotbal sau in Campionatul Mondial. Meciurile acestea oricum le difuzeaza in general TVR. Asa ca in rest, din partea mea, pot sa inchida toate televiziunile din nișa sportivă.

Anonim

nu au exclusivitate pentru ligue 1 si serie digi pt sezonul urmator..au dat la tv promo-uri si nu au zis ca e si in "exclusivitate:"

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile