miercuri, 17 septembrie 2014

"Hărțile mele" de la Google trec la o nouă versiune

Google a anuntat că în următoarele luni va moderniza conținutul creat în Hărțile mele. Toate hărțile pe care le-ați creat se vor muta automat în Google My Maps (denumit anterior Google Maps Engine). Versiunea clasică Hărțile mele de la maps.google.com nu va mai fi disponibilă. Conținutul va trece automat la noua versiune, fără vreo acțiune necesară din partea dvs.

Dacă nu doriți să așteptați pentru a începe să folosiți noua versiune Google My Maps, puteți începe să vă migrați hărțile azi.

1. Deschideți My Maps.
2. Pentru a începe, dați clic pe Faceți upgrade acum.

Noua versiune My Maps este un instrument mai puternic de creare de hărți, prin care puteți edita și distribui mai ușor hărțile pe care le-ați creat. Ca și în versiunea clasică Hărțile mele, puteți să lucrați împreună cu alții la o hartă, să salvați indicații rutiere, să adăugați fotografii și videoclipuri și multe altele.

Cu noua versiune Google My Maps, aveți chiar mai multe opțiuni la îndemână:

• să acordați acces la hartă ca și cum ar fi un fișier din Documente Google;
• să folosiți diferite culori pentru a evidenția anumite părți ale hărții;
• să etichetați caracteristicile direct pe hartă;
• să importați locații dintr-o foaie de calcul;
• să folosiți straturi pentru a organiza locurile pe care le adăugați pe hartă.


4 comentarii despre subiectul „"Hărțile mele" de la Google trec la o nouă versiune”:
Anonim

interesante imbunatatirile
am trecut la noua versiune a durat cateva secunde

Dragos

Nu mi se pare asa buna !
Nu pot sa dau traseu cu masina fara taxe si nici nu imi arata cat timp fac.
Sau cel putin nu gasesc eu.
As fi vrut de exemplu : Roma-Madrid ...cu masina ... fara taxe ....in cat timp ajung si care e traseul ?

Anonim

Dragos, se vede ca nu stii ce e My maps. Tu il confuzi cu un GPS... Este un instrument de creare de hărți, nu un GPS, e pentru cei care creeaza si impartasesc harti.

Tu ai nevoie de Google Maps.

Pentru traseu fara taxe, bifezi in Google Maps fara taxe. Uite aici un exemplu:

http://goo.gl/pVrehi

Dragos

Imi cer scuze !
Am crezut ca Google Maps se upgradeaza si se transforma in My Maps.
Google Maps il folosesc in mod constant, de aceea eram suparat.

Greseala mea !
Inca o data ...scuze !

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile