1 august 2014, ora 15:00 - Romtelecom a întrerupt negocierile pentru preluarea meciurilor din Liga 1 de fotbal cu firma Intel Sky Broadcast (ISB) din Malta, pe fondul neînţelegerilor dintre cele două părţi legate de tarife şi de modelul de business propus de compania care a cumpărat pe cinci ani drepturile de difuzare de la LPF, au declarat pentru ZF surse de pe piaţa locală de comunicaţii.
Ieri, Romtelecom a oprit difuzarea canalelor Look Tv si Look Plus pe platformele Romtelecom DTH, Romtelecom tv prin protocol IP si Nextgen.
Tot ieri, Ovidiu Uscat, administratorul Transilvania Look SA, contactat de ProSport pentru a lămuri situaţia celor două posturi scoase din grila celor de la Romtelecom, s-a declarat surprins de decizie si a precizat exact contrariul anuntului Romtelecom: "Sunt la fel de uimit ca şi dumneavoastră. Negocierile cu ei se încheiaseră. Am aflat şi eu din presă că cei de la Romtelecom nu mai transmit Look Plus şi Look TV. Ba mai mult, noi ne-am dat acordul ca ei să retransmită meciurile de pe 15 iulie. Aveau doar de semnat directorii" , a spus acesta.
„Romtelecom a pus capăt discuţiilor cu ISB în condiţiile în care operatorul nu a fost de acord cu modelul de business propus şi nici cu tarifele solicitate. Operatorul a solicitat clarificări legate de modelul de business care însă nu au fost furnizate. Negociatorii Romtelecom au transmis miercuri-seară echipei ISB că întrerup discuţiile“, au precizat pentru ZF surse de pe piaţa de comunicaţii.
Contactaţi de ZF, oficialii Romtelecom au precizat doar că nu au ajuns la o înţelegere cu ISB, fără a oferi detalii: „Până în acest moment Romtelecom şi ISB nu au ajuns la un acord privind retransmiterea canalelor Look TV şi Transilvania Live (Look Plus)“.
După ce în ultimii ani Liga Profesionistă de Fotbal a vândut drepturile de difuzare direct către operatorii de servicii TV (RCS&RDS şi Romtelecom), acum modelul de business adoptat a fost unul diferit, respectiv vânzarea către o companie care nu oferea servicii TV cu plata (Intel Sky Broadcast), dar care a garantat plata unei anumite sume pe sezon, respectiv 28,5 milioane de euro.
Până acum însă ISB a semnat contracte de difuzare a meciurilor doar cu UPC ( care are aproximativ 1,2 milioane clienţi), cu operatori mai mici de cablu (cum este Ines) şi cu platforma online Seenow - utilizatorii acestor companii având acces la toate meciurile dacă plătesc un tarif suplimentar, care este de circa 10 lei pe lună.
Acum meciurile sunt transmise de posturile Look TV şi Look TV Plus, care pot fi preluate de cablişti şi de operatorii de TV prin satelit sau care oferă conţinut online doar după semnarea unui acord contracost de distribuţie. În discuţii pentru preluarea meciurilor se află şi Orange, care oferă servicii TV online şi printr-o platformă de satelit (DTH), dar compania are momentan mai puţin de 100.000 de abonaţi pentru DTH, conform informaţiilor de pe piaţă, mai anunta ZF.
Update 1 august 2014, ora 21:00 - Nikolai Beckers, CEO Romtelecom, a răspuns întrebărilor Fanatik.ro:
Fanatik.ro: Domnule Beckers, lumea este iritată că nu mai vede Liga 1 la Dolce şi Romtelecom. Au apărut deja fel şi fel de informaţii în presă, că nu s-a semnat contractul pentru că oamenii cu drept de semnătură au plecat subit în concediu!
Suntem o companie care se respectă. Nu rămâne Romtelecom în această perioadă fără drept de semnătură pentru că pleacă un director în concediu.
Fanatik.ro:Ce se întîmplă, de fapt? Contractul înţelegem că este ratificat de Consiliul Director al Romtelecom…
Nikolai Beckers: Mai există negocieri între cele două părţi, în acest moment. E ratificat verbal, deci în principiu nu ar trebui să fie probleme, dar trebuie ca ambele părţi să fie mulţumite, aşa e într-o negociere comercială.
Fanatik.ro: Dar sîmbătă e Steaua – Craiova, care se joacă fără spectatori, iar abonaţii Romtelecom şi Dolce nu pot vedea meciul! Pe oameni, asta îi interesează!
Nikolai Beckers: Sunt conştient de acest lucru. Şi eu sînt microbist şi mare consumator de fotbal! Dar mai sînt unele lucruri de pus la punct, pentru ca termenii din contract să fie rezonabili. Este o negociere care nu s-a încheiat încă.
Fanatik.ro: Şi când se va putea vedea din nou Liga 1 la Romtelecom?
Nikolai Beckers: Sperăm că nu peste foarte mult timp. Facem toate eforturile pentru a ne mulţumi clienţii şi a avea fotbal românesc pe posturile noastre.
Update 1 august 2014, ora 21:10
Fanatik.ro a luat legătura cu departamentul de Public Relation al celor de la Romtelecom, care a răspuns prin email. Vă invităm să cititi cateva dintre intrebari si raspunsuri. Restul le gasiti in linkul sursă.
Fanatik.ro: Este adevărat că de la 1 august 2014 meciurile din Liga 1 nu vor mai putea fi văzute pe Dolce şi Romtelecom?
Romtelecom: Până în acest moment, Romtelecom, NCN Studio TV S.A. şi Transilvania TV S.A. nu au ajuns la un acord privind retransmiterea canalelor Look TV şi Transilvania Live (Look Plus). Sîntem permanent preocupaţi să oferim conţinut TV relevant şi de calitate abonaţilor noştri, de aceea ne vom concentra, ca şi pînă acum, să găsim soluţii avantajoase pentru aceştia şi pe viitor.
Fanatik.ro: Cine a decis să nu se semneze contractul cu cei de la ISB, pentru a prelua Look TV şi Look Plus, deşi există o hotărîre a Consiliului Director al Romtelecom de ratificare a contractului?
Romtelecom: Într-o companie de anvergura Romtelecom, semnarea contractelor nu se rezumă la o singură persoană. În plus, aşa cum este menţionat şi la prima întrebare, discuţiile au ajuns într-un punct în care ne-am văzut nevoiţi să recurgem la această măsură.
Fanatik.ro: Cum justificaţi în faţa abonaţilor Dolce şi Romtelecom mărirea abonamentului TV, deşi meciurile din Liga 1, promise în ofertă, nu vor mai putea fi văzute momentan?
Romtelecom: Referirea la majorarea preţului abonamentelor Romtelecom nu este corectă. Începînd cu 14 iulie, compania a lansat o nouă grilă de canale TV care oferă clienţilor, în funcţie de abonamentul deţinut, pînă la 128 de canale. Cu ocazia reconfigurării grilei, au fost introduse canalele Fine Living Network , TVE, AMS şi YFE. În plus, grilele pentru pachetele Variat şi Extra au fost optimizate, adăugîndu-se canale suplimentare faţă de cele anterior incluse în aceste configuraţii (precum History, TV 1000, Crime & Investigation, Discovery Science, Discovery World, Travel Channel, Mooz Hits, FilmBox, FilmBox Plus). De asemenea, începînd cu aceeaşi dată, tariful lunar pentru pachetul de servicii deţinut va creşte cu 0,5 euro (0,62 euro cu TVA). Precizăm, de asemenea, că toate aceste modificări au fost făcute cu respectarea legislaţiei în vigoare. În comunicarea către clienţi nu s-a făcut nici o menţiune legată de difuzarea meciurilor din Liga 1.
Fanatik.ro: Care este motivul oficial pentru care încă nu s-a semnat contractul, deşi Romtelecom a anunţat în piaţă, acum cîteva săptămîni, că va prelua meciurile din Liga 1 în sezonul 2014/2015?
Romtelecom: Mesajul transmis de Romtelecom a fost că se află în discuţii cu NCN Studio TV S.A. şi Transilvania TV S.A., întrucît îşi doreşte să retransmită aceste canale de televiziune, în condiţii comerciale avantajoase pentru clienţii săi. Compania nu a oferit alte detalii.
Fanatik.ro: Când preconizaţi că abonaţii Dolce şi Romtelecom vor putea vedea din nou, în direct, meciuri din Liga 1 în reţeaua dumneavoastră?
Romtelecom: La acest moment, nu putem face astfel de estimări.
Update 9 august 2014, ora 22:00 - Romtelecom a ajuns la un acord cu Intel Sky, pentru difuzarea canalelor Look TV și Look Plus. În extraoptiunea "Extra Liga 1", la prețul de 9,5 lei, vor fi incluse Look Tv și Look Tv HD. Look Plus este inclus în abonamentul de bază. Mai multe detalii gasiti AICI.
Update 12 august 2014, ora 10:00 - Meciuri din Liga 1 vor fi difuzate și prin canalul Dolce Sport, conform unui promoțional difuzat pe această televiziune. Detalii găsiți AICI.
Update 12 august 2014, ora 19:00 - Romtelecom DTH a introdus in grila de programe Look TV HD si Look TV SD. Detalii găsiți AICI.
Update 13 august 2014, ora 11:00 - Nextgen, companie Romtelecom, a anunțat extraopțiunea Fan Fotbal. Detalii găsiți AICI.
vineri, 1 august 2014
UPDATE: De ce a întrerupt temporar Romtelecom negocierile pentru Look Tv și Look Plus
Citește și alte articole din categoriile:
Nextgen,
Romtelecom,
Sport,
Telekom,
Telekom Romania,
Telekom Tv,
Zvonuri
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Pe 13 decembrie 2024, la ora 13:00 (ora României), sediul FIFA din Zurich, Elveția, va găzdui tragerea la sorți a preliminariilor UEFA pentr...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Primele etape ale sezonului de sărituri cu schiurile sunt în direct pe Eurosport 1 și pe Max în acest weekend. Stefan Kraft, Ryoyu Kobaiashi...
-
Sony Space Communications Corporation (SSCC) și Astro Digital US, Inc. au anunțat un parteneriat pentru proiectarea, fabricarea și lansarea ...
R.I.P romtelecom :))))
Oare? Poate Romtelecom s-a desteptat in al 12-lea ceas. S-a inspirat dupa modelul RCS :-)))
E bine asa ! Au explodat vanzarile concurentei in ultima perioada !
rcs -rds au inceput si ei negocierile de vinerea trecuta,probabil isb ,au lasat la pret si romtelecomul au auzit in ceasul al 12-lea!
Bravo RCS, bravo RTC...voi aveti majoritatea clientilor si voi trebuie sa puneti conditii nu ei..daca nu sa puna banii Gino !!!!! De ce sa transmita 2 canale de doi lei cand ei au programele lor de sport unde pot sa transmita ????'
Bravo RCS, bravo RTC...voi aveti majoritatea clientilor care nu vad meciurile.
Ba da astia nici nu zici ca negociaza unul cu altul. E circ. Cum naiba Look sa creada ca au ajuns la o intelegere si Romtelecom sa zica altceva?
Dezamagito Romtelecom. Mai intai anunti ca dai LIGA 1 ai apoi in etapa a doua scoti Look tv.
Pai si pana se roaga astia de ei ca sa transmita meciurile noi unde la vedem? Sau ar trebui sa ne mutam la UPC ca aia au platit deja?
mai bine UPC ca au semnat sigur pe 5 Ani
Adevart. UPC sunt o certitudine in momentul de fata.
Singura certitudine pe lumea asta este moartea. În rest nimic. Orice contract se poate întrerupe/anula/neonora. Firma ISB se poate răzgândi oricând şi relunţa la Liga I. Se declară insolvenţa şi gata, mai ales că se ştie clar de la început că ISB este o firmă înfiinţată în 2013 cu un acţionar din Suedia şi administrator o rusoaică. Cât de proşti pot fi unii să nu înţeleagă că Liga I nu au nimic de-a face cu sportul.
Romtelecom a gafat cand si-a anuntat abonatii ca transmite. Si daca diseara transmit etapa tot au primit o lovitura de imagine. Lovitura pe care si-au dat-o singuri.
UPC functioneaza la orice ora :))))))
Caseria UPC probabil.
Draga s0rin: pachet extra fotbal UPC 10 lei - satisfactia mea ca vad Steaua-Craiova: NEPRETUITA. Sa stii ca inteleg frustrarea abonatilor RDS si Rtc. Fortza Steaua.
Tu sa dai 20 de lei pe pachet pt ca altfel se inchide sandramaua cand trebuie sa faca plata la Gino..sa nu te lasi sa iti ia SATISFACTIA !!!!!! Tine-o tare..te sustinem....
exemplu de spectacol ce as vrea sa-l vad si la noi in campionat Viking 5 - 5 Valerenga la pauza a fost 1 - 2 , un meci adevarat nebun. Cind o sa ofere si liga 1 asa ceva am sa scot si io 10 lei pe luna pentru spectacol pina atunci prefer alte aternative mai putin ortodoxe.
Te retine cineva sa nu te uiti la meciurile din alte tari ?
Fiecare cu gusturile lui.Unul se plimba cu S 600 nou 2014,are un venit de cateva mii de euro,lunar, se uita la liga romaneasca,bea dab si guiness ,altul merge cu o masina SH,low cost si e mare microbist bea golden brau sau bucegi.Asa este pe lumea asta !Gusturile se tin cu bani si nu se discuta !
La Orange nu se mai vede Look TV .Este scos din grila !
@x360:Nu mai este mult si poate si pe meleagurile noastre incepe sa miroase a puscarie pentru pirateria tv indiferent de sursa.
Cateva tari din ue deja au dat o lovitura grea pasionatilor de sharing sau alte "meserii".
Pana atunci bucura-te ! Nu se stie cand mascatii iti vor sparge usa cu un berbec !:))Poate azi,poate maine,poate peste 5 ani....un mister .Lauda-te in continuare !
Prea multi neinteresati de liga1 comenteaza pe aici. Pentru noi care spre rusinea noastra ne mai uitam la meciurile din campionat faptul ca Rtc nu mai difuzeaza look conteaza. Pe voi nu ar trebui sa va afecteze asa ca nu vad de ce va agitati cu comentarii.
Anonim
2 august 2014, 22:01 in primul rand doar cine nu vrea nu ia "CS" mai mult ghici unde lucreaza baiatu ?
Doamne :) atata tam tam cu alea 2 posturi dupa meciurile din Liga 1 o sa le inchida credeti ca le vor mai tine deschise aia ii vrajeala Liga 1 pe 5 ani la UPC nu prea cred.
Valeuuu ce mai de comentarii,sa facut reclama cu virf si indesat la aceste posturi ,pe net se pot vedea meciurile si pe UPC ,ce mai atitea fite.
Romtelefonule, vezi ca ai inceput sa ne cam iriti cu mofturile tale si drept consecinta, o sa ne cam pierzi de clienti. Nu de alta, dar sa nu crezi ca esti buricul pamantului... Ai inteles ceva din asta?
Rtc a luat o decizie care s-ar putea sa ii coste locul 2 pe piata cablistilor.
Se vad la Orange, dar eu ca abonat, nu o sa accept sa platesc in plus ceva ce nu ma intereseaza. Sa plateasca cei care vor acest lucru mai mult. Din partea mea, sa dea faliment Liga I si aceste canale mizerabile.
Pai asta este sistemul pe care vor sa il introduca. La UPC tariful este de 10 lei pentru Liga1. RDS si Rtc nu sunt de acord cu sistemul acesta si de aceea nu dau Liga1.
Incredibil, pe nimeni nu intereseaza fotbalul romanesc, nimeni nu vrea sa plateasca pentru liga 1 , dar toti se plang pe forumuri si bloguri. Daca nu va intereseaza ce cautati aici fratior? Mergeti la iarba verde...
Asa ajuta Romtelecom fotbalul romanesc.
Care fotbal? Voi confundati fotbalul cu niste jucatori care de abia isi trag picioarele pe teren si se roaga sa ajunga mingea la ei, sa nu alerge dupa ea si care de abia asteapta sa se termine meciul, sa mai mearga la o discoteca sau club, cum se numesc mai nou discotecile.
http://www.tolo.ro/2014/08/02/4-din-5-nu-vad-liga-1/
Am citit articolul lui Tolo si cred ca decizia RDS si Rtc de a nu difuza liga1 s-ar putea sa duca la falimentul multor cluburi de la noi.
Sunt doar opinii frumos expuse in acel articol, bazate pe presupuneri si prognoze personale ale autorului.
Pentru o liga de blatisti mai mare rasul....
Se cumpara pachetul Fotbal in draci.In doua zile de week end am vandut 41 de pachete Fotbal la Focus Sat.
Nu miroase a faliment,din contra !
Doar 41 ? Mai au de cumparat o gramada pana la 1,2 milioane, ca atati abonati spune UPC ca are.
Daca in doua zile se vand 41 de pachete si se considera ca se vinde in draci atunci sigur la focus se aboneaza un om odata la 3 saptamani....in draci ))))))))))))))))))999
Ca sa puteti face o comparatie trebuie sa stiti cate pachete tranzactioneaza zilnic in mod obisnuit. Intotdeauna liga1 s-a vandut bine si faptul ca se achizitioneaza pachete contracost e un lucru imbucurator pentru cei de la UPC. RDS si Rtc ce pachete vand?
Pai de exemplu RCS RDS vinde HBO Maxpack cu 10 RON pe luna.
HBO este distribuit de toti operatorii cam la acelasi pret. Insa doar la UPC poti gasi pachetul extra fotbal. :) Asta vroia sa sa spuna Anonim de mai sus.
Da, da, abia asteapta romanul in vacanta sa cumpere Jegurile de filme de la Hollywood !
Refren pentru RCS-RDS , precum canta galleria dinamovista pe vremuri :
"Uite-acus, uite-acus, sa-ti dam.... Lacatus" :)
Max pack la UPC ( fara HBO Go ) este 20 RON, adica dublu fata de RCS. HBO e unul dintre cele mai renumite canale de filme, nu prea sunt jeguri.
Aici se vorbeste despre Romtelecom , nu despre RCSul sau UPCul vostru ! Ce tot deraiati discutia de la subiect?
Am HBO si sincer dau 2 filme noi pe saptamana in rest sunt reluate la nesfarsit celelalte. Nu e nicio afacere cu el. Liga1 macar iti ofera ceva diferit in fiecare saptamana.
Pacat ca Romtelecom nu vrea sa difuzeze LookTv si look Plus, pentru cei ca nu sunt in zona de acoperire a UPC ar fi o optiune buna abonamentul la Romtelecom DTH, mai ales ca se pot lua mai multe receptoare pe un singur abonament ... unul acasa , unul la vecinul, unul pe la țară etc...
UPC are acoperire prin servicul Focus Sat in toata Romania si in mare parte din Europa. La Focus Sat gasesti Look TV, in pachetul Fotbal. Semnal e oriunde e cer liber spre satelitul Thor.
atata bataie de cap pentru un campionat de r@h@t pe care mai platesti si bani, nu multi... numai 10 lei + inca 3 lei la abonamentul de baza cu minciuna la call-center-ul UPC-ului ca s-a bagat taxa de stalp cand de fapt lookplus care-i gratis in pachetul de vaza costa si ala 3 lei ... or sa-si ia niste tzepe mari astia care retransmit LOOK-urile, RCS-RDS a vazut ca nu a scos profit din retransmisia Ligii1 si s-a retras din start si... bine face, in retur or sa fie moaca ca nu vad sa fie multi dilii in tara asta ca sa plateasca bomba aia de campionat cu meciuri de curtea scolii, cu Mutu iesit din crasma si ratand din fatza portzii si...etc,,....
Se pare ca RDS a ajuns la o intelegere cu Look asa ca spusele tale nu au acoperire. Daca ar fi fost asa de neinteresanta Liga1 nu cred ca s-ar mai fi agitat cei de la RDS. Bineinteles acesta este un zvon, pana la semnarea contractului mai este drum lung dar este un semn ca fara Liga1 nu se poate. UPC sunt singurii care au semnat pana acum un contract ferm.
daca liga1 s-ar fi vazut la RDS ar fi fost cel mai tare campionat. acum ca se vede la UPC iese la iveala si frustrarea unora.
Poate ar trebui mai bine a il citesti pe asta:
http://hdsatelit.blogspot.ro/2014/08/rcs-rds-va-transmite-meciuri-din-liga-1.html
Aici se arata ca a fost zvon si a fost dezmintit.
eu vorbeam de rtc nu rcs
"De ce a întrerupt Romtelecom negocierile pentru Look Tv și Look Plus" --->> simplu ... MERG IN PERDERE SI-AR LUA TEAPA
O grozav numai vedem niciun meciiii pe rooooooooooooooooooomtelecoooooooom
Romtelecom pe pagina de Facebook:
Începând de astăzi, canalul Look Plus este disponibil pentru toate abonamentele de bază de televiziune de la Romtelecom.
Canalul LookTV va fi disponibil spre abonare pentru clienții Romtelecom la începutul săptămânii viitoare. Pentru detalii și comenzi, vă rugăm să apelați 1930 gratuit în rețeaua Romtelecom sau TelVerde 0800800800. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.