Televiziunea publica doreste să lanseze două noi televiziuni, una cu profil educativ şi una cu informatii meteo, cu ocazia trecerii la televiziunea digitala terestra, a precizat pentru Mediafax Gabriel Grecu, directorul general al SNR, la evenimentul International Digital Forum 2014.
SNR a câstigat 3 multiplexuri de televiziune digitala terestra la licitatia desfasurata in primavara-vara 2014. Fiindca printr-un multiplex se pot transmite 14 canale SD, iar cum TVR nu are in prezent atât de multe televiziuni nationale, cele doua noi canale vor completa, conform tendintelor internationale, portofoliul de televiziuni al TVR.
Lucian Romaşcanu, consilier în chestiuni de management al directorul TVR, a confirmat de asemenea existenţa unor discuţii privind lansarea celor două noi canale, precizând că încă nu a fost luată o decizie finală si că respectivele televiziuni sunt doar exemple de canale care ar mai putea fi incluse pe multiplexul 1, prin care vor fi emise necriptat toate televiziunile publice din Romania.
joi, 25 septembrie 2014
TVR dorește să lanseze două noi televiziuni
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Eurosport și Max difuzează Campionatul Regatului Unit la snooker, unul dintre cele mai importante evenimente ale finalului de an. Competiția...
-
În duminica alegerilor, Observator Antena 1 oferă o acoperire detaliată și constantă a evenimentelor electorale, de la primele ore ale dimin...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
De la seriale originale care cuceresc inimile publicului până la momente pline de umor și emoție, grila de programe a televiziunii Antena 1 ...
-
Joi, 28 noiembrie 2024, FCSB va primi vizita echipei Olympiacos pe Arena Națională din București, în cadrul etapei a 5-a din faza grupelor U...
astia sunt dusi cu capu', se plang in parlament ca n-au bani, ca vor marire de abonament si acum lanseaza noi canale, cine se uita la ele? in afara de 2 babe cracanate de la tara uitate de lume sau ca n-au bani de cablu, cine-i mai vede pe astia? si cat timp i-o mai vedea? ca daca n-au oamneii bani de cablu 20-30 lei/luna de unde sa scoata cateva sute de lei sa le prinda in digital daca se desfiinteaza analogicul
au mai avut ei tvr cultural care de bun ce era a fost inchis. e aiurea, te plangi ca n-ai bani si ai in plan alte posturi, eu daca as fi parlamentar as propune in dezbatere publica sau prin referendum "privatizarea" TVRului, cum s-a vandut tot in tara asta, de ce sa nu privatizam si aberatia asta de TVR
Gabi, TVR Cultural a fost un post de televiune prost, dupa parerea ta ? Daca o televiziune nu transmite emisiuni cu priza la publicul larg, nu inseamna ca programele difuzate nu sunt de calitate, ci inseamna ca nația românească e incultă, iar canalul e bun.
DA, dupa parerea mea a fost un program putin spus "prost", mediocru....la fel ca toate programele TVRului si pentru care m-am saturat sa le mai platesc. Cine vrea sa vada astfel de programe de nisha de 2 lei care ocupa pozitii importante in grila de frecvente ale operatorilor de cablu le-as baga in pachet de programe separat de minim 10 lei, in felu asta mare parte din ele ar disparea si s-ar iefteni abonamentul la cablu.
La fel as face si cu TVRul , as crea pachetul TVR cine vrea sa-l vada n-are decat, de ce sa platesc o aberatie de televiziune ramasa cu relicve de personal si emiusni de pe timpul lu' Ceasca
Canalele TVR sunt deja platite de toata lumea, este deja pachet separat, doar ca obligatoriu. din cauza legii taxei radio-tv.
Sa fie pachet separat si sa nu mai fie platite obligatoriu de oricine, noi incultzii. Sa le plateasca Anonim 25 septembrie 2014, 15:40 ca o fi cult si apreciaza calitatea acestor programe de nisha
Nu vedeti ce afirma, ca toti care sunt impotriva TVRului sunt inculti iar astia 1% care adora TVrul sunt culti
Nu te-am catalogat explicit pe tine incult. Nu am facut nicio referire explicita la tine, asa cum faci tu direct despre mine, citand si ora cand am postat comentariul. Am spus ca nația românească e incultă, iar canalul respectiv a fost bun. Nu imi schimb parerea.
Pe tine doar te-am intrebat daca, dupa parerea ta, TVR Cultural a fost un post de televiziune prost.
In fraza urmatoare nu am facut vreo referire la tine, era o parere generala.
Ca ai facut tu ulterior deductii, e problema ta.
Am mai vazut ca intr-un alt comentariu, care acum vad ca a fost sters si bine s-a facut, m-ai catalogat nebun. Nu e frumos cum comunici.
Cultura este precum mineralele si vitaminele pentru organism: Fara ele se imbolnaveste grav.
Cu alte cuvinte cultura se consuma putin dar este esentiala pentru sanatatea sufleteasca a oamenilor.
De aceea mi se pare o mare greseala desfiintarea TVR Cultural. Ma uitam putin dar cand prindeam cate o emisiune de-a lui Grigore Lese La portile Ceriului era mai tare decat orice film sau emisiune de can-can. Ma revigora sufleteste. Si altele nu doar aceasta. Audienta nu e un criteriu pentru a decide daca o televiziune publica platita de oameni este sau nu necesara oamenilor. In constitutie se spune ca statul trebuie sa asigure propasirea materiala si spirituala a oamenilor. Cu emisiuni gen danutz srl si alte can-can-uri? TVR nu trebuie sa fie o televiziune comerciala atat timp cat e platita de oameni obligatoriu.
Eu recomand tvr sa fie ceva in genul cum este televiziunile RAI Italia : RAI 1 ( TVR 1 ) , RAI 2 ( TVR 2) , RAI 3 ( TVR 3 ), RAI Educational ( TVR Educational – unde vor include probabil si toate emisiunile care erau pe tvr cultural ) , Rai Sport ( TVR Sport ) , cam ceva de genul asta vrea sa faca tvr poate ca nui o ideie rea , si mai recomand TVReuli sa faca si TVR Cinema ( filme artistice diverse ) si TVR Kidis ( desene animate pentru copii ) .
Defapt este vorba despre rebranding-ul statilor TVR 1 in TVR si TVR 2 in TVR PLUS, despre TVR 3 nu se stie daca va fii redenumit, am vazut intrun articol la inceputul lunii august! TVR nu cred ca are buget sa arunce pe doua noi licente care au costuri marii si nu fac audienta, tocmai ei au terminat doua canale (un canal resuscitat TVR Info si unul de care chiar avem nevoie TVR Cultural) !
Ei au pierderi cu gramada si se gandesc sa mai infiinteze noi posturi, In loc sa reduca pierderile drastic.
Dupa parerea mea as lasa decat TVR 1 si atat restul Inchis !!!
Nu vedeti ca ei nu au de gand sa faca nimic In sensul acesta, adica sa reduca cheltuielile....ei nu stiu cum sa faca sa mareasca TAXA RADIO-TV mai repede....asta s-ar putea Intampla dupa alegerea Presedintelui !
@Anonim nu compara televiziunea italiana cu cea romaneasca macar la ei se face televiziune si toate raiurile se pot prind de catre toti locuitorii Italiei! Sa nu mai vorbim de audienta care este foarte mare si este in competitie cu canale 5, se pot vedea pe teletextul mediaset audientele , pe cand TVR depasit si de Disney !! Si acum vor noi canale!?
Ideea e ca TVR-urile sunt la fel ca PSD-ul, toata lumea le asimileaza cu ceva vechi si rau ramas din comunism, eu spun ca nu e chiar proasta emisia, cetatenii sunt anapoda ca se uita la manele si chilotareala inventata de pe celelalte canale, deci aia idioti.
Problema e aia, ca undeva forteaza cu plata obligatorie a abonamentului. In Belgia nu se percepe asa ceva dar e o taxa de 100 de euro pe an pentru audiovizual si lumea nu percepe ca ar fi direct finantarea posturilor nationale, dar de fapt cam tot aia e.
Da, dorim noi canale tv lansate de televiziunea publica, dar sa fie TVR CULTURAL resuscitat si in nici un caz TVR METEO(e de rasul curcilor aceasta idee nastrusnica, o elucubratie si o absurditate ca TVR sa lanseze un canal de meteo, ma uit la EURONEWS-TVR NEWS si vad starea vremii in toata Europa din ora in ora se difuzeaza).
Cel mai bun lucru ar fi sa lanseze un post tv de sport TVR SPORT, macar unul, nu doua ca la italieni, ar fi minunat.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.