duminică, 14 septembrie 2014

Noutăți privind utilizarea HEVC în standardele DVB-S2, DVB-S2X si DVB-T2: noi specificații și prima transmisie 4K Ultra HD criptată

Organizatia DVB a prezentat noutățile privind dezvoltarea codecului HEVC, atât pentru HD și UHD TV, precum și evoluția extensiilor standardului de transmisie prin satelit DVB-S2, pentru anumite aplicații.

Organizatia a realizat atat o demonstratie de transmisie folosind codec HEVC prin DVB-S2, care permite difuzarea a patru canale UHD pe un canal de 36MHz, la o rată de date de 100 Mbps, cat si o demonstratie de transmisie folosind codec HEVC prin DVB-T2, care asigura difuzarea a până la 7 canale HD printr-un singur canal de 8 MHz 64QAM, la o rată de date de 26.56 Mbps.

Organizatia DVB a prezentat subseturi de specificatii pentru două tipuri de receivere, într-o nouă versiune a specificatiilor sale TS 101 154. Receptorul HEVC HDTV va decoda formate video de până la 1080p50 sau 60Hz. Vor fi două variante, cu 8bit/eșantion și 10 biți/eșantion, pentru diferite cerințe ale pieței.

Pentru UHDTV, există deja specificatiile pentru un prim receptor 4K, din prima faza de utilizare, din anii 2014-2015. Acesta va decoda pana la 2160 x 3840 pixeli, la 50Hz sau 60Hz ( si bineinteles la valori mai mici ).

David Wood, presedinte al grupurilor de lucru DVB CM-UHDTV și CM-3DTV, a declarat că faza 1 a productiei de receptoare poate incepe.

Faza 2 pentru UHDTV va include mai multe caracteristici de calitate și va fi recomandata pentru lățimi de bandă despre care se crede ca vor deveni practice incepand cu anii 2017-2018. Aceste specificatii includ frame-rate de pana la 120Hz și mai multa dinamică in utilizare benzii.

Directorul biroului DVB Project, Peter Siebert, a amintit că DVB-S2X ( extensie a standardul de satelit DVB-S2 ) au fost recent publicată ( detalii gasiti AICI ). Extensia a incercat să mențină fundamentelele DVB-S2 și sa aducă imbunatatiri acestui standard.

Peter Siebert a declarat că principalele avantaje sunt posibilitati de roll-off mai mic, mai multe opțiuni de modulare și moduri de codificare, noi opțiuni pentru canalele liniare și non-lineare, precum și opțiuni suplimentare de codare pentru un raport scăzut semnal-zgomot (SNR).

Extensia va asigura de asemenea un canal de legătură pentru pana la 3 canale, despre care Siebert a spus ar fi important pentru canale UHD TV. "Acesta este unul dintre principalele avantaje", a specificat acesta.

Siebert mai aratat că îmbunătățirile performantei sunt destul de limitate la serviciile de tip DTH și ca există puține șanse pe termen mediu pentru un viitor standard DVB-S3. Cu toate acestea, la valori ridicate ale SNR, există o îmbunătățire semnificativă la noul standard DVB-S2X . Există, de asemenea, o îmbunătățire pentru intervale SNR foarte mici, care ar putea ajuta de exemplu televiziunea mobilă.

În ceea ce privește DVB-T2 ( noul standard de televiziune digitala terestra, care va fi utilizat si in Romania ), Siebert a exemplificat demonstratia HEVC HD de la evenimentul IBC 2014, care oferă rate de transport de 24 Mbps pentru 6-7 canale tv HD.

Președintele DVB Phil Laven a completat, aratand că în prezent există peste 1,1 miliarde de receptoare DVB, utilizate în întreaga lume. Acestea reprezinta 63% din piața de televiziune digitală. De aemenea, standardul DVB-T2 s-a dovedit a fi un succes: deja mai multe țări sunt în tranziție sau au planificat tranziția de la DVB-T la DVB-T2.

De asemenea, tot la IBC 2014, operatorul de sateliti SES, impreuna cu SmarDTV ( o companie Kudelski Group ) și Samsung Electronics au realizat prima transmsie end-to-end criptată a unui continut 4K Ultra HD, prin intermediul unui satelit Astra de la 19,2 grade Est, a unui televizor Samsung Ultra HD TV si a unui modul SmarDTV CI Plus CAM.

Demonstrația a marcat un punct de reper important pentru dezvoltarea transmisiilor HD Ultra, deoarece este pentru prima dată când un sistem de criptare a fost utilizat pentru a proteja o transmisie la rezolutie 3840x2160 pixeli ( Ultra HD HEVC ), care a fost decriptata de către un modul standard SmarDTV CI Plus și redată pe un televizor Ultra HD Samsung.

Acest test deschide noi oportunităti pentru furnizorii de servicii de televiziune cu plată, care vor putea oferi continut premium 4K, direct pe noile televizoare UHD TV, ce au inceput sa fie adoptate de către telespectatorii din întreaga lume.

Decriptarea prin CAM CI+ va avea un impact puternic in reducerea costurilor de receptie 4K Ultra HD, intrucat se va elimina necesitatea achizitionarii unui receiver 4K Ultra HD separat, rolul acestuia prin preluat de tunerul de satelit al televizorului 4K si de CAM-ul CI+.

Alte noutăti puteti afla din transmisiile live sau inregistrarile de la IBC 2014 (12-16 septembrie 2014), pe care le găsiti aici: http://www.ibc-tv.org/cgi-bin/ibctv_home.cgi


Un comentariu despre subiectul „Noutăți privind utilizarea HEVC în standardele DVB-S2, DVB-S2X si DVB-T2: noi specificații și prima transmisie 4K Ultra HD criptată”:
Anonim

E doar o chestiune de timp pana va fi implementat acest format.
Playerele hevc deja au inceput sa apara. Recent s-a anuntat lansarea chip-ului Armada 1500 cu suport hardware 4k 10bit. :)

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile