sâmbătă, 12 iulie 2014

Interviu cu Sergiu Biriş, fondatorul firmei vândute cu 500 milioane dolari către Facebook

Sergiu Biriş de la Trilulilu, Zonga şi fondator al LiveRail, firma care a fost vândută cu 500 milioane dolari către Facebook ( cel mai valoros exit din istorie in domeniul tehnologiei din Romania ), a oferit un intervu pentru Adevarul Live, in care explica extraodrinara performanta, dar si faptul ca va rămâne la conducerea Trilulilu şi Zonga, iar viitorul pentru el este in domeniul mobil.

”Banii mulți la început înseamnă relaxare și dispariția motivației de a face ceva. În primul rând, trebuie să te desprinzi de un loc de muncă și să faci primul pas. În al doilea rând, trebuie să uiți de faptul că la început ai nevoie foarte mulți bani. Nu e așa. Ai nevoie de oameni foarte buni, dispuși să se implice. Cred foarte mult în ideea asta, în care fiecare membru are o parte din business. După ce dezvolți ceva și începe să funcționeze și poți să arăți că ai o bază, că ai făcut cinci oameni să plătească un euro, te duci să prezinți produsul către investitori. O idee simplă nu valorează foarte mult, o idee pusă în practică poate să aibă valoare. Și dacă dai greș, nu contează, mergi mai departe!”, a spus Sergiu Biriş, atunci cand a fost intrebat despre sfaturi pe care le-ar putea da altor dezvoltatori in domeniu.

Adevarul: De ce nu ai plecat în Silicon Valley?
Sergiu Biriş: Nu am simțit niciodată că e nevoie și nici nu am fost vreodată atras de ideea de a pleca în altă țară. Văd foarte multe oportunități în România și văd foarte multe oportunități pentru business-uri globale care pot pleca din România.

Adevarul: De ce nu ai plecat din Cluj?
Sergiu Biriş: Am creat o echipă foarte bună aici. Fiind un centru universitar, avem printre cei mai buni programatori din țară. Oamenii care au contribuit la aceste două business-uri m-au ținut aici. Așa cum ziceam, poți să rezolvi foarte multe lucruri prin două-trei întâlniri față în față și restul se pot face prin telefon și email.

Adevarul: Vei mai fonda o companie cu banii de la Facebook?
Sergiu Biriş: În decursul timpului, am mai avut discuții cu diverși antreprenori care au idei de produs. Sunt foarte deschis în zona asta, cât timpul îmi permite. Cred în business-urile care crează un produs care se vinde singur, care nu are nevoie de foarte multă promovare. Mă voi implica în astfel de proiecte. Cea mai interesantă mi se pare zona de mobile.

Adevarul:Te gândești la un exit pentru Zonga sau Trilulilu?
Sergiu Biriş:Nu mă gândesc tot timpul că vreau să vând businessul. În ultima vreme am văzut foarte multe companii interesante să investească. Avem deschidere spre zona, dar nu e ceva ce ne dorim noi în mod adaptiv. La urma urmei, scopul este să dezvoltăm aceste business-uri și să le facem să-și împlinească potențialul maxim. Sperăm să facem Zonga singura aplicație de muzică de care utilizatorii au nevoie. Dorim să extindem Zonga la nivel internațional. Avem prezență în Spania și explorăm direcțiile și în alte țări. La urma urmei, cred că România va fi o piață de test și Zonga va deveni un produs internațional. Cred că exită mult potențial, mai ales dacă te gândești că în Europa de Est mai există două sau trei produse. În plus, noi fiind o echipă mică, avem o flexibilitate foarte mare și putem dezvolta mai rapid. Ne gândim să fie o inițiativă de genul white label, adică să avem, în alte țări, produse sub alt brand, powered by Zonga. Partenerii ne susțin și vor să facă din Zonga un succes story. Prin parteneriatul cu Vodafone le oferim clienților trei luni gratuite, trafic gratuit și un preț mai mic. Singur, e mult mai greu. Nu poți să oferi traficul gratuit de pe mobil și românii sunt foarte conștienți de cât trafic consumă. Serviciul poate funcționa și singur, dar ai nevoie de investiții foarte mari în publicitate și poate fi un drum mult mai lung pentru a intra pe piață. Sunt foarte mulțumit de evoluția Zonga. Mi-aș fi dorit totuși un impact mult mai mare pe piață și mi-am dat seama cât de mult trebuie lucrat pentru a educa publicul. Apărând câțiva competitori - va mai veni unul internațional anul viitor - ajută la dezvoltarea pieței.

Adevarul: Cum ați făcut utilizatorii să plătească pentru muzică?
Sergiu Biriş: Încă nu pot să spun că sunt total mulțumit de cât de mare impact am avut, dar sunt mulțumit de faptul că trendul este ascendent și vedem, de la lună la lună, îmbunătățiri. Sunt oameni dispuși să plătească pentru conținut, însă e nevoie de educarea pieței. Pe zona de muzică avem un mare noroc, spre deosebire de zona de film. Există case de discuri cu prezență în România și acestea se ocupă de ce se întâmplă pe piață. Din punctul ăsta de vedere, lucrurile nu scapă atât de mult de sub control ca la filme. Trebuie să îndreptăm oamenii spre acest mod de consum și de creșterea awareness-ului.

Adevarul: Există un viitor pentru video-on-demand și Trilulilu?
Sergiu Biriş: Există potențial. Eu mi-am dorit să lansăm un astfel de program, dar costurile sunt extraordinar de mari pentru a aduce un astfel de produs în România. România e o țară a blockbusterelor - asta se observă la cinema - iar astea sunt foarte scumpe. Există și o fereastră de timp în care nu poți să livrezi și astfel de conținut. În plus, prețul cu care vii pe piață ar putea fi prohibitiv. Nu știu dacă românii sunt gata să plătească 15 euro pe lună pentru o astfel de platformă. Dar există potențial, iar câteva site-uri pirat au arătat acest lucru.


Adevarul: Ce show-uri vor fi pe Trilulilu?
Sergiu Biriş: Ne uităm în zona de cooking, în zona de parenting... asta testăm momentan. Avem interes din partea advertisingului și niște persoane foarte drăguțe care vor prezenta astfel de show-uri. Dacă cele două idei vor funcționa, vom merge și în alte direcții. Show-urile sunt produse chiar de noi, vom contribui la aboslut tot - branding, producție, concept.

Adevarul: Care sunt planurile de monetizare pe Trilulilu?
Sergiu Biriş: Ne concentrăm pe partea de advertising și încercăm să aducem niște proiecte speciale pe partea de conținut. Lucrăm la două concepte de show-uri pe care să le aducem pe piață. Am mai încercat asta acum vreo trei sau patru ani, dar atunci eram un pic în fața pieței. Acum că a venit Youtube și a arătat că acest model poate să funcționeze, am zis să mai încercăm și noi. Pe zona de mobile putem aduce formate mai inovatoare.

Adevarul: Mai aveți timp să inovați din acest punct de vedere, mai ales că de aproximativ doi ani toată lumea vorbește despre mobile-first?
Sergiu Biriş: Nu plecăm de la 0, avem 600 de mii de utilizatori unici pe lună. E o creștere puternică. Cred că putem face foarte multe pe zona de mobile. Am arătat asta și cu Zonga. Pe Zonga, 60% din ascultări se fac de pe mobil sau tabletă. În momentul de față, pe partea de Web, Trilulilu a scăzut pe partea de trafic foarte puțin, dar a crescut traficul pe partea de mobile, de pe smartphone-uri și tablete. Cred că asta e zona de viitor și cred că putem aduce inovații și crește într-un mod în care nu putem crește pe Web. S-a schimbat modul de consum al conținutului și cred că zona de mobile e viitorul și trebuie să ne concentrăm pe mobile-first.

Adevarul: Trilulilu e un produs românesc de tradiție. Ce posibilități de inovare există în aceeași zonă?
Sergiu Biriş:Planul local e secretul. Încercăm să abordăm altfel de direcție decât Youtube. În zona de flexibilitate avem un avantaj, pentru că putem fi mai rapizi în crearea de conținut special pentru advertiseri. De asemenea, urmează să ne lansăm aplicațiile pentru iOS și Android. Avem o altfel de comunitate decât Youtube, o comunitate care interacționează altfel. Sunt zone în care ne putem dezvolta fără să ne uităm peste umăr că e Youtube în spatele nostru”, a explicat Biriș.

Adevarul: Poți lupta cu un gigant ca Youtube, să oferi calitate, dar și profit?
Sergiu Biriş: Poți să crești pe această piață. Intrarea Youtube în România pentru noi a fost benefică pentru că un gigant ca Google aduce și o doză mare de educare a publicului în ceea ce privește conținutul video și reclama video. Asta înseamnă că a crescut foarte mult zona de monetizare video.

Adevarul:Știați că LiveRail va deveni mare?
Sergiu Biriş:Am avut o implicare foarte mică în ultimii ani. Totuși, ca trend a fost absolut vizibil că viitorul stă în publicitate video și conținut video. Am văzut că se dezvoltă foarte mult zona de conținut creat de utilizatori și aceasta poate fi monetizată. Apar tot mai multe show-uri, tot mai multe canale. E o zonă în continuă expansiune. Advertisingul video era foarte la început. Inițial, bugetele de publicitate mergeau către bannere și reclame clasice. În timp, zona de video s-a dezvoltat mult mai tare și putem vedea că tot mai multe bugete merg spre zona asta, e o zonă foarte fierbinte”.

Adevarul: Ce a adus Live Rail de a ajuns o miză pentru Facebook?
Sergiu Biriş: Compania a fost fondată încă de când Youtube experimenta cu reclamele pentru video. LiveRail și-a propus să creeze o tehnologie prin care publisherii să poată introduce foarte rapid reclame pe conținutul lor video. La momentul acela nu exista o astfel de tehnologie, era un pionier pe această piață. În timp, echipa s-a adapatat și și-a îmbunătățit atât tehnologia, cât și modelul de business, bătându-se direct la număr de afișări cu Google, sau alți giganți. Este un sentiment incredibil să vinzi compania către Facebook. Mă bucur foarte tare pentru această realizare. Mă bucur și pentru Andrei Dunca și echipa lui. Ei au fost mai implicați la nivel operațional în acest business. Eu un sentiment incredibil.

Interviul video in puteti viziona in format video pe Adevarul Live, dand click AICI.


Niciun comentariu despre subiectul „Interviu cu Sergiu Biriş, fondatorul firmei vândute cu 500 milioane dolari către Facebook”:

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile