miercuri, 10 septembrie 2014

Patru membri CNA încetează mandatul

CNA a informat conducerea Senatului despre încetarea mandatului a patru membri ai consiliului, respectiv Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Christian Mititelu şi Radu Călin Cristea.

Motivul este terminarea duratei mandatului de 6 ani, conform legii audiovizualului. Birourile permanente reunite vor incepe procedurile de completare a acestor locuri, anunță Mediafax.

Anunţul a fost făcut ieri, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului, de vicepreşedintele Cristian Dumitrescu: "Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) ne-a atras atenţia că, în perioada septembrie-noiembrie, patru membri ai CNA îşi încetează mandatul. Am transmis această sesizare Birourilor Permanente reunite ca să demareze procedurile de completare - propunere, audiere şi nominalizare - prevăzute de lege, în aşa fel încât persoanele astea, una câte una, care îşi încetează mandatul, să fie înlocuite cu alte persoane şi să poată funcţiona instituţia", a spus Dumitrescu.

În scrisoarea pe care preşedintele CNA, Laura Georgescu, a înaintat-o conducerii Senatului se spune că îşi vor înceta mandatul de membri ai CNA Narcisa Iorga şi Cristina Trepcea Şuhan (membre titulare din 14 octombrie 2008), Christian Mititelu (membru titular din 4 noiembrie 2008) şi Radu Călin Cristea (numit membru titular în locul devenit vacant ca urmare a demisiei lui Mihai Mălaimare, în continuarea mandatului, până la data de 3 noiembrie 2014).

Narcisa Iorga a fost propusă membru în CNA de preşedintele României, Cristina Trepcea a fost propusă de Camera Deputaţilor, iar Christian Mititelu şi Radu Călin Cristea - de Guvern.

În prezent, Consiliul Naţional al Audiovizualului include 11 membri: Laura Georgescu (preşedinte), Viorel-Vasile Buda (vicepreşedinte), Florin Gabrea, Lorand Turos, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.

Mandatele membrilor CNA Laura Georgescu, Viorel Vasile Buda, Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Răsvan Popescu şi Valentin Jucan vor expira în 2018.

Aceştia au fost validaţi ca membri titulari ai CNA în anul 2012. Laura Georgescu a fost propusă de Guvern, Viorel Vasile Buda - de Camera Deputaţilor, Florin Gabrea - de preşedintele României, Lorand Turos - de Senat, Monica Gubernat - de Camera Deputaţilor, Răsvan Popescu - de Senat şi Valentin Jucan - de Senat.

Potrivit articolului 11 din Legea audiovizualului, Consiliul este compus din 11 membri şi este numit de Parlament, la propunerea: Senatului - 3 membri; Camerei Deputaţilor - 3 membri; Preşedintelui României - 2 membri; Guvernului - 3 membri.

Propunerile nominalizează candidatul pentru postul de titular, precum şi candidatul pentru postul de supleant şi se înaintează birourilor permanente ale celor două Camere, în termen de 15 zile de la data declanşării procedurii de numire. Birourile permanente ale celor două Camere înaintează propunerile comisiilor permanente de specialitate, în vederea audierii candidaţilor în şedinţă comună. În urma audierii, comisiile permanente de specialitate întocmesc un aviz comun pe care îl prezintă în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Candidaturile se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în condiţiile întrunirii cvorumului celor două Camere.

Membrii Consiliului sunt garanţi ai interesului public şi nu reprezintă autoritatea care i-a propus. Durata mandatului membrilor Consiliului este de 6 ani, iar numirea acestora se face eşalonat, în funcţie de expirarea mandatului. În cazul în care un loc în Consiliu devine vacant înaintea expirării mandatului, acesta va fi ocupat de supleant până la expirarea mandatului iniţial de 6 ani.

Potrivit Legii audiovizualului, membrii Consiliului au funcţie de demnitate publică asimilată funcţiei de secretar de stat. Consiliul este condus de un preşedinte, asimilat funcţiei de ministru.

Consiliul Naţional al Audiovizualului este unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, o instituţie publică autonomă aflată sub control parlamentar. Consiliul se întruneşte, în mod curent, de două ori pe săptămână, în şedinţe publice şi este mandatat să monitorizeze radiodifuzorii şi să aplice sancţiuni în cazul în care constată încălcări ale reglementărilor în vigoare. Totodată, CNA eliberează licenţe audiovizuale.


Un comentariu despre subiectul „Patru membri CNA încetează mandatul”:
Anonim

astia de la cna au cenzurat toate emisiunile ,dupa ora 00.00 nu vezi nimic. pacat de emisiunea de la taraf tv fata de la miezul noptii. nu mai ai voie sa vezi nimic doar politica!!!!!

Trimiteți un comentariu

☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.

Top 10 articole în ultimele 7 zile