vineri, 26 septembrie 2014

Contoarele de energie vor fi schimbate cu unele "inteligente"

Nu stim daca este corect utilizată denumirea de "contoare inteligente" ( că doar viitoarele contoare nu sunt vreo nouă forma de viață inteligentă; probabil s-au inspirat din englezescul "smart", folosit de exemplu in "smartphone"... :) ), dar astfel este definită in recentul "Plan National de actiune in domeniul eficientei energetice". Ca parte a acestui plan, contoarele consumatorilor de energie vor fi schimbate in perioada 2015-2020 cu unele inteligente, probabil cu capacitati software si de comunicatie moderne.

Întrucât Planul are 116 pagini, am extras din acestea doar informatiile care privesc noile contoare inteligente de energie, texte pe care le cităm în cele ce urmează.

"Contorizarea cu contoare inteligente asigură că facturarea consumului de energie este mai exactă bazată pe un consum real şi permite luarea unor decizii privind apelarea la sisteme tarifare stimulative pentru aplatisarea curbei de sarcină şi reducerea valorii facturii.

Directivele europene prevad ca „Statele membre asigură implementarea unor sisteme de măsurare inteligentă care contribuie la participarea activă a consumatorilor pe piaţa furnizării de energie electrică.

Argumentele suplimentare pentru implementarea contoarelor inteligente în sectorul energiei electrice sunt beneficiile aduse întregii societăţi româneşti, care pot decurge din instalarea soluţiilor smart grid (reţele inteligente), bazate pe o infrastructură de contorizare inteligentă.

Pot fi obţinute reduceri semnificative la consumul de energie electrică şi reducerea emisiilor de CO2 prin furnizarea de informaţii despre consum fie pe portaluri centrale de internet, pe care consumatorii le pot accesa pe internet, fie direct pe dispozitive aflate la punctele de consum. În plus, soluţiile de „răspuns al cererii” pot sprijini reducerea consumului de vârf folosindu-se de informaţiile din contoarele inteligente şi de canalul de comunicare furnizat de infrastructura de contorizare inteligentă.

Au existat proiecte pilot în România care s-au axat pe instalarea echipamentelor de citire automată a contoarelor, spre deosebire de sistemele, mai complexe, de management avansat al contorizării şi infrastructură avansata de contorizare.

Se apreciază că la nivelul anului 2012 numai 1% din consumatorii alimentaţi cu energie electrică şi 0,1% din consumatorii alimentaţi cu gaze au beneficiat de contorizare inteligentă.

Este necesar ca în anul 2014 să se implementeze proiecte pilot, perioadă în care se vor definitiva soluţiile tehnice optime adaptate tipului de consumatori, infrastructurii de distribuţie a energiei electrice şi a infrastructurii de comunicaţii.

Se menţionează faptul că, o dată cu implementarea sistemelor de măsurare inteligentă (SMI) a energiei electrice ar trebui să fie mai uşor urmăriţi şi îmbunătăţiţi parametrii de funcţionare şi de exploatare ai reţelei care contribuie la creşterea eficienţei energetice, cum ar fi: reducerea consumului propriu tehnologic tehnic şi non-tehnic, durata întreruperilor alimentării cu energie electrică, numărul de incidente, căderile de tensiune, nivelul cheltuielilor, volumul de investiţii în reţele, reducerea costurilor operaţionale cu citirea, respectiv cu conectarea/deconectarea locului de consum de la distanţă.

De asemenea, la operatorul de reţea se înregistrează efecte pozitive prin: monitorizarea mai eficientă a energiei electrice transportate şi distribuite, monitorizarea stării reţelei, reducerea costurilor operaţionale cu citirea, conectarea, deconectarea locului de consum (unde este cazul).

Trebuie precizat faptul că beneficiile rezultate ca urmare a implementării unor sisteme de măsurare inteligentă se vor reflecta la consumatorul final, prin posibilitatea managementului consumului de energie ceea ce conduce la eficientizarea consumului şi la economisirea de energie, acces la sisteme de tarife avansate, facilitatea procesului de schimbare a furnizorului, în contextul deschiderii pieţei de energie electrică.

Nu în ultimul rând şi furnizorii de energie electrică beneficiază de avantajele contorizării inteligente prin aplicarea unor sisteme de tarifare avansate, care conduc la optimizarea procesului de facturare a consumului de energie electrică la consumator.

Operatorii de reţea au obligativitatea afişării pe paginile web proprii, cu scop informativ, date relevante privind implementarea sistemelor de măsurare inteligentă.

Urmare a opţiunii clientului final, posesor al unui contor inteligent, acesta poate fi beneficiarul unei facturi comune pentru utilităţi, respectiv consumul de energie electrică, gaze, căldura, apă caldă."


11 comentarii despre subiectul „Contoarele de energie vor fi schimbate cu unele "inteligente"”:
Anonim

Interesant. Dar daca vor fi conectate online, ce garantie are consumatorul final ca nu vor fi manevrate de la distanta si nu se va trezi ca trebuie sa plateasca o energie pe care nu a consumat-o ?

Anonim

Exact! Si faza e ca daca-l duci la metrologie o sa iasa ok si aia de la electrica il vor aranja ca sa iasa bine la masuratori numai ca mai baga ei niste impulsuri sau ceva similar cum fac taximetristii cu aparatele de taxat.
Si cand vine vorba de furat la cantar se stie: Cele electronice sunt cel mai usor de masluit...

Anonim

orice aparat elecronic coordonat printr-un soft numit firmware poate sa dea erori si cu o pila buna la electrica kilowat-ul poate sa ajunga la 50% ;) adica consumi 2 kw platesti doar unul... magaria asta banuiesc ca-i facuta pentru marii consumatori ca sa fie in legalitate

Anonim

Singurul lucru in plus va insemna facturare de la dinstanta si oprirea sau deconectarea energiei de la sediu, atat si nimic mai mult.

Cosmin

Cum garantezi asta ?

Anonim

Pentru oprire de la distanta se putea face un dispozitiv separat. Un releu si un sistem de comunicatie. De ce sa amestece treaba cu contorul de energie? Iar facturarea de fapt e vorba de citirea de la distanta. Ar trebui ca fiecare contor sa aiba un dispozitiv unidirectional intre circuitul contorului si dispozitivul de comunicatii de la distanta incat nimeni sa nu poata injecta cod sau sa "aranjeze" contorul. In plus cea mai ciudata chestie este ca sigilarea contorului o face vanzatorul de energie (ma refer la cutia in care se afla). Daca sunt probleme tot vanzatorul verifica daca e ok. Ar trebui sa nu se poata umbla la contor decat cu acceptul atat a firmei care vinde curentul cat si a benfeficiarului iar verificarea metrologica sa nu o faca tot cei de la electrica ci firme diferite. E ca si cum ai reclama cantarul la piata iar vanzatorul iti zice: Bine il iau la mine la sediu si o sa verific. Pai daca el te fura cum sa verifice pe bune? Si daca e furt e infractiune iar obiectele folosite trebuiesc sigilate si duse la politie pentru expertize independente.

Ca la gaze: Daca explodeaza un bloc sau o casa cine verifica instalatia? Pai acuzatul anume firma de gaze vine repede sa stearga urmele. Ar trebui sa existe de la ANRE o echipa separata care sa faca verificari in caz de accidente si de reclamatii.

Anonim

Corect, ar trebui controlati de altii, dar unii care se pricep foarte bine in tehnica si programare. Ideea e ca va fi necesara aceasta conexiune online, ca nu e doar pentru facturare si oprire curent in caz de neplata. E vorba si despre diverse statistici, pret curent in functie de consumul si incarcare retelei in zona, judetulul sau localitatea consumatorului, intr-un anumit interval orar, comunicare date pentru statistici publice pe net si multe altele. Acestea nu se pot face fara o conexiune de date. Iar prin aceasta conexiune de date se pot face multe, in functie de utilitarele software pe care le are distribuitorul de energie, dar si in functie de firmwarele contoarului.

Anonim

mda ,daca pun asemenea contuare vom plati mai mult,orice led aprins,tv in stembai si multe alte dispozitive se va inregistra el fiind digital,sa faca ce vor cred ca am sa trec pe Panouri Fotovoltaice,pentu un bec ecologic ,tv plasma e deajuns

Anonim

Energia produsa de un sistem fotovoltaic independent costa mai mult decat energia de la stalp. Costul este dat in principal de acumulatori, invertoare, etc. Acumulatorii sunt elemente consumabile care o sa te usture. Si panourile fotovoltaice costa dar ele au o durata de viata de 25 ani (producatorii spun ca dupa acesti ani panoul mai produce doar 80 la suta din puterea initiala). Un sistem fotovoltaic este rentabil pentru cabane izolate, etc. unde costul bransarii la retea e cu mult mai mare decat un sistem fotovoltaic. Asa ca inca e rentabil sa ma fure cei de la firma de electricitate...

In schimb sistemul este vulnerabil la PEM-uri adica pulsuri electromagnetice. Iti prajeste contorul si s-a dus curentul electric. In plus este vulnerabil la atacuri cibernetice. Iti ataca sistemul central si apoi da comanda sa opreasca curentul la toata lumea...

Circula o poanta pe vremea cealalta : De la ce se opreste curentul in fiecare seara?
De la comutator...

Anonim

"tv in stembai" HAHAHAHHAHA !

"stembai" !!! HAHAHAHHAHAH !!!!

Anonim

Italia are Smart meters la curent de 15 ani nu mai exista citire umană ,sau deconectare umană totul e digital..Anglia are contoare curent cu cartela reîncărcabilă asta ar fi cea mai bună soluție pt restanțieri. Viitorul e 100% digital pt toți.

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile