joi, 28 august 2014

Peste un sfert din totalul canalelor HD difuzate prin satelit sunt transmise de către SES

Peste un sfert din totalul canalelor HD difuzate prin satelit sunt transmise de către SES, lider global in transmisiile HD prin satelit, anunță compania într-un comunicat remis HD Satelit.

SES transmite la nivel mondial, prin intermediul flotei sale de 54 de sateliți, aproape 6.500 de canale TV, inclusiv peste 1.800 canale în High Definition, ceea ce reprezinta peste 28% din totalul de canale pe care le difuzează în întreaga lume. În ultimii trei ani, numărul total de canale tv difuzate prin intermediul SES a crescut cu aproape 25%. La nivel global există peste 6900 canale HD transmise prin intermediul sateliților, iar SES asigură transmisia pentru mai mult de un sfert dintre acestea.

SES este lider în transmisia de televiziuni HD prin satelit, cu o creștere, în ultimii 4 ani, cu peste 50% a numărului de canale HD difuzate prin sateliții săi.

De unde provin aceste statistici ?

În Europa, SES transmite aproape 2.500 de canale TV prin intermediul flotei sale de sateliti, dintre care 512 sunt în difuzate în rezoluție de înaltă definiție. În timp ce în Europa compania SES asigură transmisia unei cincimi din toate canalele HD, în America de Nord acest procent este mult mai mare (mai mult de două treimi).

Peste 37.000 de canale de televiziune sunt difuzate prin sateliti la nivel mondial, iar 17% dintre acestea sunt transmise prin sateliții SES.

Potrivit Raportului Global Satellite TV Forecasts al Digital TV Research Ltd., la nivel mondial mai mult de un sfert din gospodăriile ce dețin cel puțin un televizor vor avea un sistem de recepție tv prin satelit, până în anul 2020.

Incluzând telespectatorii care receptionează canale transmise necriptat prin satelit ( FTA ), dar și pe cei care sunt abonați la televiziune cu plată prin satelit ( DTH), rezultă un total de 439 de milioane de gospodării care vor beneficia direct de semnal prin satelit, până în 2020.

Veniturile din televiziuna prin satelit vor ajunge la 99.9 miliarde dolari în anul 2020, comparativ cu 87.8 miliarde dolari în anul 2013 și cu 69.3 miliarde dolari în anul 2010, potrivit raportului.

Mai multe detalii despre SES găsiți AICI. Comunicat remis prin bunăvoința Grayling România.


Un comentariu despre subiectul „Peste un sfert din totalul canalelor HD difuzate prin satelit sunt transmise de către SES”:
Anonim

Este cel mai puternic provider,are cea mai mare flota de sateliti din jurul pamantului.Este normal sa urce pe satelit cele mai multe programe HD

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore. Dacă ai întrebări ce nu au legătură cu acest subiect, te invităm să le adresezi în Grupul Oficial HD Satelit.

Top 10 articole în ultimele 7 zile