luni, 15 septembrie 2014

Audiență minimă record pe publicul comercial, la un meci de fotbal din Liga 1

"Look TV, postul care a cumpărat drepturile TV pentru Liga I, a (re)intrat în urmă cu o săptămână în măsurarea audiențelor. Astfel, aceasta a fost prima etapă în care meciurile din Liga I au beneficiat de audiență măsurată și anunțată public oficial, după ani de zile în care nu s-a știut ce audiențe face fotbalul intern, nici canalele DigiSport nefiind măsurate", anunță lipovan.ro.

"Cifrele confirmă o pierdere dramatică de interes pe fotbal. Meciul Steaua – Gaz Metan de vineri a stabilit un record minim istoric: primul meci al Stelei din istoria măsurătorilor de audiențe TV în care Steaua face rating ZERO și market share ZERO pe publicul comercial. Aproximativ 1.000 de persoane ( nr: pe minut, din publicul comercial, adica telespectatori intre 18 și 49 de ani ) au urmărit fiecare minut al meciului, adică mai puțini chiar decât în tribunele și așa goale, insuficient pentru a influența dispozitiveke de măsurat audiența,  conform datelor Kantar", anunță aceeasi sursa. Trebuie completat că totusi meciul a avut 117000 telespectatori / minut pe national, deci 0,6 rating national, dintre care doar 0,1% pe urban. Însa acestia nu reprezintă publicul comercial, care a fost de aproximativ 1000 telespectatori / minut, conform sursei citate.

"Look TV are o acoperire limitată deocamdată, dar aceasta nu poate sa fie singura justificare a audienței scazute. Este totuși prezentă pe doi din cei trei mari furnizori de televiziune, UPC și Romtelecom. Spre exemplu meciurile Stelei transmise în trecut exclusiv de DolceSport, deci o televiziune cu acoperire chiar mai mică, n-au făcut niciodată audiență zero", mai anunță sursa mentionata.

"Cel de-al doilea meci ca interes teoretic pe TV al etapei, FC Botoșani – Dinamo, a reușit un market share de 0,6%", mai precizează lipovan.ro.


27 de comentarii despre subiectul „Audiență minimă record pe publicul comercial, la un meci de fotbal din Liga 1”:
Anonim

si vor 10 lei pe luna pentru meciuri de Liga1 :)) ??? eu cand am spus ca-n retur v-or fi moaca nu m-ati crezut
UPC, AKTA, ORANGE si ROMTELECOM... CE BINE-MI PARE CA-TI LUAT TEAPA :))

Anonim

Asta se intampla cand investesti aiurea si astepti ca beneficiile sa le ai doar tu ca televiziune... Probabil ca Look o sa intre cat de curand si pe rcs :))

Anonim

Ne arpi ai mata doua sanse :
a) sa nu mai ceri 10 lei pt nimic ! Sa revi la o valoare normala a ligii 1 - maxim 5 lei ! :))
b) sa bagi si mata niste "sponsorizari " grase la cei care masoare audientele . Asa fac si rivali dumitale Voiculescu si lituanianul de la pro ! Sa vezi cum urca audientele pina la cer ! :)

BOGDAN

Ei vax, stii tu ca se face asta? Nu prietene, esti doar un flamer obosit.

Anonim

Sistemul de masurare e unul de-a dreptul stupid. Daca nici un meci al Stelei nu face audienta, e clar ca modul de masurare are o problema serioasa.

Anonim

Problema nu e sistemul de maurare a audientelor si nici Look TV, ci fotbalul romanesc, care este fara spectacol, fara sacrificiu sportiv, fara vointa, fara antrenament, fara rezultate.

Anonim

Așa este cînd unguri de la look tv se crede mai smecher

Anonim

Nea Bogdan se face ! Si cu inca ce sume ! :)

BOGDAN

Auzi, nu ma lasi ? Ai dovada? Bineinteles ca NU ai, vorbesti din imaginatie. Da-mi un link unde au fost condamnati pentru asa ceva. AI ? Nu ai. Daca te-as acuza eu pe tine de ceva, desi nu am dovezi, doar arunc cu mizerii in mod anonim ? Cum te-ai simti ? Esti un flamer si atat.

Anonim

Am si eu o nelamurire: O data se zice in articol ca e prima data cand se masoara audientele si apoi ca sunt cele mai mici. Pai comparam cu ce daca acum se masoara prima data? Poate ca si in trecut astea au fost audientele dar n-a stat nimeni sa le masoare...

Anonim

Daca au masurat audientele in randul abonatilor RDS nu cred ca rezultatul surprinde pe cineva.

Anonim

Nu se mai uita nimeni la Mafia Liga 1 :)) asa le trebuie

detrax

@Anonim 15 septembrie 2014, 18:37, tu citesti o stire, inlocuind cuvinte cu altele pe care ti le imaginezi ca sinonime ? Prima ETAPĂ nu e echivalent cu prima DATĂ.

Acolo scrie:"aceasta a fost prima ETAPĂ în care meciurile din Liga I au beneficiat de audiență măsurată". Adica prima etapa din acest sezon de Liga 1, nu de cand se joaca fotbal in Romania. S-a jucat Liga 1 si in multi alti ani inainte si audientele au fost masurate pe atunci. Comparativ cu acele audiente masurate in altii atatia ani, meciul acesta a avut cea mai mica audienta, care tinde spre zero, comparativ cu toate audientele individuale masurate vreodata la vreun meci de Liga 1. Daca nici asa nu pricepi, pot sa iti fac si o schema sau sa iti desenez... Desi sunt convins ca ai priceput de prima data.

x360

sincer un campionat ca al nostru prezinta interes pentru maxim 10 meciuri din tot sezonul. restul e doar pentru fanatici.

Anonim

1000 de telespectatori... cred ca 100 dormeau si nu stiau ce e pe tv, iar restul sunt vecinii, rudele, si neamurile fotbalistilor, daca nu cumva or fi si cativa care au joacat la pariuri sportive. Inca vreo 20 au fost televizoarele unor baruri si terase... crezand ca mai intereseaza pe cineva iar cam 30 ultrasi.
un tv era la CNA care monitoriza...

N-ati spus insa daca 1000 din cei care au aparate de monitorizat audienta sau 1000 din toata Romania.

Anonim

Liga 1 cea mai mare afacere , suntem printre primele campionate ale lumiii....la furat si la dat din gurra.....

Anonim

Prosti sunt aceea care dau din buzunar bani pentru a se uita la un meci de fotbal sau sa mearga pe stadion sa vada un meci, as intelege daca ar juca iei, dar.....sa ma uit numa!!!! CA DOARA NICI LA NOI CAND MUNCIM NU VINE NIMENI SA NE VADA SI SA PLATEASCA

Anonim

Mai conteaza de unde sunt aia 1000... cred ca sunt din toata Romania, ca daca erau doar din aia cu aparate de masurare a audientei, adica peoplemetre, aia sunt doar cateva mii, atunci era audienta 50% :-) Daca a iesit la calcule audienta ZERO, cred ca era ceva de genul 0,000001% :-)
Misto de astia cu peoplemetre, vad Look Tv gratis :-)

Anonim

Nu cred ca e posibil asa ceva. E facatura.

Anonim

panduri . petrolul 1 - 1

Anonim

Ceva nu prea se leaga. De cand este mai urmarita Dinamo decat Steaua?

Anonim

Măi, e vorba de publicul comercial, adica publicul pe baza caruia se obtine publicitate, cel care conteaza cel mai mult. Deci doar 1000 de oameni cu varsta intre 18-49 de ani au urmarit meciul. Restul pana la 117 mii de telespectatori au fost minori sau persoane peste 50 de ani, majoritatea din mediul rural.

Anonim

Nu Dinamo , ci Botosani . Stadionul are doar 7000 locuri , iar cei fara loc s-au uitat la TV .

Anonim

:)) tare, 10 lei pe Liga1 si cu faima de reclama "La UPC liga 1 se vede pe urmatorii 5 ani =)) "

Anonim

Cand v-a cerut voua RCS-RDS 10 lei pe luna cand aveau exclusivitate pe GSPTV? sau cand transmiteau meciurile pe Digisport?

Anonim

:)) mai pun 5 lei si cu 15 lei imi iau pachetul PASSION de la UPC :)) sau MAXPACK de la RCS-RDS

Anonim

m-a mancat undeva sa-i bag lu' tata LookTv ca spunea el se uita la Liga 1 si ce credeti ca face cand sunt meciurile??? Da tare TV-ul si adoarme :)) :-w /:) Liga1 e cea mai tare, adoarme batraneii :))

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile