miercuri, 2 iulie 2014

Grupul media RTL și Ungaria se vor judeca în instanța de la Haga

Grupul media RTL a anunțat că va contesta la Curtea Internațională de Justiție de la Haga controversata lege fiscală din Ungaria.

Vorbind la postul de radio Klubrádió, Andreas Rudas ( VP al Departamentului de Operațiuni regionale și dezvoltare a afacerilor din CEE și Asia, RTL Group ) a precizat că un proces este inevitabil, chiar dacă aceasta implică o bătălie juridică dură.

Deși RTL și în special filiala sa RTL Klub, radiodifuzorul lider în Ungaria, au susținut cele mai vehemente proteste împotriva acestei noi legi, TV2, al doilea cel mai mare radiodifuzor din Ungaria, este de asemenea puternic afectat.

CEO-ul TV2 ( Zsolt Simon ) a declarat că deși TV2 este scutit de impozit pe publicitate în acest an, din cauza unor importante pierderi financiare acumulate în ultimii ani, va fi puternic afectat în viitor de noile impozite.

Începând cu anul viitor, TV2 ar putea intra în categoria de impozit de 40%, ceea ce ar insemna ca va trebui să plătească până la 9.660.000 euro pe an.

Noua lege propusă a fost criticată și de către Asociația maghiară de publicitate (HAA), care a precizat de asemenea ca impozitul amintit ar putea avea efecte catastrofale asupra industriei tv, in care cifra de afaceri este relativ similară cu încasările din publicitate, ce sunt obiectul exorbitantei taxe.


2 comentarii despre subiectul „Grupul media RTL și Ungaria se vor judeca în instanța de la Haga”:
Anonim

Foarte bine, uite o companie care se lupta pentru drepturi si nu accepta sa fie calcata in picioare de guverne.

Anonim

O taxa noua si atit de mare nu este binevenita, dar profitul pe care o are RTL este urias si considerand ca foarte putin din profitul este reinvestit in productia locala si funtionarea statie mi se pare destul de greu sa castige la Haga. Statul Ungar are dreptul sa aplice taxarea pe care o doreste daca respecta normativa fiscala, constitutia si daca nu exista scutire exceptionale in determinate domenii de activitate. Deci ca fiecare gerup privat poate sa aleaga daca ramane sau nu. Problema o are statul ungar care pierde din credibilitatea fata de investitori straini care cu siguranta ar putea ocoli Ungaria sau s-ar putea retrage in viitor...

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile