Cele aproape 170 televiziuni ce detin licente terestre analogice vor primi o recomandare de la CNA ca, în cazul în care doresc să îşi continue activitatea şi după 17 iunie 2015, având în vedere posibilitatea ca platforma digitală terestră să nu fie operaţională la acea dată, să solicite licenţe prin cablu sau prin satelit, dacă nu detin deja si o astfel de licența, informează Mediafax.
Sursa citată precizează că respectivele societati pot sa solicite modificarea licentei, concomintent cu solicitarea prelungirii, dar si cu iniţierea unor campanii de avertizare a telespectatorilor lor referitor la încetarea obligatorie a emisiei terestre analogice, începând din data de 17 iunie.
George Chiriţă ( ARCA ) a spus că "este o procedură absolut specială, este o tranziţie mai ciudată de la analogic nu spre digital, ci făcând un popas de aşteptare în transmisia prin reţele de cablu, aşteptând să vedem dacă se întâmplă ceva în digital, ceea ce este foarte puţin probabil să se întâmple (...) Momentul acordării licenţei în cablu ar fi o fază intermediară, care ar putea dura însă foarte mult sau la nesfârşit (dacă autorităţile statului nu vor putea finaliza procesul de tranziţie la digital, n.r.), dar are scopul de a conserva licenţa, de a nu dispărea licenţa. În caz contrar, acele licenţe terestre nu ar mai putea fi preluate în grilele operatorilor de cablu. Ar fi o situaţie catastrofică a majorităţii acestor licenţe".
Eram sigur că ăştia se țin de cuvânt cu opritul transmisiilor analogice. Deci CNA-ul recomandă abonarea la cablu a telespectatorilor... Interesant... Par destul de siguri că proiectul DVB-T2 nu va fi operațional...
De ce sa cheltuie statul bani prin implementarea DVBT2-ului in Romania, de ce sa se organizeze tot felu' de licitatii "ciudate" cand in 80% din caselele si apartamentele din Romania au cablu tv tras la poarta iar abonamnetele in mare parte sunt de la minim 4 Euro.
Credeti ca daca ar fi, sa intram in randu lumii "occidentale" cu acest "renumit" DVBT2 n-o sa ceara nimeni taxe????...in special marirea taxei radio-TV. Nimic nu se construieste gratuit si direct/indirect s-ar putea sa platiti taxe chiar mai mari decat va cer cablistii pe luna
Pentru ceilalti 20% sau mai corect spus pentru cei 5 % care nu receptioneaza decat televiziune terestra. Sau, daca a fi o oferta serioasa, cu cateva zeci de canale gratuite, cele de baza romanesti de stat si private generaliste si de stiri, probabil intradevar pentru cei 20% din romani care a trece la DVB-T2, la o astfel de oferta gratuita.
Daca, aveam si noi cablisti ce se respecta, era de mult implementat DVB-T2 si la noi precum in alte tari, din pacate pentru cablistii nostrii emisia in eter criptata desigur li se pare un cost prea mare, uitand de fapt ca, intretinerea retelelor de cablu cost cu mult mai mult decat platirea unei licente pentru DVB-T2, dar....asa este in ro, totul trebuie sa fie exact pe dos.....
Proiectul DVB-T2 merge la fel de bine ca realizarea de autostrazi in Romania. Interesele si
spaga sunt la putere!
Ce interese si spaga, bre ? E doar DEZinteres si atat, restul sunt teorii ale conspiratiei.
Oare de ce nu mă miră faptul că instrucţiunile date de CNA să implice obţinerea unor licenţe pe CATV?
Într-o ţară în care corupţia, şantajul şi interesul privat sunt la putere, respectul pentru omul care plăteşte taxele, este ZERO.
Dacă era totul normal, trebuia ca cel puţin cu 12 luni înainte de oprirea analogicului, populaţia să fie informată, să aibă loc transmisie în DVB-T2 în paralel cea analogică.
DAR CE VOR SA FACA ASTIA SA INCHIDA TARA ? E CLAR CA NU SE MAI FABRICA TV ANALOGICE SI DECI NU MAI AI DE UNDE SA CUMPERI TV CU TUNER ANALOGIC INSA CHIAR SA STOPEZI TV IN INTREAGA ROMANIE ... E O NEBUNIE
Domnul cu Liga, nu ai auzit de receptoare digitale DVB-T2, care costa cam 100-150 lei si pot sa fie utilizate si cu televizoare cu tub catodic, chiar cu lămpi, pentru a receptiona televiziune digitală terestră ? :)
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.