Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR) va relua licitaţia pentru realizarea unei reţele de antene care va permite operatorului să furnizeze servicii de televiziune digitală terestră ( denumita realizarea şi implementarea la cheie a 3 multiplexuri naţionale în vederea trecerii la televiziunea digitală terestră), estimată la 120,2 milioane euro, după ce nu a primit nicio ofertă până la expirarea termenului, prelungit de trei ori. Cu o durată de doi ani şi jumătate, contractul urma sa fie finantat din surse atrase ( credit furnizor ).
"SNR nu a primit nicio ofertă până vineri, 20 februarie 2015, când a expirat termenul de depunere. Interes din partea potenţialilor ofertanţi a existat, dar au solicitat de mai multe ori prelungirea termenului în vederea obţinerii de la bănci a finanţării necesare achiziţionării echipamentelor pentru reţeaua de antene. SNR a prelungit de mai multe ori termenul, dar există o anumită limită. Din acest motiv, SNR va relua procedura de atribuire în cel mai scurt timp", a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al SRN, Gabriel Grecu.
Primul termen de depunere a ofertelor a fost 26 ianuarie, decalat pentru 2 februarie, apoi pentru 9 februarie şi, în final, pentru 20 februarie.
SNR a anuntat că va relua "cât mai curând posibil" procedura de achiziţie, iar întârzierea va fi recuperată: "Vom impune prin caietul de sarcini termene mai scurte de montare a antenelor".
În urma unei licitaţii organizate de autoritatea de reglementare în comunicaţii (ANCOM), SNR a câştigat în iunie trei licenţe de TV digitală (multiplexuri) pentru suma de 1,02 milioane de euro. Compania a câştigat multiplexul acordat condiţionat "free to air" şi alte două multiplexuri din banda UHF (MUX 2 şi MUX 4), potrivit datelor ANCOM. Înfiinţată în anul 1991, prin reorganizarea şi divizarea Rom Post Telecom, SNR este principalul furnizor de servicii de radiocomunicaţii din România. Sub brandul Radiocom, compania asigură suport de transmisii pentru telefonia publică, reţelele de telefonie mobilă, transfer de date şi Internet, mai precizeaza sursa citată.
Mai jos aveti regasiti comunicatul original de pe website-ul Radiocom:
"Conform anunţului de tip erată nr. 67996/03.02.2015 la anunţul de participare numărul 156011/09.12.2014, disponibil pe www.e-licitatie.ro, în data de 20.02.2015, ora 10.00 a fost termenul de depunere a ofertelor în cadrul licitaţiei organizate de Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. pentru realizarea şi implementarea la cheie a 3 multiplexuri naţionale în vederea trecerii la televiziunea digitală terestră.
Procedura a trezit interesul operatorilor de profil din piaţă, iar un număr destul de mare dintre aceştia au solicitat prelungirea termenului de depunere a ofertelor peste termenul legal posibil ca autoritatea contractantă să poată lua aceste măsuri.
Având în vedere importanţa acestui proiect de implementare la cheie a 3 multiplexuri naţionale în vederea trecerii la televiziunea digitală, ţinând cont de necesitatea respectării obligaţiilor referitoare la realizarea tranziţiei complete şi efective la serviciile de televiziune terestră în format digital şi încetarea completă a emisiei analogice asumate de către România în calitate de stat membru al Uniunii Europene, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. va relua cât mai curând posibil procedura de achiziţie."
luni, 23 februarie 2015
Se reia licitația SNR pentru construirea rețelei de emițătoare a 3 multiplexuri DVB-T2
Top 10 articole în ultimele 7 zile
-
România TV este un post de televiziune românesc, înființat în 2011, care difuzează programe de știri și analize de actualitate. În prezent, ...
-
Antena 3 CNN este un canal de televiziune din România, parte a grupului Intact Media Group, cunoscut pentru focusul său pe știri și conținut...
-
Digi 24 este un post de televiziune românesc axat pe știri, cu acoperire națională și internațională. Lansat în 2012 de compania RCS & R...
-
Realitatea Plus (cunoscută anterior ca Realitatea Tv) este un post de televiziune din România, axat pe știri și analize de actualitate. Lans...
-
Prima TV este un canal de televiziune comercial din România, lansat în 1997, cunoscut pentru gama diversificată de programe de divertisment ...
-
Prima Sport 1 este un canal de televiziune dedicat exclusiv transmisiunilor sportive și face parte din grupul Clever Media, un conglomerat m...
-
Rețeaua de televiziune digitală prin cablu NextGen a început sa efectueze câteva modificări importante în grila de canale, care vor aduce at...
-
Formula 1 revine pe micile ecrane din România, duminică, la Antena 1. Marele Premiu din Las Vegas, programat de la ora 08:00, poate decide c...
-
Chiar dacă serviciile de streaming și televiziunea prin internet devin tot mai dominante, televiziunea prin satelit continuă să își mențină...
-
Primele etape ale sezonului de sărituri cu schiurile sunt în direct pe Eurosport 1 și pe Max în acest weekend. Stefan Kraft, Ryoyu Kobaiashi...
Si uite asa iese copilul meu de clasa 0 la pensie pana reusesc astia sa faca ceva cu DVB-T-ul si la noi. Va deveni o legenda sau cred ca pana cineva n-o ingroapa pe o Ana lui Manole la radacina unei antene nu se va face nimic. Ziua ce licita noaptea se anula... si tot asa... pana-n anul 3000 cand vom fi toti oale si ulcele.
Deja am impresia ca nu e doar o problema de organizare, ci si de interes. Si nu e vorba de interesul organizatorilor in a construi reteaua, ci e vorba de interesul televiziunilor. Se contureaza clar ca oricat ar vrea ANCOM si cei care organizeaza implementarea sa realizeze reteaua de relee, nu sunt de fapt interesate televiziunile sa transmita prin DVB-T2.
Si pana la urma e si de inteles, in conditiile in care 95 % din populatia Romaniei nu a auzit in viata ei de DVB-T2. Ar trebui o campanie inceputa pe toate televiziunile , cu spoturi gratis difuzate de toate canalele, in fiecare calup de publicitate, cum sunt cele cu "Evitati excesul de sare si grasimi", care sa prezinte televiziunea digitala terestra, pana la vara. Apoi dupa implementare, sa prezinte clipuri cu metode si exemple practice despre cum se receptioneaza. Altfel, nu se va face nimic, majoritatea nu va stii nimic sau aproape nimic despre acest proiect si ce inseamna. Nu sunt suficiente websiteurile de pe internet, prea putini sunt interesati de astfel de subiecte. Credeti ca are mare importanta ca se chinuie sa popularizeze subiectul oameni cum sunt cei care scriu pe HD Satelit, pe Softpedia, pe Pagina de Media, pe alte forumuri si pe alte siteuri de profil ? Pe astfel de siteuri intra in general oameni cu o anumita cultura tehnica si in general cu o eduatie ridicata. Insa campania de informare despre DVB-T2 ar trebui adresata tocmai altor categorii de populatie, adica restul de 95%.
Total de acord cu ce spune Dany!
@Dany, vor apărea mesaje din alea, ceva de genul: „Abonați-vă la un provider de servicii TV! Transmisiile analogice terestre vor fi oprite!” :)
La cei 95 % care nu au auzit de DVB-T2, dacă le-ai spune că pot să-i vadă pe Capatos și Măruță gratuit, mulți ar fi interesați...
In primul rand informare de tipul celei spuse de dany trebuie s-o faca TVR-ul! Ca de aia-i platim abonament si ar fi normal sa informeze populatia cum va putea beneficia de serviciile pentru care plateste obligatoriu taxa. TVR ar trebui sa fie obligat sa faca informarea ca de aia-i platim taxe.
Romania 2015
Trebuia sa informeze romanul cu spoturi despre dvb-t2 ce inseamna si cu se se mananca.
Si parca ziceau ca cei care au licitat pt. frecvente se ocupa si de realizarea retelei de relee, acum liciteaza alti pt. montare,da stai am uitat suntem in Romania tara tuturor posibilitatilor.
Si uite asa prin 2050 avem si noi 2 multipexe.
problema e ca daca nu respectam termenul inpus de UE va fi de rau ,vom fi sanctionati
cablistii sunt principalii beneficiari! ar pierde cca 15% din abonati instant...
apoi, astia de la snr nu mai pot cere spaga si nu mai pot manari licitatia...
nu in ultimul rand, cei interesati de licitatii nu au sau nu vor sa vina cu bani de acasa si sa ii incaseze in timp...fie si pt ca bancile nu acorda imprumuturi cu dobanda fff mica ca in vestul europei...
DRAGI IUBITORI AI TEHNICII DVBT2, STIE CINEVA CINE ESTE INTERESAT DE LICITATIA DE LA SNR? CITI AU LUAT CAIETE D SARCINI? CU STIMA !
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.